In mintea copiilor!

Cu doua zile in urma, cuprins de un anume entuziasm tineresc, - asta ca sa 
nu scriu ca am dat in mintea copiilor! -, am scris o poveste. O poveste scurta, 
marunta si lipsita de orice sambure literar. Am un nepotel, Matei, de 4 ani, la 
care tin si caruia as vrea sa-i scriu, din cand in cand, cate o poveste.
Nu stiu, eu sunt marcat de anumite mentalitati invechite, dar, oare, copiilor de 
astazi le mai plac povestile? Altadata, ce vremuri frumoase, pana si regii citeau 
povesti!
Am mai scris povesti, cand era fata mea mica, dar au trecut vreo 15 ani de atunci.
Multi zic: e usor sa scrii pentru copii, ce mare branza!
Ca sa va convingeti cat de usor este, incercati sa va prostiti si sa-i scrieti unui copil 
de 4 ani o poveste. Dupa aceea, mai vorbim!
Transcriu mai jos povestea mea; n-o sa va placa voua, oamenilor mari, dar eu sunt 
tare mandru de ea. Mai ales, daca o sa-i placa si nepotului meu, atunci chiar ca sunt
fericit.

Un soricel citeste o poveste!

- Ce-as citi o poveste, a zis soricelul.
Baietelul, auzindu-l, i-a intins o carte.
- Uite, citeste, e o carte cu povesti.
- O, mersi, a zis soricelul. O citesc cat ai bate din palme... Ce pofta
aveam de-o poveste!
Si a inceput sa citeasca cartea baietelului.
Mai incolo, baietelul l-a intrebat:
- Merge cititul?
- Merge, merge, cum sa nu!
- E frumoasa povestea?
- Da, da... O-ho, ce poveste...buna!
- Mi-o zici si mie?
- Cum sa nu...I-auzi: Un soricel avea o carte cu povesti si a rontait-o
cat ai bate din palme...
- Ce? a strigat baietelul.
- Da, chiar asa e povestea!
- Fugi de-aici! s-a mirat baietelul...
Si soricelul a fugit... A fugit si s-a ascuns in gaura lui din dusumea.
Daca l-ar fi prins baietelul, cred ca-i rupea codita, cat ai bate din palme!

stefan s.
13 septembrie 2012