Doi mosi batandu-se...Pareau doi cocosi batrani si naparliti.
Penibil spectacol!
Cei din jur se amuzau; hainele sfasiate, ochii invinetiti, sangele
siroind, toate pareau o joaca pentru ei.
Mosii astia isi carau pumni, cu o vigoare greu de imaginat pentru
varsta lor. Motivul acestei incrancenari violente? Nu cred ca
vreo babuta, caci asa se zice: cautati femeia!
Ca veni vorba de femeie, alt spectacol: In intersectie, doua femei,
doua tate, cu limbaj de mahala, s-au luat la cearta. Apoi s-au
snopit in pumni si picioare. Motivul? unul pueril: un mic incident in
trafic...Bataie cu injuraturi, ca la usa cortului.
Cineva, o femeie dintre acei gura-casca, m-a indemnat:
- Interveniti, domnule, si le despartiti...Doar sunteti barbat!
Am ripostat:
- Credeti ca ele sunt femei?...Nu s-ar zice.
Femeia la volan, fara doar si poate ca imprumuta ceva din
aroganta barbatului mitocan.
Canicula asta ne-a ravasit pe toti. La unii dintre noi, excesul de
caldura scoate la iveala, de prin tot felul de cotloane intime,
apucaturile violente si animalice.
Si vara abia a inceput cu adevarat. Si se anunta caldura mare...
Si unii dintre noi au uitat ca e buna si rabdarea la casa omului.
15 iulie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu