Jurnal de tara, 3, Cerul cu stele si ,,omul" din icoane

                 Joi, 16 august 2012
Cu o noapte inainte, la ora 23, am vazut stelele. Cerul cu stele deasupra 
si legea morala in mine (de al doilea adevar, asta e, ma cam indoiesc).
Macar atat, ca orice om de rand, stiu si eu din Kant!
As citi, in aerul asta de tara, cand sufletul se deschide mai usor asupra
lumii, macar cateva pagini dintr-un filosof. Chiar si din Nietzsche, sau din 
Cioran, sau mai ales din astia doi, caci ei reflecta lumea, intr-un mod curios, 
asa precum lumina se rasfrange din oglinzile sparte. Dar, tocmai aici e 
farmecul; da, e si acesta un mic spectacol ,,filosofic" al vietii!
Numai ca, in lipsa de filosofi, ma multumesc cu filosofia lui tata. Tata, 
precum Moromete, de pe prispa casei incearca sa dea un inteles personal 
lumii, chiar prea personal.
Bunaoara, dimineata, mama s-a intors din gradina, cu o galeata plina de rosii.
Mama e bucuroasa, ploaia din ultima vreme i-a ,,inflorit" gradina.
- Ia uite, barbate, ziceai ca Dumnezeu nu face minuni...Dar asta nu e o minune?
Uite, ce rosii frumoase mi-a facut Dumnezeu...Si ce seceta a fost, Doamne!
Dar tata nu-i de acord. In viziunea lui, Dumnezeu e lipsit de orice putere, e 
de-a dreptul neputincios. Zice el: Cum poate un om sa faca lumea intreaga?
Daca il contrazici, daca ii spui ca Dumnezeu nu e om, atunci tata vine cu 
argumentul suprem: ba e om, ca asa apare in icoane!
Dupa tata, lumea a fost facuta de altcineva, Dumnezeu doar incearca sa aiba grija 
de ea, dar nu prea reuseste.
Am inceput sa ma integrez: am ajutat-o pe mama, in gradina, la bucatarie, prin 
curte. Scrisoarea pentru L., a III-a: Canta un greiere pentru tine.

stefan s.
19 septembrie 2012