Picasso, ca om de geniu, a avut si unele iesiri cel putin ciudate.
Redau mai jos un mic fragment din cartea Genovievei Laporte,
,,Cat de tarziu seara straluceste soarele", Editura Meridiane,
1990, pag. 37-38, in care fosta muza a lui Picasoo isi aminteste
cum marele pictor si-a umilit un confrate:
,,Intr-o dimineata de vara, ne plimbam pe strazile pe atunci putin
frecventate din Saint-Tropez, cand ne-a oprit un tanar de vreo
treizeci de ani, cu un buchet de gladiole. S-a repezit la Picasso:
- Buna dimineata, maestre. Sunt pictor. Va admir mult opera.
Atelierul meu este foarte aproape. As vrea sa va arat picturile
mele.
Stupefiat, Picasoo nu avusese timp sa spuna nici un cuvant. Cand
a tacut interlocutorul sau, l-a intrebat bland:
- Pentru ce sunt florile?
Mirat oarecum, pictorul a ingaimat":
- Ca sa le pictez.
Tot cu aceeasi blandete, evident foarte suspecta la el, Picasso a
continuat:
- De ce pictati flori?
Pictorul:
- Fiindca gasesc ca miros bine...
- Sunteti casatorit?
- Da.
- Atunci, aduceti-mi-o pe sotia dumneavoastra, o sa..., apoi
dumneavoastra o sa-mi mirositi... si-o sa vedeti daca nu miroase
mai bine decat florile...
A inceput sa rada cu hohote si m-a tras dupa el, lasandu-l in mijlocul
strazii pe nenorocitul biumacit".
Unii, or fi si din astia, s-ar putea entuziasma citind aceste randuri. Mie,
cu tot respectul pentru Picasso, mi-au produs sila.
stefan s.
22 octombrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu