Scrisorile mamei

Plecand de acasa, am lasat-o pe mama plangand.
Mama mea are 70 de ani; si intre noi doi e o distanta de 500 
de km.
A fost o perioada cand ii scriam mamei mele: ii vorbeam despre 
mine, despre Dumnezeu, despre sfinti. Pastram un dialog viu cu 
mama; la multe intrebari ii raspundeam prin scrisori.
A trecut mult timp de cand nu i-am mai trimis mamei mele scrisori.
De ce? In simplitatea ei, crezand ca poseda cine stie ce comoara, 
mama mea citea scrisorile la toata lumea. Pentru mine, aflarea acestui  
lucru a fost un adevarat soc...Ce Dumnezeu, scrisorile mele ajunsesera 
sa circule prin sat! Eu gandeam ca vorbesc cu mama, nu cu vecinii si 
cu tot  satul!
Acum, dupa episodul epistolelor lungi, vorbim la telefon; e mult mai 
simplu si mai comod asa.
Mama este singurul om cu care am vorbit deschis despre Dumnezeu.
Nu-i mai scriu, dar vara, o data pe an, seara, in fata casei, stam 
amandoi la taclale si la lungi povesti. Doar luna, greierii si florile de 
regina-noptii asculta la ceea ce vorbim noi doi. Dar nu cred ca am a 
ma teme de indiscretia lor!
Ma gandeam zilele astea, sa-i scriu mamei mele o scrisoare. Sa se mai 
bucure si ea de cateva randuri scrise de mine. Dar, mi-am zis, ii voi scrie 
la iarna, cand viscolul sufla la geamuri si arde in vatra focul. Atunci are 
timp mama mea sa citeasca scrisori.
Asa voi face, mi-am zis. Numai ca, pana la iarna mai e destula vreme 
si tare mi-e teama ca ma voi razgandi. 

stefan s.
04 septembrie 2012