Cainele lup

Tot ce se rataceste se pierde, cam asa spunea cineva...
Dincolo de sensul ei filosofic, aceasta zicere trebuie inteleasa 
si in sensul ei direct, adica al ratacirii efective. 
De cateva zile, in fata blocului in care stau, s-a aciuat un caine. 
Nu orice caine, ci unul lup. Mare, frumos, un exemplar bine 
hranit si ingrijit. Unul dintre acei caini care, desi nu au talia unui 
motan obisnuit, se pot bucura din plin de dulceata somnului pe 
o canapea din sufragerie. Toata casa e a lui, stapanul il rasfata 
si viata ii zambeste din plin. E ceva sa fii caine si, cu toate acestea,
la bucatarie sa se gateasca si pentru tine! 
Acum...Acum, bietul animal, indeparatat de rasfatul sau zilnic, si-a 
petrecut  cateva nopti sub bradul din fata blocului, dormind direct 
pe iarba rece. Cineva din bloc l-a ispitit cu ceva mancare, dar a 
refuzat. Se vedea, era vizibil ca suferea. Nu asta era elementul lui; 
ii era dor de stapani, ii era dor de casa lui. Avea si el un loc al lui 
in care se simtea bine, un acasa al sau. 
Astazi, omul de serviciu al blocului a rezolvat problema lupului 
ratacit. I-a gasit stapanii, se ratacise de ei...Asa sustinea el.
M-as bucura din suflet ca acest caine sa ajunga in familia lui, pe 
canapeaua lui, in acel loc care inseamna si pentru el ...acasa!

stefan s.
13 octombrie 2012