Da, referirea la Salinger e reala. Chiar mai reala decat insasi realitatea
din titlul romanului sau.
Totul s-a petrecut la cativa ani dupa Revolutie. Eram pandar pe atunci,
trebuia sa pazesc un camp de lalele. Noapte de primvara - Doamne, ce
noapte!...O luna, cat un dovleac urias, portocaliu, rostogolit spre
bostanaria cereasca de un stol de ingeri nevazuti. (Sper ca nu am devenit
fanusian acum!). Stateam, impreuna cu un coleg, intr-o padurice vecina
cu campul cu lalele. De fapt, o livada, cu ciresi batrani, parasita de fostii
locatari in mijlocul campului. Colegul meu, nepasator la spectacolul nocturn
din jurul sau, se indeletnicea cu cateva beri la cutie. Abia aparusera astfel
de produse...-Tu nu bei? -Nu...In camp, sub o asemenea luna, bautul unei
beri ar fi putut fi echivalentul a o mie de vorbe de ocara.
Campul se vedea ca in palma, era vizibila pana si culoarea sangerie a lalelelor.
Iar in ciresii batrani, in coroana lor infrunzita, era vanzoleala mare. Zeci de
privighetori, nevazute, aveau recital. Nici in nuvela lui Creanga, cea cu hatrul
Nichifor, nu ai fi putut intalni atatea privighetori patimase.
A fost cea mai frumoasa noapte din viata mea si nu exagerez cu nimic cand
scriu aceste randuri. Am avut multe nopti albe, anoste, viata mea a fost una
in ,,alb si negru", de aceea o astfel de noapte nu se poate uita vreodata.
stefan s.
24 octombrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu