Nichita Danilov in Romania literara nr. 39/2012, in articolul
,,Negru pe negru si negru pe alb" spunea:
,,Naturile conflictuale, cum sunt eu, isi gasesc mantuirea in
fiecare poem"
sau:
,,As vrea ca poezia sa atinga sensul rugaciunii"
sau:
,,As vrea ca ultimele carti pe care le scriu sa fie carti de
rugaciune".
Nu ma asteptam, din partea poetului Danilov, la astfel de
marturisiri. De fapt, vorbind deschis, putini sun poetii care isi
lucreaza poemele intr-un spirit crestinesc. Mai ales, poetii
tineri, rebeli in scris, ca si in viata de zi cu zi, de asemenea.
Un poet, luat separat, nu-i altceva decat un pumn de tarana.
Dar exista si tina care lumineaza, care radiaza si altceva decat
vremelnicie. Si ma refer la tina din care sunt facuti sfintii, acesti
oameni cu doua cetatenii declarate.
Orice rugaciune e strabatuta de un anume fior liric. De ce nu ar
fi si poezia la fel? De ce i-ar lipsi tocmai ei, sora mai mica a
rugaciunii, samanta vitalitatii religioase?
stefan s.
12 octombrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu