Din lumesc in ceresc

Abia ce m-am intors de pe Dealul Patriarhiei. Lume multa, lume 
puhoi la moastele Sfantului Cuvios Dimitrie ocrotitorul urbei noastre. 
Vin oamenii, bietii de ei, cu flori, cu lacrimi in ochi, cu inimile deschise. 
Batrani, tineri, oraseni sau provinciali, pe toti ii uneste acelasi duh al 
credintei. 
Am urcat dealul, si m-am apropiat la zece metri de racla Cuviosului. 
M-am multumit si cu atat, desi ar fi trebuit mai mult. Poate ca n-ar 
trebui sa scriu acest lucru, dar m-a tulburat in mod placut existenta unui 
duh al sfinteniei pe Dealul Patriarhiei. Sunt obosit, nu prea imi gasesc 
cuvintele; pot spune doar ca, cu propriile mele simturi, am simtit acest 
duh al sfinteniei. Mi s-au umezit ochii si sufletul mi-a fost cuprins de o 
caldura nefireasca. Abia la poalele Dealului s-a risipit aceasta stare 
launtrica.
Doi-trei credinciosi, laolalta, formeaza, in duh, o ,,biserica". Mantuitorul 
se coboara intre ei, daca inimile lor il cheama. Dar acum, aici, in multimea 
aceasta de credinciosi, cum sa stea Hristos deoparte? 
Dealul Patriarhiei, in aceasta luminoasa zi de toamna, se aseamana cu  
psalmicul munte al Sionului. Urci din lumesc si dai de ceresc, intr-un strop 
de odihna si de sfintenie. Si sa fie putin acest lucru?

stefan s. 
25 octombrie 2012