Din prea multa obisnuinta

Voi posta mai rar pe acest blog sau poate chiar deloc.
De ce? Raspunsul e simplu: mi-am deschis un alt blog, 
un blog nou dar cu aceeasi tematica ,,veche" deja. 
Neavand vizitatori, aceste randuri le-am scris de fapt 
pentru mine insumi. Trebuia sa fac mai de mult timp 
acest lucru, dar sunt multumit ca mi-a iesit si acum. 
Asa, din prea multa obisnuinta, mi-am parasit blogurile 
unul cate unul. Si trag nadejde ca va fi un inceput bun. 

stefan s. 
12 martie 2013

Privind spre cer

Multe ,,imagini" ale imparatilor de altadata ni s-au 
pastrat ,,vii", prin imprimarea lor pe diferite monede. 
Banul Cezarului ajuta astfel la o descoperire tarzie a 
chipului Cezarului. Un Cezar detinea puterea lumeasca, 
putere pe care Insusi Hristos a remarcat-o. 
Nu cunosteam acest amanunt, l-am aflat de la Acad. 
Emilian Popescu, invitat la Trinitas TV: Sf. Constantin 
cel Mare este singurul imparat roman reprezentat pe 
monede cu privirea ridicata spre cer. 
Si mi se pare destul de semnificativ acest amanunt. 
Anul acesta sunt omagiati Sfinti Imparati Constantin si 
mama sa, Elena, cei asemanati cu Sfintii Apostoli.
Ar trebui sa privim si noi mai des spre Cer, spre cerul 
din noi, acolo unde Hristos poate ca si-a coborat deja 
un strop din propria Sa Imparatie.

stefan s. 
11 martie 2013

Nevoia de post

Gata, s-a lasat sec de carne. 
Urmeaza ,,saptamana alba", cu dezlegare la branza, peste si  
oua, dupa care urmeaza cele 40 de zile de post ,,aspru''. 
N-as vrea sa creada cineva ca ,,ma dau mare" acum, dar 
chiar simteam nevoia unei abstinente de la carne. Acest 
,,caslegi" a fost cam lung anul acesta, fiindca Pastele cade 
abia in luna mai. Simt ca mi s-a ingreuiat si sufletul de la atata
carne! 
Cred ca a tine post, pe langa necesitatea firesc-religioasa, 
devine si o obisnuinta in sine. Si cand te obisnuiesti sa tii post 
astepti, cu nerabdare, sa vina postul. 
Postul e o cura de sanatate sufleteasca, fiindca aici, in suflet, 
adunam noi cele mai multe impuritati. Numai ca, fara post si 
putina rugaciune, nu ne putem da seama de boala si murdaria 
noastra interioara. 

stefan s. 
10 martie 2013

Pe cine imitam?

Dupa Ziua femeii, cea a doamnelor si a mamelor, urmeaza 
,,ziua barbatului". Nu a barbatului crestin si virtuos, asa 
cum s-ar cuveni, ci a barbatului de lume, a celui priceput 
la a da pe gatlej cat mai multe pahare! Cu tuica, cu vin, cu 
ce o fi, mai putin conteaza, numai apa sa nu fie!, totul e sa 
fie 40 sau (caci unora li s-a parut prea mica aceasta cifra) 
44. Si acesti barbati ,,viteji" sunt cautati de toate televiziunile, 
prin tot felul de spelunci, maghernite si carciumi satesti. 
Astazi e pomenita jertfa sfanta a celor 40 de Mucenici din 
Sevastia Armeniei. Cu paharul in mana si cu mintea incetosata, 
asa le cinstim memoria? Asa le pretuim suferinta?
Pe cine imitam, daca sfintii lumii nu au tinut socoteala paharelor, 
ci a nevointelor de tot felul?

stefan s. 
9 martie 2013

Ziua Mamei noastre

8 Martie. 
Ziua femeii, ziua tuturor mamelor din lume.
E si ziua batranei mele mame, careia ii urez multa sanatate 
si o batranete frumoasa! 
Dar mai e ceva: astazi este si ziua Maicii Domnului, cea mai 
curata si mai nevinovata mama din lume. 
O rugaciune, o floare, s-ar cuveni si pentru Maica Domnului 
putina atentie. Ea ajuta la mantuirea noastra mai mult decat 
propria noastra mama. 
O floare si un gand de rugaciune sa avem si pentru Maica 
lui Hristos. Caci suntem cu totii fii ei, pana dincolo de 
infricosatoarele vami ale vazduhului. 
Intre pamant si Cer, astazi este ziua tuturor femeilor. 

stefan s. 
8 martie 2013

O ignoranta nepermisa

Tocmai am vizitat un blog, unde se punea problema daca 
trebuie botezat copilul sau nu! 
Ce stie ,,cel mic" despre Dumnezeu? cum sa-si dea 
consimtamantul daca sa fie botezat ori ba? Poate ca lui 
nu-i place sa fie ortodox, poate ca vrea sa devina budist 
sau musulman! Sau poate ca ,,cel mic" nici ca vrea sa auda  
de vreun Dumnezeu!
Apoi botezul este vazut ca fiind un obicei babesc, facut asa 
de ochii lumii. 
Toti cei care discutau si puneau aceasta problema a botezului 
erau parinti tineri, si nu din cei educati in vremuri comuniste. 
De ce s-o mai face religia asta prin scoli? 
Despre ce libertate castigata vorbim, cand noi devenim, pe 
zi ce trece, robi ai unei ignorante tot mai nepermise! 

stefan s. 
7 martie 2013

In linistea bisericii

Am fost, seara, la Biserica Rusa, la slujba Paraclisului 
Maicii Domnului. Mi-a placut si intentionez ca miercuri 
seara sa devina o obisnuinta pentru mine de a merge la 
aceasta biserica.  
Stiam ca e ,,biserica studentilor", cu toate acestea am 
ramas impresionat de numarul mare de tineri care participa 
aici la slujba Paraclisului. 
Sunt frumosi tinerii care merg la biserica, e de apreciat 
aceasta intampinare a lor catre cele sfinte. Sa fii tanar 
intr-o lume atat de risipita spiritualiceste si sa ai puterea 
de ati gasi linistea intr-o biserica ortodoxa, cum sa nu 
fie de admirat? 
Caci, daca de tanar sufletul ti se lipeste de Casa Domnului, 
atunci mai tarziu, la vremea maturitatii depline, si asezarea 
ta launtrica va fi mai ... matura. 

stefan s. 
6 februarie 2013

Un strop de fericire

Statea pe o banca, cu o paine intr-o mana si cu un fir de 
ceapa verde, in cealalta mana. Musca din paine si din ceapa, 
cu pofta si parea a fi fericit. 
De unde stiu? Din felul cum privea in jur, la oameni, la cele 
cateva vrabii care ii ciuguleau firimiturile de langa picioare.  
Cat costa un strop de fericire, intr-o lume tot mai dornica 
dupa acest cuvant? 
Si totusi, exista fericiri de o clipa asemantoare cu acele mici 
lumanari care fac putina lumina in camerele mari si intunecoase. 
Spunea Sf. Ap. Pavel: ,,Daca avem ce manca si cu ce ne 
imbraca, avem de toate". Si cand ai de toate, nu-i asa ca te 
poti numi fericit?
Despre fericirea deplina, adevarata fericire, poate alta data. 

stefan s. 
5 martie 2013

Una din trei

Asa am promis: voi citi, caci nu pot abandona lectura, dar 
voi citi si carti cu tematica religioasa. Am facut aceasta 
promisiune la inceputul anului, si mi-am zis: la trei carti 
citite, una va fi cu subiect religios. 
Ia sa vedem, m-am tinut de cuvant? 
Bilantul facut pe cele doua luni ale anului in curs arata ca 
am citit 32 de carti. Daca impartim totul la trei, atunci reiese  
ca sunt aproape de ,,adevar".
Mi-e dor, chiar mi-e dor de cartile ,,ziditoare de suflet". 
Aceste carti te motiveaza, te pun pe ganduri, dar te si 
aseaza putin launtric. Noi, in decursul vietii, ne risipim 
launtric, asa ca avem nevoie de reveniri in sinele nostru, de 
restaurari sufletesti. 
De multe ori, cartile ,,ziditoare de suflet" pot fi niste ,,zidari" 
foarte priceputi. 

stefan s.
4 martie 2013

Nascuti sa fim liberi

Uneori, din prea mult bine, ne sacrificam libertatea. 
Am fost nascuti sa fim liberi - si ne inrobim de buna voie. 
Am fost nascuti intr-o casa mare si curata - si ne mutam 
intr-o cocina. 
In loc sa mancam, la masa noastra, bucate alese si gustoase, 
ne siluim stomacul cu roscovele strainatatii. 
Ne instrainam de noi insine si de cei pe care ar trebui sa-i iubim. 
Si, intr-un tarziu, cand ne venim in sine, ce constatam: ca ne 
lipseste iubirea, acea iubire care ne facea puternici si frumosi. 
Si, mai ales, ne facea liberi. 
Fiilor risipitori, lasati robia si intoarceti-va acasa!
Redeveniti liberi, veniti-va in sine, caci liberi v-ati nascut! 

stefan s. 
3 martie 2013, Duminica Fiului risipitor

Mortii se uita repede!

Sarmalute excelente, friptura la cuptor, coliva. 
Vin, bere, atmosfera placuta. 
Mama soacra i-a facut parastas de sapte ani lui tata 
socru. Am fost cu coliva la biserica, apoi la cimitir - la 
urma, acasa, in familie. 
Nimeni n-a plans, nimeni nu s-a jelit. 
Mortii se uita repede, oricat de dragi ti-ar fi fost cand 
erau vii ca si tine. 
Si ce bine ca e asa, da, ce bine! 

stefan s. 
2 martie 2013

Dor de primavara

1 Martie. 
Primavara, soare, martisoare...
Inimi deschise, frumusetea unei clipe de iubire. 
Barbati, cu maini stangace, incurcandu-se in buchete 
de flori. 
Femei, cu ochi stralucitori si zambete calde. 
De ce nu-i mereu asa? 
De ce nu-i primavara mereu in inimile noastre? 

stefan s.
1 Martie 2013

Doua narcise

Mi-am amintit de o scena dintr-un film, care m-a induiosat. 

O femeie in varsta, cu maini tremurande a deschis o carte groasa, 

intre filele careia se afla presata o floare de narcisa. Narcisa fusese 

pusa acolo de sotul ei, care trecuse de mult la cele vesnice. Langa 

narcisa presata, femeia din film a pus la presat o alta floare de 

narcisa proaspat culeasa de ea.

Doua narcise, asezate una langa alta intre filele aceleeasi carti.

Sa mai spunem ca acea carte nu era una obisnuita, ci insasi Biblia.

Bineinteles ca Biblia ne-a fost data spre a fi citita, nu a face din ea 

un ierbar.

Si totusi, doi oameni intalnindu-se intre filele unei Carti sfinte, 

simbolizati de doua flori de narcise culese de propriile lor maini. 

In cate moduri se pot intalni oamenii, in timp si peste timp!

stefan s.

28 februarie 2013

Un loc de taina

Daca ar fi sa-l reducem pe om la un singur organ anatomic, 

atunci omul ar trebui sa fie doar inima! O inima care sa bata ca 

aripa unui fluture, intre tina lumii si vazduhul inalt.

Se spune in popor, atunci cand se face referire la un om rau si 

nesimtitor la toate, ca n-are inima. Adica ii lipseste omenia, acea 

trasatura specifica doar omului. Caci omenia implica mai multe: 

dragoste, afectiune, compasiune, recunostinta etc, toate acestea 

implinind menirea divina a omului.

Sfantul Luca al Crimeei, vestitul chirurg si episcop rus, a trecut la 

cele vesnice in anul 1961. A fost deshumat in anul 1996, si cu 

aceasta ocazie s-a constatat  ca inima lui nu putrezise. Inima, din 

punct de vedere anatomic, nu-i altceva decat carne si sange si nimic 

mai mult. Cu toate acestea, inima unui Sfant nu a putrezit; lutul si 

viermii au fost neputinciosi in privinta ei.

Exista in om un loc sfant, un loc de taina, in care omul poate sta la 

taifas cu Creatorul sau. Si acel loc e insasi inima sa. 

stefan s. 

27 februarie 2013

Nevazut, dar vazut

Duhul Sfant da viata lumii.
Si florile respira, si frunza traieste si moare. Un fir de iarba, 
avantandu-se, subtire, spre lumina, e animat de acelasi Duh 
al vietii fara de sfarsit.
Un fior nevazut insufleteste tot ce e viu. Aripa unei pasari, 
zapada unui crin, cernerea aurie a florilor de tei...O poezie 
a miscarii, o insufletire tainica si divina in toate.
Contemplarea naturii e cea mai simpla rugaciune a lumii. Ne 
bucuram cu simturile, intelegem cu mintea si ne rugam cu 
inima.  Caci viata noastra de la simturi porneste.
In toate si dincolo de toate, Lumina. Lumina unui Dumnezeu 
nevazut, dar vazut si regasit in toate.
Ce rugaciune frumoasa in contemplarea naturii...

stefan s.
26 februarie 3013

Vorbe despre tacere

Tocmai ce am postat pe celalalt blog al meu un articolas cu 
urmatorul titlu: ,,Vorbe la masa tacerii", in care inseram si un 
catren propriu:

in fiecare cuvant - 
o carte,
in fiecare tacere - 
o biblioteca. 

Cineva - si imi pare rau ca am uitat cine - spunea: Dumnezeu  
ne-a dat vorbele ca sa ne putem ascunde gandurile! 
Nu sunt de acord cu aceasta zicere. 
Prin cuvinte poti transmite multe lucruri frumoase; ele au un rol 
folositor in viata noastra. Totul e sa pui in cuvinte, in fiinta lor, 
macar o particica din simtirea si sinceritatea ta. 
E plina lumea de cuvinte goale, reci, sterpe si neroditoare. 
De cuvinte moarte si fara sens. Decat asa, mai bine tacerea. 
O tacere benefica si graitoare...

stefan s.
25 februarie 2013

Casa din noi

Spunea cineva: scopul rugaciunii acesta este: sa-si faca 
Dumnezeu casa in noi! 
Adica, cu alte cuvinte, sa ai o casa comuna cu Dumnezeu, 
un acelasi acasa. 
Stim ca Dumnezeu locuieste in Ceruri, dar mai stim si ca 
Imparatia lui Dumnezeu este in noi. Nu e greu sa intelegem:
Dumnezeu este pretutindeni, noi suntem acei care nu suntem 
intotdeauna cu El. 
Orice rugaciune facuta catre Dumnezeu nu-i altceva decat o 
caramida asezata in zidurile casei tale launtrice. Sfintii, cu 
puterea si credinta lor, si-au zidit un palat launtric; noi, in 
neputinta noastra, ne-am putea multumi si cu o simpla casuta. 
Hristos s-a nascut intr-o iesle, e obisnuit cu simplitatea - si 
pentru El inima unui crestin ravnitor e cel mai frumos palat. 
Esti cu adevarat acasa doar atunci cand locuiesti cu Hristos 
intre cei patru pereti ai launtrului tau.

stefan s. 
24 februarie 2013

Ceilalti unde sunt?

Avea Parintele Arsenie Boca o intrebare pe care o punea 
multor crestini care il cautau pentru cuvant duhovnicesc: 
- Cati copii ai? 
De obicei, raspunsul era acesta: unul sau doi. 
- Dar ceilalti unde sunt? intreba Parintele Arsenie. 
Doamne, ce adevar! 
Unde sunt toti acei copii ucisi de la Revolutie incoace, cand 
cu numarul lor am fi putut egala populatia traitoare in tara 
noastra? 
Frumoasa este dragostea, dar ne incurca rodul ei. 
Pomul, oricat de frumos ar fi el, daca nu e roditor, tot degeaba. 
Sta securea la radacina smochinului uscat, ca intr-o fila 
evanghelica. 
Suntem departe de a fi un popor frumos, cand ne ucidem, in 
mod irodian, pruncii. 
Dar ceilalti unde sunt, ce s-a facut cu ei?...

stefan s. 
23 februarie 2013

A ierta, a neglija

Iertand, vei fi iertat!

Iertarile sunt cele mai grele cuvinte de indeplinit.

Cum sa dai sens unei iertari, sa-i implinesti menirea, cand sufletul 

tau e ravasit  de chinurile orgoliului propriu. Te stii frumos, te stii 

minunat, te crezi bun si  priceput la multe si vine cineva si te 

improasca cu noroi. In vitrina aceasta frumoasa a sufletului tau, la 

care tii atat de mult si pe care o lustruiesti cu grija, vine un neica-

nimeni si arunca cu pietre.  

Si, dupa toate astea, cand potrivit ar fi sa-l urechesti cel putin, daca 

nu cumva mai nimerit ar fi sa pui tu insusi mana pe un bolovan, vine 

constiinta si-ti spune ca ar trebui sa-l ierti.

De ce sa-l iert?...Cum de ce, tu n-ai gresit niciodata? …Nu.

Si incepi sa te incurajezi singur, ca tu esti bun, esti frumos, esti milostiv 

si priceput  la toate…Si neglijezi tocmai ce-i mai important: iertarile.

stefan s.

22 februarie 2013

Intalnire de taina

La vremea cuvenita, toti ne vom intalni cu Dumnezeu.

Va fi cea mai de taina intalnire a noastra, o intalnire care va 

implica nu doar un dialog, ci, mai ales, o judecata. Si atunci 

vom fi intrebati, nu despre stiinta mintii noastre, ci despre 

faptele inimii noastre.

Pe Dumnezeu nu-l va interesa intelepciunea noastra lumeasca, 

caci El este insusi Intelepciunea, ci bunatatea noastra sufleteasca.

Zadarnic ai fost intelept, daca inima ta a ramas impietrita. O 

intelepciune atat valoreaza in ochii lui Dumnezeu: cate inimi a pus 

in miscare si cate suflete a inaltat la cer.

Restul sunt vorbe goale, iar cu vorbele goale nu construiesti nimic 

si nu inalti pe nimeni.

stefan s.

21 februarie 2013

Bunatatea de-a iubi

Exista oameni care sunt inzestrati de Dumnezeu cu o 
bunatate innascuta. 
Mi-ar fi placut sa fi fost un astfel de om. 
Bunatatea, blandetea, mila, milostivirea sunt calitati pe 
care la apreciez enorm la oamenii din jurul meu. 
Eu nu am fost un astfel de om. Ca sa adun in mine un 
strop de bunatate, daca l-oi fi strans si pe ala, am avut 
nevoie de multa truda si de o viata intreaga. Si altii, din 
firea lucrurilor fiind asa, s-au bucurat de binefacerile 
bunatatii.
Se stie, bunatatea este o forma de iubire. 
A fi bun si bland inseamna a iubi! 

stefan s.
20 februarie 2013

In esenta lucrurilor

Astazi se implinesc 137 de ani de la nasterea lui Brancusi. 
Aseara, pe Trinitas TV, am vazut o emisiune interesanta 
despre marele sculptor roman. Se pare ca osemintele lui 
vor fi repatriate si inhumate in cimitirul din satul natal, Hobita. 
Asta a fost si dorinta lui Brancusi, sa nu-si doarma somnul 
de veci in pamant strain. 
Brancusi a fost un apropiat al Bisericii: a cantat in strana mai 
multor biserici vreme de 33 de ani. Si avea voce frumoasa, 
fiind apreciat peste tot. Mai canta la vioara, la contrabas, la 
fluier. Si, asa cum stim cu totii, mai si sculpta. 
Brancusi nu si-a uitat nici tara si nici traditiile. Nu l-a uitat pe 
Hristos, asa cum n-a uitat nici credinta stramoseasca. In
lucrarile lui se regasesc multe motive crestine. Doar Masa 
tacerii s-o amintim si nu ne-ar mai trebui alta dovada. 
Desi constient de valoarea sa ca artist, Brancusi a trait intr-o 
modestie si simplitate aproape taraneasca. 
Acolo, in esenta lucrurilor, geniul lui Brancusi si-a implinit 
nemurirea. 

stefan s. 
19 februarie 2013

Scump, daca-i pe gratis

Asa am citit undeva: ,,Nimic nu e mai scump decat ce primesti 
pe gratis". 
Iata un motiv de reflectie: am primit sufletul nostru pe gratis, e 
un dar de la Dumnezeu! 
Acel ,,fac ce vreau cu viata mea!" auzit adesea, nu prea are 
acoperire practica. Sufleteul nostru e o particica din Duhul Sfant, 
un strop de viata primit cu imprumut. Vom da socoteala pentru 
viata noastra, asa cum acel om din pilda evanghelica a trebuit 
sa dea socoteala pentru talantul primit. 
Ce primim pe gratis e tare scump!...De ce? Simplu: fiindca 
implica existenta unui puternic sentiment de recunostinta. Si 
recunostinta, dupa cum se stie, e o floare care nu-si da silinta 
sa infloreasca pe toate drumurile vietii. 

stefan s.
18 februarie 2013

Buna ziua!

Biserica e casa Domnului.
Cand treci pe langa casa unui cunoscut, il saluti. Nu saluti 
casa - pe aceasta, eventual o admiri pentru frumusetea ei - 
ci pe locatarul ei. 
Multi zic: nu ma inchin eu la niste ziduri, fie ele si de biserica! 
Biserica are ziduri sfinte, asa cum orice mama din lume poarta 
un nume frumos. 
Omul sfinteste locul, asa se zice din batrani - Hristos sa nu-si 
sfinteasca propria casa? 
Trebuie sa dam tuturor respectul cuvenit, mai ales Domnului. 
Nu ne ploconim la ziduri si nu ,,zeificam" porti, ci doar ne 
amintim ca Hristos locuieste in mijlocul nostru. Si e firesc sa-i 
dam cinstea cuvenita cand trecem pe langa el. 
Semnul crucii nu-i altceva decat un firesc ,,buna ziua!" dat lui 
Hristos, Dumnezeul nostru.

stefan s. 
17 februarie 2013

Semne cu mana!

Ieri, in Rusia, a cazut un meteorit. 
Pe langa spectacolul produs, unul de tip SF, iata si rezultatul: 
aproape o mie de raniti, oameni care au avut nevoie de 
ingrijiri medicale. 
Tot ieri, un asteroid a trecut pe langa Terra, la cea mai mica 
distanta inregistrata vreodata: 27 000 de km. 
Lumea exista, cerul e viu...
Dincolo de cer exista un alt cer si un alt vazduh, necunoscute 
noua. 
Mi-a placut zicerea acelui preot vizavi de cele doua evenimente: 
iata o dovada ca Dumnezeu exista! 
Ar trebui sa ne ridicam cat mai des ochii spre cer. 
Universul ne face semne cu mana! 

stefan s.
16 februarie 2013

Reci si nepasatori la toate

Prea mult se tace cand vine vorba de Dumnezeu. 
Macar daca am avea de-a face cu acele taceri duhovnicesti 
atat de favorabile regasirilor noastre intru Domnul. Dar tare 
mi-e teama ca e vorba de altceva aici, ca, de fapt, de-o 
anumita uitare e vorba. 
A neglija ceva duce, in mod inevitabil, la uitare. Iar uitarea 
insemna si tacere. Si mai inseamna ceva, daca e sa dam 
crezare spuselor Sfantului Teotim, episcopul Tomisului: 
,,A uita de Dumnezeu inseamna a muri". 
Prea mult se tace cand e vorba de Dumnezeu...
Si numai mortii tac si raman reci si nepasatori la toate!

stefan s. 
15 februarie 2013

De dincolo de tine

Are nevoie dragostea de o sarbatoare anume? 
Eu gandeam ca a iubi e o indatorire sufleteasca, care nu se 
respecta doar intr-o zi anume. 
Practic, fara iubire nu se poate trai. Si cel mai sangeros 
criminal si talhar la drumul mare, privat de libertate fiind, 
se ataseaza de cineva: de o musca, de un paianjen, de o 
ramura de copac, pe care o zareste pe fereastra zabrelita. 
Cum sa traiesti fara sa iubesti? Sau sa traiesti ieftin, superficial, 
animalic, fara rost si fara un scop anume. Pentru astfel de 
dragoste ,,moderna" a fost inventata o zi anume: 14 februarie. 
O zi in care sa dai frau tuturor sentimentelor tale pervertite deja.
Oamenii nu au fost inzestrati de Dumnezeu sa (se) iubeasca 
superficial. Dar vine societatea de consum si-i obliga: 
iubiti-va astazi, la comanda sa va iubiti! 
Dragostea n-are zi de sarbatoare, fiindca a iubi nu tine de 
vreun ordin lumesc, ci e o indatorire dumnezeiasca. Iubirea 
vine de dincolo de tine si se implineste prin tine! 

stefan s. 
14 februarie 2013

Departe, cu pasi mici

,,Atat iubesti cat stii sa ierti"!, zicerea aceasta cred ca ii e 
cunoscuta oricarui credincios. Si totusi...,,...precum si noi 
iertam gresitilor nostri", rugaciunea domneasca ne invata 
asa. Mai sunt unii care zic: te iert, dar nu te uit!...Asta nu-i 
iertare, ci doar o amagire a simturilor. Cu amageli, cu 
poticneli si balbaieli nu se implinesc iertarile. 
Am auzit pe un parinte zicand: Vrei sa fii asemenea lui 
Dumnezeu, iubesti si ierti si ajungi cu liftul in cer, nu pe 
scari si din treapta in treapta. 
Toate iertarile duc spre o implinire a iubirii...Si Dumnezeu 
e marea iubire in care se varsa toate raurile iubirilor lumesti. 
In fiecare clipa invatam sa iubim: iertand, mangaind, uitand, 
suferind, anuland, plangand...
Iubirea nu inseamna doar a-ti darui inima, intr-o implinire a 
unei anume jertfe, ci si a te revarsa, putin cate putin, in inima 
celorlati. Sa incercam, pentru inceput asa, si mai apoi, daca 
vom avea rezultate, putem visa la mai mult. 
Cu pasi mici poti ajunge departe. 

stefan s. 
13 februarie 2013

O demisie papala

Papa si-a dat demisia. 
Un act de curaj, o lasitate, o intriga politico-religioasa? 
Toata lumea isi da cu parerea, fiecare are opinia lui, fiecare 
isi pune intrebari si isi raspunde singur. 
Dupa sase sute de ani de la ultima demisie papala, iata un gest 
repetat. Semnificatia lui? Inca nu o poate intui nimeni. 
Au aparut deja temerile legate de anumite preziceri si supozitii. 
Ar urma ultimul papa al Bisericii Catolice. 
In perioada pontificatului acestuia lumea, asa cum o cunoastem 
noi, va disparea. Fiarele Apocalipsei ne vor distruge. Se vor 
plini vremurile descrise de Sfantul Ioan Evanghelistul. 
Papa si-a dat demisia. Si toata lumea incearca sa inteleaga de ce.

stefan s.
12 februarie 2013

Unde nu-i cap...vai de coada!

Intrebat fiind ,,din ce cauza a decazut asa de mult  viata 
duhovniceasca in randul credinciosilor?", Parintele Paisie 
Olaru nu s-a sfiit sa puna degetul pe rana: ,,Pestele de la cap 
se strica!" spun batranii. Cea mai mare vina o poarta pastorii 
de suflete. Daca am fi mai buni s-ar schimba si crestinii".
Cu siguranta ca Parintele si altii ca el au fost si vor fi buni 
pastori de suflete. Numai ca marea masa a credinciosilor sau 
a celor mai putin credinciosi nu sunt calauziti de astfel de pastori.
In comoditatea caminelor noastre, cei mai multi dintre noi suntem 
asaltati de o anumita pastorire a mass-mediei. Televizorul si 
ziarele n-au niciun interes sa-ti prezinte realitatea din Biserica. 
Sunt promovate cazurile negative, care, din pacate, trebuie sa 
recunoastem ca exista, chiar daca Biserica incearca sa le 
,,musamalizeze". Inteleg strategia, dar cred ca roadele acestei 
stragedii nu sunt bune. Lui Hristos ii place adevarul, si adevarul 
e ca exista multi slujitori ai Domnului, lipsiti de chemare. 
In astfel de vremuri, cand credinta se sufoca sub secularizarea 
societatii, e nevoie de slujbasi traitori intru Hristos, nu doar de 
simpla prezenta a ,,uniformei". 

stefan s. 
11 februarie 2013

Despre scris si carti ... moarte!

Trinitas TV e un post de televiziune care se pricepe de minune 
sa promoveze cultura si credinta. Practic, a preluat rolul de 
televiziune...cultural-crestina. 
Aseara, se intampla de multe ori acest lucru, in studiourile 
Trinitas TV a fost invitat un scriitor contemporan. N-o sa-i dau 
numele aici, nu acest aspect e important. Important e altceva: 
acest scriitor, care a scris multe carti cu tot felul de ,,porcarii", 
asa cum se cere in zilele noastre, a inceput sa constientizeze ca 
a scrie doar de dragul de a te adula altii, nu-i solutia potrivita. 
Atunci cand scrii, daca te pricepi sa faci acest lucru, trebuie sa 
te impaci mai intai cu tine insuti. Sa te intrebi: imi place ceea ce 
fac? Si apoi sa te nelinisteti putin: le-o place celorlalti, atunci 
cand v-or citi ce-am scris?
Scriitorul, indiferent de valoarea lui literara, de perceptia pe care 
o are la publicul cititor, trebuie sa-si fie primul sau critic. Si abia 
dupa aceea sa dea tiparului cuvantul sau, ca sa i-l citeasca si 
critice altii.
Un scris lipsit de constiinta actului in sine nu-i altceva decat un 
scris mort. Si multi scriitori, desi vii si actuali, sunt morti deja.
N-o spun eu, ci cartile lor stau marturie. 

stefan s. 
10 februarie 2013

Carti cu Parinti

Am terminat de citit ,,Viata Parintelui Cleopa". 
Astfel de carti sa tot citesti, astfel de oameni sa tot intalnesti! 
Am predat cartea la biblioteca bisericii si m-am intors cu alte 
doua: ,,Parintele Paisie duhovnicul" si ,,Parintele Marcu de la 
Sihastria". Abia astept sa le citesc, mai ales pe cea referitoare 
la Parintele Paisie Olaru, duhovnicul Parintelui Cleopa. 
Mi-a placut tare mult o relatare referitoare la Parintele Paisie: 
il cautau credinciosii si ii marturiseau grijile si necazurile vietii 
lor, cu lacrimi in ochi. Si Parintele, ca o mama iubitoare, suferea 
odata cu ei. Lua lacrima de pe obrazul lor si o punea pe obrazul 
sau, si le zicea: Uite, acum sufar si eu cu tine! 
Si chiar suferea pentru fiecare om care ii marturisea durerea si 
neputinta sa.
Cat de putini sunt oamenii care traiesc si sufera pentru semenii 
lor. 

stefan s. 
9 februarie 2013

De la senzational la banal

,,Ei! De-ati vedea ingerii vostri pazitori langa voi cum sunt, 
ati muri de bucurie!" 
Asa le spunea Parintele Cleopa credinciosilor care il cautau 
sa-i asculte cuvantul de invatatura. 
Ma intreb: oare Parintele Cleopa ii putea vedea pe ingerii 
nostri pazitori? Sau generaliza, facand trimitere la frumusetea 
regasita in descrierile biblice ale acestor fapturi?
Intr-adevar, a vedea un inger pazitor este un motiv de mare 
bucurie sufleteasca. Dar ar ajuta la ceva acest lucru? Cred ca 
dorinta de a vedea un inger tine mai mult de latura senzationala 
a existentei noastre. Noi, mai pamanteni de felul nostru, suntem 
fii ai rationalului si ai materialului, iar un inger aparut spontan 
in vecinatatea noastra, cred ca ne-ar produce mai multe temeri 
decat oarece satisfactii.
Pentru noi, oamenii, senzationalul are durata unei clipe, e efemer, 
devenind peste noapte o plictisitoare banalitate. Cred ca nici 
macar ingerii, cu toate atributele lor dumnezeiesti, la o aparitie 
ferma si de durata, nu ar putea scapa de aceasta alunecare 
,,fireasca" in banalitate. 

stefan s. 
8 februarie 2013

De la cer la pamant

In Constanta, un preot a fost gasit ,,mort de beat" la volan,
dupa ce a provocat un accident de circulatie. A fost internat
in spital, pentru ca era aproape de pragul unei come alcoolice.
In timp ce se afla in masina de politie, un reporter l-a intrebat:
De ce sunteti in masina de politie, daca n-ati facut nimic?
Nu stiu, intrebati masina de politie..., a raspuns preotul.
Preotul iesea de la o sedinta de consiliu !!!
Grele mai sunt sedintele astea, mai ales cand pe umerii tai nu
apasa ,,jugul" lui Hristos, ci o mare nepasare preoteasca!
Inca un motiv pentru sotia mea sa ma cicaleasca: Astia sunt
preotii pe care ii aperi tu!
Preotul e si el om ca noi toti, dar de la un pahar - doua, la
coma alcoolica, e o distanta ca de la cer la pamant!

stefan s.
7 februarie 2013

In lumina unei candele

Celor munciti de griji, de necazuri, de diferite greutati ale vietii, 
Parintele Cleopa le spunea: ,,Ia-o pe Maica Domnului de Ajutor! 
Fa Acatistul Bunei Vestiri dimineata cu candeluta aprinsa si 
Paraclisul seara si ai s-o poti duce la capat!" 
Ascultand de sfatul Parintelui Cleopa, mi-am cumparat si eu o 
,,candeluta", de forma unui pahar, pe care sa o pun in camera 
mea si in fata careia sa-mi citesc Acatistele. 
Imi doream de mult timp o candela, cea de la bucatarie o folosim 
foarte rar, nu stiu de ce niciodata nu a ars bine candela aceea. S-ar 
parea ca e nevoie de un bun ulei, gras, neprelucrat prea mult si 
neamestecat cu apa, ca sa intretina bine arderea. Uleiul de masline 
ar fi cel mai indicat; din acesta ii voi pune candelei mele. Uleiul sa 
fie de buna mireasma, mi-a zis maicuta care mi-a vandut candela. 
Dar mai exista ulei de buna mireasma in zilele noastre?
Lumina unei candele, mai ales in inserare, lumineaza inima si sufletul 
celui ingenuncheat la rugaciune. Ce bine ar fi daca mi-as putea 
incheia orice zi la lumina unei candele aprinse!

stefan s.
6 februarie 2013

Scrieti, sa va regasiti!

Inainte vreme oamenii isi trimeteau scrisori, isi asterneau
gandurile pe hartie. Scrisul unei scrisori era o zabava placuta, 
ca sa nu mai zic de cititul ei. 
De cand s-a inventat telefonul, mai ales cel mobil, oamenii 
vorbesc tot mai mult si scriu din ce in ce mai putin. 
A scrie inseamna si a cugeta, a vorbi mult inseamna a pierde 
vremea, a discuta nimicuri. Inseamna risipire si ...vorba in vant! 
A asterne un cuvant pe hartie, invaluindu-l in tacerea unui gand, 
inseamna ati mobiliza putin cugetul. Ceva din sufletul tau va fi 
imprumutat hartiei si trimis departe, spre limanul unei altei linisti 
din sufletul celui care citeste. 
Oamenii vorbesc tot mai mult si mai inutil. Vorbele lor au ingreuiat 
cerul de deaupra lumii. Si cu cat vorbesc mai mult, cu atat se 
inteleg mai putin! 
A scrie inseamna regasire, inseamna, in primul rand, intalnirea ta 
cu tine insuti si mai apoi cu cel aflat departe de sufletul tau.
De cat timp n-ati mai primit o scrisoare? Sau, altfel formulata 
intrebarea: De cat timp n-ati mai scris o scrisoare?

stefan s. 
5 februarie 2013

O dinamica fireasca a vietii

Vorbeam ieri despre Zaheu si frica noastra de schimbare. 
Refuzam, in mod constient uneori, sa ne inscriem intr-o 
dinamica fireasca a vietii. Frumos a spus parintele Rafail 
Noica: ortodoxia este firea omului! 
Este in firea noastra sa fim ortodocsi, sa traim dreapta 
credinta la un nivel cel putin mediu de intelegere. Si, culmea, 
suntem constienti de acest lucru, dar ne este teama de 
schimbare. 
Viata omului, asta fara vrerea lui, are o dinamica proprie, din 
pruncie si pana la batranete. Si-n aceasta fireasca desfasurare 
a ei, la nivel biologic, omul se schimba, nu mai ramane niciodata 
acelasi. Maturitatea sau batranetea ar trebui sa-i aduca omului 
o anumita luciditate, sa-i impuna o trezire sufleteasca care sa se 
reflecte si in viata duhovniceasca a lui. Pe drumul vietii, odata cu 
acumularea de intelepciune si experienta, pana si pacatul omului 
ar trebui sa devina mai maleabil. Cat de mare ar fi un pietroi, tot 
din fire de nisip e alcatuit in cele din urma. E firesc sa luptam cu 
noi insine si sa nu lasam ca aceste fire de nisip sa devina pietre 
grele in sufletele noastre. Dar pentru a reusi acest lucru este 
nevoie de schimbare. Si schimbarea nu inseamna decat intoarcerea 
la normalitatea vietii, la firescul ei, de care ne-am indepartat, de 
cele mai multe ori in mod constient. 

stefan s. 
4 februarie 2013

O lectie evanghelica

Zaheu, fiind om mic de statura, ca sa-l poata vedea pe Hristos, 
s-a urcat intr-un dud. 
Asta e o buna lectie evanghelica: toti suntem ,,mici de statura", 
micimea noastra omeneasca e evidenta! Cum putem compensa? 
Inaltandu-ne!...
Intotdeauna, de pe o trepta mai sus, se vede mai bine! 
Hristos ne stie rostul si viermuiala noastra lumeasca, ne vede si 
aici, la temelia lumii, dar se bucura cand ne vede stradania de a 
ne inalta. Ii place ,,ambitia" noastra de a-i iesi in intampinare, de 
a-i face semne cu mana si cu sufletul, inaltati fiind in duzii 
duhovnicesti ai credintei. 
Calea vietii noastre e plina de duzi si de sicomori. Si oricand l-am 
putea imita pe Zaheu...Dar nu vrem, nu ne dorim acest lucru. Si 
stiti de ce? De frica sa nu ne schimbam. Zaheu, dupa intalnirea cu 
Hristos, a devenit un alt om. Aici e problema noastra: ne este teama 
de schimbare, vrem sa ramanem aceiasi, mereu aceiasi. 
Lectiile evanghelice nu ne plac, asa cum nu ne place nimic din ceea 
ce ar putea sa ne miste din nepasarea noastra. 

stefan s. 
3 februarie 2013, in duminica lui Zaheu

O nunta de aur

Ieri, pe 1 februarie, parintii mei au sarbatorit ,,nunta de aur". 
Mama era tare bucuroasa ca Dumnezeu a invrednicit-o sa 
traiasca si sa apuce un astfel de eveniment. 
Cand s-a maritat cu tata nimeni nu-i dadea mai mult de cativa 
ani de convietuire impreuna. Primii ani de casnicie au fost 
groaznici pentru mama mea. Tata a parasit-o, soacra a alungat-o, 
bunica n-a mai primit-o inapoi acasa, asa ca a fost nevoita sa se 
descurce singura. A locuit o vreme intr-o casuta mica, cu un copil 
mic (de mine e vorba), fara nici un ajutor de la nimeni. Torcea, 
impletea, lucra carpete, facea menaj pe la cei instariti din sat, doar 
ca sa se poata intretine. Si in timpul asta plangea, avea grija de mine 
si citea Psaltirea. Toata lumea o sfatuia: Da-l incolo de betiv si de
muieratic...Esti tanara, nu faci tu casa cu asta!
Numai ca, mama n-a aplecat prea mult urechea la babele satului, ci 
a alergat la preot. Cu rugaciuni, rabdare si chin a trecut peste toate. 
Astazi, la 50 de ani de casnicie, mama mea ii multumeste lui 
Dumnezeu pentru rabdarea si intelepciunea din tineretea ei. 
- Fara ajutorul lui Dumnezeu, mai baiete, nu reusesti nimic in viata. 
Si de cele mai multe ori viata inseamna o familie aparata cu multa 
lupta si credinta in Dumnezeu. 

stefan s. 
2 februarie 2013
 

O nestinsa flacara

Uite, ca sa vietuim crestineste intru Hristos, o multime de 
oameni si-au jertfit vietile. Temelia lumii crestine s-a cladit 
pe multa jertfa, sange si suferinta. Si noua, nepasatorii crestini 
de astazi, ne e lene sau sila sa facem semnul crucii cand trecem 
pe langa biserica. 
Hristos ne iese ,,in drum", ne atine calea, si noua nici ca ne pasa. 
Unii considera ca nici macar caldicel nu mai este crestinismul 
de acum. Eu cred ca acestia se inseala. Hristos nu lasa lumea in 
intunericul necredintei, are luminatorii Lui, suficienti ca sa duca 
mai departe flacara credintei. 
Pe umeri de sfinti se sprijina cerul lumii. 
Nu poate exista crestinism fara sfinti ... Si deocamdata exista 
crestinism!

stefan s. 
1 februarie 2013

Ar trebui sa suferim!

Pe trotuar, asa ca sa calci pe ele, doua cuie mari, ruginite. 
Din acelea carora li se spune piroane. 
De cate ori vad cuiele astea mari, de atatea ori ma gandesc 
la mainile lui Hristos. In acele maini dumnezeiesti, la un ceas 
biblic al lumii, s-au batut doua piroane lumesti. 
Noi, oameni obisnuiti si pacatosi, ne necajim si pentru cea 
mai mica nedreptate care ni se face. Ne-am gandit vreodata 
la suferinta lui Hristos, cand ne prigonesc semenii nostri? 
In plin oras, doua piroane pe trotuar...Cred ca ar trebui sa 
calcam mai des pe astfel de cuie...
Nu suferim, atat cat ar trebui sa suferim! 

stefan s. 
31 ianuarie 2013

O carte enigmatica

Nu am citit  niciodata Coranul. L-am frunzarit o singura data,
cu ceva vreme in urma. Ieri, la taraba cu carti a doamnei L., 
l-am deschis pentru cateva secunde. Intamplarea a facut sa 
il deschid la Sura a LXXXIX, cea care incepe cu acest juramant:
,,Pe zori si pe cele zece nopti!". Sura aceasta se numeste chiar 
asa: Sura zorilor. Am citit doar inceputul ei, asa ca nu stiu la ce 
anume face referinta respectiva Sura.
Recunosc, in ale Islamului sunt un ignorant; si n-ar trebui sa fiu 
asa. Am citit putine carti in acest domeniu, una singura cu referire 
stricta la Coran (un Dictionar, foarte interesant de altfel).
Cred ca fiecare crestin ar trebui sa citeasca Coranul, asa cum 
fiecare musulman ar trebui sa citeasca Sfanta Scriptura. Aceste 
doua Carti nu ar trebui sa se neglijeze reciproc.
Fiecare credinta trebuie respectata, asa cum fiecarui om trebuie 
sa i se dea cinstea cuvenita.
Dumnezeu va judeca neamurile dupa legile firii si ale omeniei, iar 
pe crestini, dupa Legea lui Hristos. Nimeni nu va ramane nejudecat,
la sfarsitul veacurilor.
Stiu, pentru mine Coranul ramane o carte enigmatica, dar asta nu ma 
impiedica sa le dau respectul cuvenit tuturor celor care cred in ea.

stefan s. 
30 ianuarie 2013

O inima nepasatoare

Asa notam ieri pe celalat blog al meu: Caci omul nu e altceva 
decat inima, o inima care, cu cat e mai mare, ca atat e mai 
greu de carat pe colbaitele drumuri ale lumii. Nu la inima 
celorlalti sa ravnesti, caci vei saraci nelucrand nimic in inima 
ta. Bogatia ta sa stea in darnicia inimii tale, nu in nepasarea 
cuibarita in inima celorlalti. 
Si iata ce citesc, astazi, la Sfantul Nectarie, in Invataturile 
sale: ,,Nepasarea este nesimtirea morala a inimii." 
Aceasta nepasare a omului modern fata de Dumnezeu continua 
cu nepasarea fata de cei din jur, lucru care duce la o ,,moarte 
morala" a omului. Si spune Sfantul Nectarie ca pentru moartea 
morala nu exista mantuire! 
Traim vremuri grele, cand egoismul omului a atins apogeul. Multi 
oameni ,,sunt mai intariti la inima si decat pietrele". E greu sa-i 
urneste din starea lor, sa le pui in miscare constiintele, fiindca 
nimic nu mai poate ,,misca o inima nepasatoare". 
Multi il cunosc pe Sfantul Nectarie ca fiind doar facator de 
minuni, nestiind ca si Invataturile sale ar putea face minuni prin 
inmuierea multor inimi impietrite. 

stefan s.
29 ianuarie 2013

O palma pentr-un sfant!

Citesc ,,Viata Parintelui Cleopa" scrisa de arhim. Ioanichie Balan. 
Ma amuza putin urmatoarea situatie: Parintele Cleopa, mai tanarul 
frate Constantin pe atunci, facea ascultare la vitele manastirii. Si 
locuia in chilia unui calugar mai in varsta, fratele Nicolae. Acest 
Nicolae era mare iubitor de ordine si curatenie. Intr-o zi, venind de 
la ascultarea sa, fratele Constantin s-a descaltat de opinci, dar nu 
si-a scuturat hainele. Si drept pedeapsa, viitorul Parinte Cleopa a 
incasat o palma zdravana de la fratele Nicolae. 
Alungat din chilia fratelui Nicolae, Parintele Cleopa si-a gasit 
adapost pentru o vreme intr-o camara, acolo unde fratele Vasile, 
stuparul manastirii, tinea ramele pentru stupi. 
Ascultarea, una din conditiile mantuirii. 
Caracterul omului se modeleaza greu, o dovedeste si aceasta 
intamplare cu palma primita de Parintele Cleopa. 

stefan s.
28 ianuarie 2013

Usa de biserica

Imi plac ctitorii de biserici si manastiri. Pomenirea lor se face 
peste veacuri, fiindca banul lor a sporit si a dat roada vesnica. 
Nu oricui ii da mana si punga sa inalte o biserica. Multi au 
punga umflata, dar nu le da sufletul ghes. 
Multi boieri vechi, unii, poate, cu mainile patate de sange, au 
inaltat biserici. Ca indemn la smerenie si ruga de iertare. La 
temelia lor or fi pus, nu doar pungile lor cu galbeni, ci si 
propria inima infranta. Rautatea omului se poate imblanzi in 
fum de lumanare si strigat de clopot. Un suflu cald de umilinta 
poate invinge o rautate de-o viata. Dumnezeu iarta, daca faptele 
tale sunt invesmantate in haina curata a caintei. 
Nu tot bogatul e pacatos, asa cum nu tot saracul e ,,usa de biserica". 
Diferenta o face, nu banul din punga, ci gandul curat si inima buna. 
Intri intr-o biserica, ctitorita de vreun vechi boier, si te intrebi: ce 
s-a ales din toata boieria lui, daca nu aceasta usa sfanta de biserica? 

stefan s.
25 ianuarie 2013

Intr-un mod animalic

Un batran, in unul din multele romane ale lui Sadoveanu, se  
pomeneste la Scaunul Imparatiei si al Judecatii, in fata lui 
Dumnezeu, pe care nu-l vede, dar ii aude glasul. Se intelege 
ca era doar o ,,viziune" a batranului aflat pe patul de moarte. 
Printre intrebarile Judecatii: 
,,- Da' pe muiere ai batut-o? 
- Am batut-o, de ce sa n-o bat: doar a fost muierea mea.(...) 
Ma pocaiesc, caci n-o ucideam din rautate, o ucideam caci 
eram baut." 
Inca mai exista aceasta mentalitate, cu toata influenta 
societatii moderne, ca barbatul sa-si stalceasca in bataie 
nevasta. Sa dispuna de viata ei ca de un simplu bun al sau, 
s-o ,,ucida" in bataie. Mai ales pe la tara, dar nu numai aici,
obiceiul acesta a ramas bine impamantenit. 
Dreptul celui puternic asupra celui slab, asa ca in comunitatile
de animale! 
Omul nu-i animal, desi invatatii lumii m-ar putea contrazice cu 
tot felul de argumente stiintifice, dar se comporta, de multe ori, 
intr-un mod animalic.

stefan s.
23 ianuarie 2013

Pe intelesul tuturor

Aseara, pe Trinitas TV, a vorbit parintele Constantin Necula. 
A vorbit direct, deschis, pe intelesul tuturor. A vorbit ca un 
om din popor unor oameni din popor. Fara emfaza, fara 
cuvinte alese cu grija, fara sa faca uz de un discurs invatat pe 
de rost in ,,scolile popesti". De un astfel de discurs ,,teologic" 
abuzeaza multi din cei care apar pe la TV, cand un cuvant simplu 
ar fi mai pe intelesul tuturor. 
Uite un popa care imi place, a zis sotia mea. 
Ea crede (si nu e singura) ca preotii arata cu totul altfel in spatele 
atitudinii lor serafice afisate. O avea dreptate, n-o avea, nu-i asta 
problema mea. Eu de un singur lucru m-am dumirit, dupa ce l-am 
ascultat pe parintele Ctin Necula: credinta apartine oamenilor simpli, 
ei sunt credinciosii cei mai numerosi, iar acestor oameni, ca sa le poti 
patrunde la suflet, trebuie sa le vorbesti simplu si direct. Fara prea 
multe dantelarii si impopotonari teologice! 
Cred ca ar fi nevoie de mai multi preoti, ca parintele Ctin Necula, in 
spatiul public. Astfel de marturisiri si trairi dau o anumita transparenta 
religiei noastre si toata lumea ar avea numai de castigat.  

stefan s. 
22 ianuarie 2013

Pe creanga vietii

Doua intamplari, la distanta de doar 10-15 minute intre ele:  
Un ,,tataie", cam ,,cu chef", intorcandu-se de mana cu 
propriul nepot de la gradinita. Batranul era vesel, radea si 
topaia pe strada. Mai serios parea nepotul care nu avea mai 
mult de 4 anisori. 
O ,,mamaie", cu o nepotica de mana, tot de vreo 4 anisori, 
la intrarea in bloc. Bunica a deschis usa liftului si a lasat-o pe 
nepotica sa intre prima. - Multumesc, a zis nepotica, cu un 
glas serios si matasos. 
Cata diferenta intre cele doua ... intamplari! Copii nu sunt 
altceva decat produsul educatiei noastre: a parintilor, a bunicilor,
a societatii in general. Societatea, dupa cum bine stim, e destul 
de nepasatoare in ceea ce priveste educatia copiilor nostri. 
Dar bunicii, oameni ,,in toata firea", nici ei macar?
Cand te duci sa-ti iei nepotul de la gradinita, cu sticla de ,,tarie" 
in buzunarul de la haina, arata ca nu te intereseaza absolut de 
loc viitorul acelui copil. Si ar trebui sa-ti pese! In definitiv, 
nepotul acela nu-i altceva decat un fruct de pe creanga vietii 
tale. 

stefan s.
21 ianuarie 2013

O floare rara

Recunostinta este o floare rara, asa se spune in popor. 
Din cei zece leprosi, pe care Hristos i-a vindecat, doar 
unul s-a intors sa-i multumeasca. Si acela era de alt neam, 
spune Sfanta Scriptura. (Aceasta a fost Evanghelia zilei 
de astazi).
Recunostinta este o mare virtute. N-o poti avea, daca 
inima ta e impietrita, daca sufletul tau e intinat. Ar trebui 
sa fim recunoscatori tuturor, mai ales binefacatorilor nostri.
Cu o seara inainte am citit o poveste a Selmei Lagerlof. In 
Ajunul Craciunului, un batran s-a ratacit in padurea inghetata. 
Cu siguranta ca ar fi murit de frig, daca nu ar fi dat peste 
barlogul unui urs. Ursul, fiinta salbatica, l-a ,,gazduit" si la 
incalzit peste noapte. A doua zi era Craciunul. Si traditia 
spunea - pagan obicei ! - ca in aceasta zi trebuia vanat un urs, 
pentru binele intregii comunitati. S-a nimerit ca vanatorii 
sa incolteasca tocmai pe ursul cel ,,milostiv". Si ursul, vazand 
nerecunostiinta omului, l-a ucis chiar pe batranul pe care l-a 
ajutat sa nu moara de frig. 
In orice poveste se gaseste o lectie de viata, fiindca viata e in 
tot si in toate.

stefan s. 
20 ianuarie 2013

Dupa fapta si rasplata

Fapta buna, oricat de marunta ar fi ea, nu se anunta cu surle
si trambite. De ce? Simplu: Pentru ca iti ,,primesti" astfel plata.
Faptele bune nu se fac pentru o rasplatire lumeasca (politicienii
fac astfel de fapte) ci pentru o ,,recompesnsa" cereasca.
Asa se zice, Dumnezeu vede in ascuns si tot in ascuns te
rasplateste.
Cu cateva zile in urma, pe poleiul si ninsoarea de atunci, am
facut si eu o ,,fapta buna": am cumparat unei batrane o paine
de la piata. Neavand ce face, am scris in treacat despre acest
amanunt pe celalalt blog al meu. Rezultatul: a doua zi, batrana
aceea mi-a trimis un litru de vin de tara. Vin bun, curat...dar
nemeritat!
Nu pentru un litru de vin am cumparat eu o paine.
Am daruit, am primit ... si iata-ma mahnit, ca n-am stiut sa-mi
tin gura.

stefan s.
19 ianuarie 2013

In pustiul lumii

Intotdeauna m-am intrebat: cum poate un om sa iubeasca 
,,frumusetea pustiei"? 
Imi place linistea, departe de zarva si galagia celor din jur, 
dar intr-un pustiu nu as putea trai. 
De obicei, oamenii se asociaza dupa tot felul de afinitati, 
naravuri si preocupari. Mi-ar place sa traiesc intr-un grup 
de oameni linistiti, cu care sa am multe in comun si cu care 
sa ma pot intelege in toate cele ale vietii. Dar singur intr-un 
pustiu n-as putea trai. 
Ieri a fost ziua Sfantului Cuvios Antonie cel Mare, un sfant 
care a avut o viata pamanteasca de 105 ani. Majoritatea 
dintre ei i-a trait intr-o pustie, singur, la indemana ispitelor 
de tot felul si la cheremul dracilor nelinistiti. 
Se zice despre copacii singuratici ca au cele mai puternice 
radacini. Dar mai au ceva: si cel mai dulce rod. 
La fel trebuie sa fie si pustnicii lumii, ei care s-au luptat cu 
,,vazutele si nevazutele" cat toti oamenii la un loc. 

stefan s. 
18 ianuarie 2013

Despre un echilibru necesar

Mi-ar place, dar nu pot sa renunt la lectura. Inca! 
La inceput de an nou, cand se fixeaza dorinte si se fac 
promisiuni, asa am hotarat: in anul urmator voi citi doar 
pe scriitorii clasici. Si voi inmulti lectura ...religioasa! 
Pana acum nu mi-a iesit asa cum mi-as fi dorit. Si, doar 
asa se zice, primul pas e important in orice activitate. 
Am citit deja vreo zece carti anul acesta. Niciuna dintre ele cu
subiect religios. Sunt departe de promisiunile facute la inceput 
de an.
Mi-as dori sa echilibrez lectura, daca nu pot sa renunt la ea. 
Sa respect oarece proportii: macar din trei carti, una sa fie 
pentru suflet! Si ma asteapta, spre o tihnita lectura, atatea 
carti ,,ziditoare de suflet".
Voi pune piciorul in prag, mi-am zis astazi. 
Sa fie intr-un ceas bun, dar nu prea cred in promisiunile mele.

stefan s. 
17 ianuarie 2013

Oameni mari cu suflet mic

,,Rugaciunea este vorbirea constienta si voita cu Dumnezeu." 
(la Trinitas TV). 

Cineva, un coleg de serviciu, mi-a zis candva: 
- Tu te mai rogi si acum? 
- Da. 
- Problema ta...daca-ti place sa vorbesti singur! 

Numai nebunii vorbesc singuri!
Un om care se roaga poate fi perceput ca un nebun doar de 
cei pentru care rugaciunea inseamna nebunie. 
Multi se opresc cu rugaciunea la ,,Inger, ingerasul meu..." 
Considera rugaciunea o chestiune infantila - si cat se inseala.
Oamenii cresc, dar nu cresc cu rugaciunea odata. De aceea 
se si instraineaza de ea si nu-i inteleg rostul. E destul de bizar 
sa intalnesti oameni mari, cu un suflet ata de mic. 
Inmultit, banul ridica palate. 
Inmultita, rugaciunea face sufletele mari si frumoase. 
Fara rugaciune, sufletul ramane pipernicit si tepos ca un 
scaiete. 

stefan s. 
16 ianuarie 2013

O lirica terapeutica

Ziua lui Eminescu. 
Multi au inceput sa arunce cu noroi in acest nume sfant al 
literaturii romane. Poetii de valoare au inceput sa-si piarda 
din valoare, fiindca sunt judecati de oameni fara valoare. 
Numai in pomul plin cu rod arunci cu pietre, ivatatura aceasta 
a fost asezata de mult la temelia lumii. 
La temelia oricarui suflet ramanesc insetat de frumos sta 
Eminescu. Abecedarul poeziei romanesti incepe cu Eminescu  
si se termina tot cu Eminescu. El este ,,alfa si omega" liricii 
noastre. Citesti Eminescu si simti ca traiesti, ca respiri poetic, 
ca te infratesti cu cerul si cu vegetalul lumii. Eminescu e mereu 
altul, te surprinde de fiecare data, recitindu-l (si recitandu-l). 
Eminescu curge lin, ca un izvor de munte.
Va este sete cumva, de orice, nu conteaza: de dragoste, de cer, 
de viata si de moarte? - cititi pe Eminescu! 
Lirica lui Eminesu e terapeutica. Vreti sa faceti o cura de 
sanatate si frumusete sufleteasca? Atunci cititi (sau recititi) pe 
Eminescu! Merita. 

stefan s.
15 ianuarie 2013

Un inger de zapada

Ieri, intorcandu-ma de la biserica, am vazut un om-de-zapada. 
Mic, bondoc, de nici un metru inaltime si aplecat putin intr-o 
parte. L-au facut copiii si tot ei l-au abandonat in gradina unui 
bloc.
In jurul lui, pe zapada subtire, se certau cateva vrabii pe un rest 
de covrig. Printre ele, si cateva ciori.
In nevinovatia lor, copiii nostri nu duc lipsa de imaginatie. 
Pe langa ochii verzi, din doua dopuri de sticla de plastic si nasul 
rosu dintr-un rest de morcov inghetat, ,,omul" asta mai avea un 
accesoriu interesant: pe cap, in loc de obisnuita caciula-cratita, 
avea o aura de sfant! Sau de inger...ca tot acolo duce! 
,,Aura" a fost facuta dintr-o sarma metalica de culoare galbena 
si ii statea destul de ,,sic" omului-de-zapada! 
Niste ,,ingeri " de copii au facut un inger de zapada! 
Uite, recunoasteti si voi ca e frumoasa iarna, asa plina de copii 
si ... ingeri!

stefan s. 
14 ianuarie 2013

O farama de cer

A nins. Orasul, in splendoarea lui alba, parca-i desprins 
dintr-o carte cu povesti. 
Albul purifica totul, inlatura cenusiul vietii si indeamna la 
visare... Si la introspectie! 
Pasind pe sub pomii incarcati de zapada, simti ca te 
prabusesti in tine...Sau te inalti...caci nici nu-ti dai bine 
seama care-i adevaratul sentiment!
Omatul asta se pravale din cer, se topeste ... si se inalta 
iarasi la cer. Asa-i si omul: cade din nevazut, intr-o 
materialitate vremelnica, si...Ei, dar unii zic ca...stiti voi: 
lut, praf si pulbere...Ce i-as mai contrazice, mai ales ca simt 
cum de la o vreme, o farama de cer, aproape vizibil, sporeste 
in mine! 
Asa, ca omatul in iernile grele!

Pe sub pomii astia incarcati de zapada ti se face un dor 
teribil de vesnicie! 

stefan s. 
13 ianuarie 2013

In iadul vietii

Am avut un coleg de serviciu care sustinea: eu n-am pacate! 
Pacate au doar aia care omoara oameni, hotii si violatorii . In 
rest, toti facem greseli marunte, pe care si popa le face! 
Fac si eu cateo ,,gainarie", dar pentru atata lucru nu se duce 
nimeni in iad, dac-o exista iadul ala!
Se amuza pe seama mea ca tineam post si mergeam la biserica.
- Am o singura viata, si daca si pe asta o traiesc ca un calugar, 
atunci mai bine nu ma mai nasteam! A te chinui, cu buna stiinta, 
e o mare prostie! 
Numai ca, una din ,,gainariile" lui i-a adus mari necazuri: l-a aruncat 
in ...iadul vietii. Sotia lui a aflat ca are o amanta, l-a parasit, a 
ramas pe drumuri, fara casa si fara copii. Vazandu-l ajuns la greu, 
amanta l-a parasit. Patima bauturii a daramat in destinul lui ce mai 
era inca nezdruncinat. 
Colegul meu nu credea in pacate si in iadul vesnic, dar ,,gainariile" 
lui i-au dovedit existenta unui iad lumesc. Si pe cele doua nu le 
desparte decat o singura usa.

stefan s. 
12 ianuarie 2013

O data in viata

Am citit romanul lui Victor Eftimiu ,,Doua cruci", un scurt 
,,roman din viata macedoneeana", aparut in anul 1914. 
E interesant cum incepe acest roman: ,,Fiecare om vede 
pe dracul, odata in viata". 
E bine ca-l vede omul pe dracul macar o data in viata, dar 
invata ceva din aceasta nefireasca intalnire?
Dracul trebuie sa fie oribil la vedere, o marturiseste si Sf. 
Serafim de Sarov: ,,diavolul produce sila"! Si cu toate 
acestea unii dintre noi il cauta cu lumanarea, cum se zice. 
Dracul nu se vede, n-are nici un sens sa-si afiseze poza 
peste tot, dar sta ascuns in multe si marunte lucruri. Il 
zgandarim, il incitam, il invitam in sufletele noastre. Ii 
deschidem usa inimii, cu o nepasare frivola, asa cum au 
facut iezii caprei din poveste cu cumatrul lup. Si ce-a iesit, 
stim cu totii. 
Bine ar fi sa-l lasam pe drac sa-si vada de-ale lui si noi sa 
ne ingijim de-ale noastre. Ca el, asa i-i datul, tot de-ale 
noastre se preocupa! 

stefan s. 
11 ianuarie 2013

La vremea cuvenita

Aseara, la Trinitas TV a fost invitat un sociolog, un 
profesor universitar. Cu cateva zile inainte, tot la acest 
post TV, a fost invitat un alt profesor universitar, de 
data aceasta un filosof, dl. Sorin Lavric. 
Sunt frumosi ,,oamenii cu carte" care nu se sfiesc sa-l 
marturiseasca pe Dumnezeu. 
De regula, cu cat te consideri mai erudit, cu atat te 
impaunezi in orgoliu tau omenesc. 
Cunoasterea lumeasca indeparteaza pe om de Dumnezeu - 
si n-ar trebui sa fie asa. De aceea sunt de admirat 
,,invatatii" lumii care sunt constienti ca ei nu fac altceva 
decat sa inmulteasca un talant primit, si pentru aceasta 
osteneala vor primi rasplata la vremea cuvenita. 

stefan s. 
10 ianuarie 2013

A 222-a postare

,,Fuga de preot", articolasul publicat ieri, a fost a 222-a
postare pe acest blog al meu.
Am deschis acest blog, nu ca sa dovedesc cuiva ca am 
,,stofa" de scriitor (as fi, in primul rand, nedrept cu mine
insumi daca as afirma acest lucru) ci, dimpotriva, ca sa invat
sa scriu. Adica, sa ma descurc sa leg cateva vorbe, cum se
zice, sa-mi pun mintea, macar un strop, la contributie.
Doar doua persoane cunosc adresa acestui blog al meu, dar
nu cred ca ma citesc (mai bine pentru ,,binele" lor), cel putin
nu am niciun semnal in acest sens. 
Voi continua sa postez pe acest blog (e blogul meu de suflet)
desi mi-am deschis un altul, cu o tematica putin diversificata. 
Aici voi incerca abordarea unor ,,articolase" din perspectiva
religioasa. Bine, numai in cazul cand imi va reusi acest lucru!

stefan s.
9 ianuarie 2013

Fuga de preot

Ieri seara, la noi in bloc a venit preotul cu Botezul. 
E preotul parohiei noastre, pe care, in mod obisnuit, toti
enoriasii ar trebui sa-l cunoasca.
Bietul parinte, a cantat mai mult pe scara blocului, ca nu 
s-a prea inghesuit lumea sa-l primeasca. Dar tot e bine, 
macar a sfintit blocul, in intregul lui, caci agheazma mare 
are acest dar de a sfinti firea lucrurilor. 
Mai e un lucru pe care nu-l pricep: intotdeauna, inainte de 
Craciun sau de Boboteaza, cand preotul merge cu Icoana 
sau, dupa caz, cu Botezul, se anunta acest lucru prin afise 
puse la intrarea in bloc. Intotdeauna, dar intotdeauna, aceste 
afise dispar in cel mult o ora. De ce? n-am inteles niciodata. 
Nu sunt greu de cap, pricep: nu te obliga nimeni sa-l primesti 
pe preot in casa. Daca a ta constiinta de crestin nu te impinge 
de la spate, atunci nimeni din lume nu te poate forta. Asta-i 
problema ta personala, opinia ta liber consimtita, raportarea 
ta la un anume ,,eveniment" religios. Dar, atunci, de ce te 
grabesti sa-i impiedici si pe altii si nu le lasi posibilitatea unei 
optiuni? Poate alti locatari, mai ,,dusi la biserica", daca ar lua 
la cunostinta din vreme, ar sta acasa si l-ar primi pe preot in 
locuinta lor. 
Fugim de preoti, ca dracul de tamaie, si nu constientizam ca, de 
fapt, nu de preoti fugim ci de harul lui Dumnezeu. 

stefan s. 
8 ianuarie 2013

Intre suflet si insufletire

Am auzit pe cineva spunand: sufletul unui animal e mai mare 
decat cel al unui om! 
Si respectiva persoana se considera a fi crestina. 
Si binenteles ca se referea la ,,sufletul" unui caine (in marea 
parte a lor proprietarii de caini au un asemenea punct de vedere). 
Nu contesta nimeni faptul ca un animal de casa, mai ales un caine, 
nu poate fi socotit un bun ,,prieten" al omului. Sunt oameni, batrani 
si singuri, parasiti de semenii lor, pentru care ,,sufletul" unui animal 
e de o importanta covarsitoare. Numai ca, din perspectiva crestina, 
un animal e doar un animal, el nu poseda suflet, care e doar o 
particularitate a omului, ci doar este insufletit, are suflare de viata. 
E ca si cum ai da crezare unui copilas care sustine, in naivitatea lui, 
ca ursuletul de plus, pe care il iubeste atat de mult, e chiar un urs 
adevarat. 
Orice suflet, ca sa poata transcede materialitatea acestei lumi si 
sa se poata bucura de odihna cea vesnica, are nevoie de mantuire. 
Animalul traieste, se misca, fiinteaza alaturi de noi inca de la inceputul 
lumii, dar e diferit de noi: el nu are nevoie de mantuire.
El e doar un simplu animal, pe cand omul e mai mult decat atat (sau 
asa ar trebui sa fie).

stefan s.
7 ianuarie 2013

Ce suntem: lut sau cenusa?

A murit Sergiu Nicolaescu si a fost incinerat. 
Fiind o persoana publica, cu multi admiratori, lumea s-a 
scandalizat. Neamul nostru, de sorginte crestina, nu prea 
e obisnuit cu astfel de practici paganesti. (Desi, am auzit 
si eu la TV, anual crematoarele din tara noastra prefac in 
cenusa trupurile a 800 de asa-zisi crestini ortodocsi). 
Nu sunt de acord cu incinerarea mortilor nostri: noi suntem 
pamant si in pamant trebuie sa ne intoarcem, nu in cenusa. Un 
crestin ortodox, fara mormant si cruce la cap, ce inviere mai 
asteapta?
Mi-am amintit de o poezie proprie (de vreo 15 strofe) in care 
vorbeam despre mortii nostri ,,vii". Redau una din strofe, care 
are legatura cu cele scrise mai sus: 
Prin alte parti, cuptoarele prefac 
In spuza rece trupurile moarte, 
Dar cum sa-i fie Domnului pe plac 
Ca lutul in cenusa se desparte? 
Au inceput sa lucreze crematoarele si pentru trupul crestinilor 
nostri. Cand duhul credintei slabeste, omul a ajuns un fel de gunoi 
ars la marginea cetatii.

stefan s. 
6 ianuarie 2013, de Boboteaza.

Apa vietii

Dupa ,,nebunia" Sarbatorilor, astazi e prima zi de infranare: 
Ajunul Bobotezei, zi de post si ajunare. 
Maine e Boboteaza, zi de sfintire a tuturor apelor lumii, nu 
numai a celor din biserica crestinilor (aghiazma mare).
Mi-a placut ,,povestea" unui parinte, auzita la Trinitas TV, cu 
acel batran dintr-un sat dambovitean. Asa era obiceiul aici: 
toata comunitatea se aduna pe malul unui rau de la marginea 
satului, unde preotul savarsea slujba sfintirii apei. La sfarsitul 
slujbei, satenii plecau acasa cu agheazma mare. Exista in acel 
sat un batran, bolnav si olog, care nu putea sa participe la slujba 
de Boboteaza. Asa ca, la sfarsit, cand toata lumea pleca spre 
casa, mergea si batranul pe marginea raului, in locul unde se 
sfintisera apele, si lua ,,agheazma mare" direct din rau. Apa lui, 
fiindca si raul fusese sfintit, se pastra la fel de proaspata pe toata 
durata anului, ca si agheazma enoriasilor. In alta zi daca ai fi luat 
apa din acel rau, nu s-ar fi pastrat proaspata mai mult de-o 
saptamana. 
,,Apa vietii" si setea dupa Hristos. Maine, de Boboteaza, apele 
lumii sunt sfintite de Duhul dumnezeiesc. 

stefan s. 
5 ianuarie 2013

Sarbatori grele

Sarbatorile Craciunului si trecerea dintre ani sunt prea ,,grele" 
pentru trupul omenesc. E un bun prilej de imbuibare, caci 
toate mancarurile traditionale din aceasta perioada sunt 
,,sanatoase", de romani voinici, iubitori de hrana buna dar si 
de truda mare. 
Romanii de alta data, in majoritatea lor rustici, tarani adicalea, 
tineau post in preajma Sarbatorilor, adica isi pregateau si trupul 
pentru aceasta perioada. Si trudeau fizic, munceau pe rupte, 
arzandu-si surplusul de grasimi, nepreastiind ei in acele vremuri 
ce-i aceea ,,burta de politician''. 
Romanii de astazi, truditori in majoritatea lor doar in fata 
calculatorului si nepunand prea mult pret pe valoarea postului,
cum sa-si mai arda grasimile? Ei doar stiu sa acumuleze, ca tot 
suntem in economia de piata!
Dupa Sarbatori, romanii de altadata mai lasau deoparte ,,grija" 
carnii. Mai rontaiau un mar, mai faceau o mamaliguta, mai fierbeau 
un cartof - si uite asa, pe negandite, se pomeneau in postul Pastelui, 
unde apareau aceleasi restrictii la mancarurile grele. 
Acum, traditia mancarii se respecta, cea a postului...mai va! 
Si de aceea avem ,,sarbatori grele" si crestini obezi si bolnavi.

stefan s. 
4 ianuarie 2013

Intai painea si mai apoi cartea

Anul acesta sunt omagiati Sfintii imparati Constantin si Elena 
(se implinesc 1700 de ani de la emiterea importantului  Edict
de la Milano din 313). 
Tot anul acesta este omagiat si Parintele Dumitru Staniloaie. 
Voi incerca sa citesc din opera acestui important teolog al 
nostru, mai ales cartile pe care le voi putea gasi in bibliotecile 
de cartier. La vanzare, indiferent daca e un magazin al Patriarhiei 
sau un stand privat, cartile religioase sunt foarte scumpe la pret. 
,,Ambigua", de pilda,  celebra carte a Sfantului Maxim 
Marturisitorul, costa mai mult de jumatate de milion de lei. 
,,Teologia dogmatica ortodoxa " a Parintelui Staniloaie, lucrare in 
trei volume, costa exact un milion si jumatate de lei in bani vechi. 
Prin buzunarele crestinilor, de obicei oameni simpli si saraci, cam 
fluiera vantul in astfel de vremuri de criza. Intai painea si apoi lectura 
de orice fel ar fi ea. 
Cartea religioasa ar trebui sa fie mai ieftina, mai accesibila sufletelor  
noastre, dar ce se mai vinde ieftin in zilele de acum? 

stefan s. 
3 ianuarie 2013

Raiul pe pamant

In calendarul ortodox anul incepe cu doi mari sfinti: Sfantul 
Vasile cel Mare, praznuit chiar in prima zi a anului si Sfantul 
Serafim de Sarov, cinstit a doua zi, pe 2 ianuarie, adica astazi. 
Blandetea si frumusetea lumii sufletesti a Sfantului Serafim sunt 
deja ,,proverbiale", orice credincios are cunostinta despre 
aceste doua ,,amanunte"din viata sa.
Sfantul a revelat taine oamenilor de rand: e celebru episodul cu 
Sfantul Serafim imbracat in lumina dumnezeiasca si mult uimitul 
Motovilov. Doi oameni singuri intr-o poiana din padure, la 
vreme de iarna, unul dintre ei stralucind de sfintenie, celalalt 
gustand cu nesat si cu toate simturile din aceasta sfintenie...
Si peste ei ningea ca intr-o poveste lumeasca!
Credem noi ca omul e o ,,masinarie simpla" dar cate taine 
ascunde inlauntrul lui. Sfintii sunt ca geniile lumii: ne arata cam 
la ce limite superioare se poate inalta fiinta umana, dar nu 
bazanduse doar pe ratiune, ci lucrand la o induhovnicire 
neincetata. 
Oare cum ar arata lumea noastra daca toti oameni si-ar da silinta
sa ajunga la statura sufleteasca a Sfantului Serafim de Sarov? 
Simplu de raspuns: ar fi Raiul pe pamant!

stefan s. 
2 ianuarie 2013, de ziua Sfantului Serafim de Sarov

A inceput 2013 !

Deja rugaciunea dintre ani a devenit traditie pentru mine. 
De cca 4-5 ani, la cumpana dintre ani, cand cei mai multi 
dintre noi deschid sampania sau dau foc la tot felul de 
petarde, eu ma intorc cu spatele spre harmalaia de afara 
si cu fata spre icoane si Dumnezeu.
Nu o fac ca sa ma laud, ci o fac pentru ca asa imi dicteaza 
constiinta, asa imi da imbold sufletul. Sunt satul de zgomotul 
si harmalaia lumii, de rugaciune si de liniste nu cred ca ma 
voi satura vreodata. 

A inceput un nou an, un an care sta sub semnul unei crize 
financiare generalizate. O criza produsa de oameni pentru 
oameni, caci asa ne place noua sa ne ,,tratam" unii pe altii. 
Cei saraci isi doresc sa aiba ce manca, cei bogati vor sa fie 
si mai bogati decat sunt. Oamenii sunt greu de multumit, asa 
ca nici anul acesta nu va reusi sa ne impace pe toti. 
Somerset Maugham spunea: ,,Am practicat moderatia pentru 
ca sunt greu de multumit." Aviz amatorilor! 

La multi ani tuturor! 

stefan s. 
1 ianuarie 2013