Miros de canepa si Ora et labora

,,Si trec printre campuri cu canepa."
Am terminat Muntele calvarului, romanul lui Vasile Andru.
In copilarie, satul meu era inconjurat de lanuri de canepa. 
Canepa inalta, viguroasa, cu miros intepator si specific, pe 
care noi copiii, asa ca si Nica a Petrei, cel din Amintirile lui 
Creanga, o tavaleam in joaca, spre disperarea mai marilor 
de la CeAPe.
Pe dealuri, in unii ani, se leganau in vant scufiile imbujorate 
ale macilor de cultura. Nu stiam, pe atunci, de droguri, de 
opium, de astfel de apucaturi nocive...si occidentale. Uneori, 
cand copiii erau agitati, cand aveau insomnii, sau erau chinuiti 
de tot felul de dureri si nelinisti, parintii, stiutori de leacuri babesti,
le dadea sa bea ceai de seminte de mac. Astfel deveneau calmi, 
dormeau linistiti si nimeni nu i-ar fi acuzat pe bietii oameni ca, 
Doamne fereste! si-ar fi drogat odraslele...
Am terminat de citit Muntele calvarului.
,,Prin fereastra navaleste miros de canepa."
Scriitorul Vasile Andru, plecat fiind in interes jurnalistic, intr-o 
zona petroliera, pentru a lua o declaratie unui muncitor de la 
sonde acuzat de o crima, este chestionat la plecare de conducerea 
schelei:
,,Ce v-a placut la noi?
Mirosul de canepa..."
Si, asa cum se facea candva in comunism, mai mult formal, se 
intelege, vine si a doua intebare:
,,Ce critici ne aduceti?
Munciti prea mult. Cei vechi au zis: Daca nu te rogi, degeaba 
muncesti. Ora et labora."
Mirosul de canepa din copilaria mea. Ati taiat vreodata, cu secera,
pe o caldura infernala, canepa inalta de trei metri, urzicatoare si cu 
miros intepator? Daca nu, nu ati pierdut mare lucru. Poate doar ca 
ati fi inteles mai bine ce trebuie sa fi simtit negri aceia de pe plantatiile
Lumii Noi. Caci din lecturi, oricat de reusite ar fi ele, e mai greu de 
inteles.


22 iulie 2012