Ar trebui sa suferim!

Pe trotuar, asa ca sa calci pe ele, doua cuie mari, ruginite. 
Din acelea carora li se spune piroane. 
De cate ori vad cuiele astea mari, de atatea ori ma gandesc 
la mainile lui Hristos. In acele maini dumnezeiesti, la un ceas 
biblic al lumii, s-au batut doua piroane lumesti. 
Noi, oameni obisnuiti si pacatosi, ne necajim si pentru cea 
mai mica nedreptate care ni se face. Ne-am gandit vreodata 
la suferinta lui Hristos, cand ne prigonesc semenii nostri? 
In plin oras, doua piroane pe trotuar...Cred ca ar trebui sa 
calcam mai des pe astfel de cuie...
Nu suferim, atat cat ar trebui sa suferim! 

stefan s. 
31 ianuarie 2013

O carte enigmatica

Nu am citit  niciodata Coranul. L-am frunzarit o singura data,
cu ceva vreme in urma. Ieri, la taraba cu carti a doamnei L., 
l-am deschis pentru cateva secunde. Intamplarea a facut sa 
il deschid la Sura a LXXXIX, cea care incepe cu acest juramant:
,,Pe zori si pe cele zece nopti!". Sura aceasta se numeste chiar 
asa: Sura zorilor. Am citit doar inceputul ei, asa ca nu stiu la ce 
anume face referinta respectiva Sura.
Recunosc, in ale Islamului sunt un ignorant; si n-ar trebui sa fiu 
asa. Am citit putine carti in acest domeniu, una singura cu referire 
stricta la Coran (un Dictionar, foarte interesant de altfel).
Cred ca fiecare crestin ar trebui sa citeasca Coranul, asa cum 
fiecare musulman ar trebui sa citeasca Sfanta Scriptura. Aceste 
doua Carti nu ar trebui sa se neglijeze reciproc.
Fiecare credinta trebuie respectata, asa cum fiecarui om trebuie 
sa i se dea cinstea cuvenita.
Dumnezeu va judeca neamurile dupa legile firii si ale omeniei, iar 
pe crestini, dupa Legea lui Hristos. Nimeni nu va ramane nejudecat,
la sfarsitul veacurilor.
Stiu, pentru mine Coranul ramane o carte enigmatica, dar asta nu ma 
impiedica sa le dau respectul cuvenit tuturor celor care cred in ea.

stefan s. 
30 ianuarie 2013

O inima nepasatoare

Asa notam ieri pe celalat blog al meu: Caci omul nu e altceva 
decat inima, o inima care, cu cat e mai mare, ca atat e mai 
greu de carat pe colbaitele drumuri ale lumii. Nu la inima 
celorlalti sa ravnesti, caci vei saraci nelucrand nimic in inima 
ta. Bogatia ta sa stea in darnicia inimii tale, nu in nepasarea 
cuibarita in inima celorlalti. 
Si iata ce citesc, astazi, la Sfantul Nectarie, in Invataturile 
sale: ,,Nepasarea este nesimtirea morala a inimii." 
Aceasta nepasare a omului modern fata de Dumnezeu continua 
cu nepasarea fata de cei din jur, lucru care duce la o ,,moarte 
morala" a omului. Si spune Sfantul Nectarie ca pentru moartea 
morala nu exista mantuire! 
Traim vremuri grele, cand egoismul omului a atins apogeul. Multi 
oameni ,,sunt mai intariti la inima si decat pietrele". E greu sa-i 
urneste din starea lor, sa le pui in miscare constiintele, fiindca 
nimic nu mai poate ,,misca o inima nepasatoare". 
Multi il cunosc pe Sfantul Nectarie ca fiind doar facator de 
minuni, nestiind ca si Invataturile sale ar putea face minuni prin 
inmuierea multor inimi impietrite. 

stefan s.
29 ianuarie 2013

O palma pentr-un sfant!

Citesc ,,Viata Parintelui Cleopa" scrisa de arhim. Ioanichie Balan. 
Ma amuza putin urmatoarea situatie: Parintele Cleopa, mai tanarul 
frate Constantin pe atunci, facea ascultare la vitele manastirii. Si 
locuia in chilia unui calugar mai in varsta, fratele Nicolae. Acest 
Nicolae era mare iubitor de ordine si curatenie. Intr-o zi, venind de 
la ascultarea sa, fratele Constantin s-a descaltat de opinci, dar nu 
si-a scuturat hainele. Si drept pedeapsa, viitorul Parinte Cleopa a 
incasat o palma zdravana de la fratele Nicolae. 
Alungat din chilia fratelui Nicolae, Parintele Cleopa si-a gasit 
adapost pentru o vreme intr-o camara, acolo unde fratele Vasile, 
stuparul manastirii, tinea ramele pentru stupi. 
Ascultarea, una din conditiile mantuirii. 
Caracterul omului se modeleaza greu, o dovedeste si aceasta 
intamplare cu palma primita de Parintele Cleopa. 

stefan s.
28 ianuarie 2013

Usa de biserica

Imi plac ctitorii de biserici si manastiri. Pomenirea lor se face 
peste veacuri, fiindca banul lor a sporit si a dat roada vesnica. 
Nu oricui ii da mana si punga sa inalte o biserica. Multi au 
punga umflata, dar nu le da sufletul ghes. 
Multi boieri vechi, unii, poate, cu mainile patate de sange, au 
inaltat biserici. Ca indemn la smerenie si ruga de iertare. La 
temelia lor or fi pus, nu doar pungile lor cu galbeni, ci si 
propria inima infranta. Rautatea omului se poate imblanzi in 
fum de lumanare si strigat de clopot. Un suflu cald de umilinta 
poate invinge o rautate de-o viata. Dumnezeu iarta, daca faptele 
tale sunt invesmantate in haina curata a caintei. 
Nu tot bogatul e pacatos, asa cum nu tot saracul e ,,usa de biserica". 
Diferenta o face, nu banul din punga, ci gandul curat si inima buna. 
Intri intr-o biserica, ctitorita de vreun vechi boier, si te intrebi: ce 
s-a ales din toata boieria lui, daca nu aceasta usa sfanta de biserica? 

stefan s.
25 ianuarie 2013

Intr-un mod animalic

Un batran, in unul din multele romane ale lui Sadoveanu, se  
pomeneste la Scaunul Imparatiei si al Judecatii, in fata lui 
Dumnezeu, pe care nu-l vede, dar ii aude glasul. Se intelege 
ca era doar o ,,viziune" a batranului aflat pe patul de moarte. 
Printre intrebarile Judecatii: 
,,- Da' pe muiere ai batut-o? 
- Am batut-o, de ce sa n-o bat: doar a fost muierea mea.(...) 
Ma pocaiesc, caci n-o ucideam din rautate, o ucideam caci 
eram baut." 
Inca mai exista aceasta mentalitate, cu toata influenta 
societatii moderne, ca barbatul sa-si stalceasca in bataie 
nevasta. Sa dispuna de viata ei ca de un simplu bun al sau, 
s-o ,,ucida" in bataie. Mai ales pe la tara, dar nu numai aici,
obiceiul acesta a ramas bine impamantenit. 
Dreptul celui puternic asupra celui slab, asa ca in comunitatile
de animale! 
Omul nu-i animal, desi invatatii lumii m-ar putea contrazice cu 
tot felul de argumente stiintifice, dar se comporta, de multe ori, 
intr-un mod animalic.

stefan s.
23 ianuarie 2013

Pe intelesul tuturor

Aseara, pe Trinitas TV, a vorbit parintele Constantin Necula. 
A vorbit direct, deschis, pe intelesul tuturor. A vorbit ca un 
om din popor unor oameni din popor. Fara emfaza, fara 
cuvinte alese cu grija, fara sa faca uz de un discurs invatat pe 
de rost in ,,scolile popesti". De un astfel de discurs ,,teologic" 
abuzeaza multi din cei care apar pe la TV, cand un cuvant simplu 
ar fi mai pe intelesul tuturor. 
Uite un popa care imi place, a zis sotia mea. 
Ea crede (si nu e singura) ca preotii arata cu totul altfel in spatele 
atitudinii lor serafice afisate. O avea dreptate, n-o avea, nu-i asta 
problema mea. Eu de un singur lucru m-am dumirit, dupa ce l-am 
ascultat pe parintele Ctin Necula: credinta apartine oamenilor simpli, 
ei sunt credinciosii cei mai numerosi, iar acestor oameni, ca sa le poti 
patrunde la suflet, trebuie sa le vorbesti simplu si direct. Fara prea 
multe dantelarii si impopotonari teologice! 
Cred ca ar fi nevoie de mai multi preoti, ca parintele Ctin Necula, in 
spatiul public. Astfel de marturisiri si trairi dau o anumita transparenta 
religiei noastre si toata lumea ar avea numai de castigat.  

stefan s. 
22 ianuarie 2013

Pe creanga vietii

Doua intamplari, la distanta de doar 10-15 minute intre ele:  
Un ,,tataie", cam ,,cu chef", intorcandu-se de mana cu 
propriul nepot de la gradinita. Batranul era vesel, radea si 
topaia pe strada. Mai serios parea nepotul care nu avea mai 
mult de 4 anisori. 
O ,,mamaie", cu o nepotica de mana, tot de vreo 4 anisori, 
la intrarea in bloc. Bunica a deschis usa liftului si a lasat-o pe 
nepotica sa intre prima. - Multumesc, a zis nepotica, cu un 
glas serios si matasos. 
Cata diferenta intre cele doua ... intamplari! Copii nu sunt 
altceva decat produsul educatiei noastre: a parintilor, a bunicilor,
a societatii in general. Societatea, dupa cum bine stim, e destul 
de nepasatoare in ceea ce priveste educatia copiilor nostri. 
Dar bunicii, oameni ,,in toata firea", nici ei macar?
Cand te duci sa-ti iei nepotul de la gradinita, cu sticla de ,,tarie" 
in buzunarul de la haina, arata ca nu te intereseaza absolut de 
loc viitorul acelui copil. Si ar trebui sa-ti pese! In definitiv, 
nepotul acela nu-i altceva decat un fruct de pe creanga vietii 
tale. 

stefan s.
21 ianuarie 2013

O floare rara

Recunostinta este o floare rara, asa se spune in popor. 
Din cei zece leprosi, pe care Hristos i-a vindecat, doar 
unul s-a intors sa-i multumeasca. Si acela era de alt neam, 
spune Sfanta Scriptura. (Aceasta a fost Evanghelia zilei 
de astazi).
Recunostinta este o mare virtute. N-o poti avea, daca 
inima ta e impietrita, daca sufletul tau e intinat. Ar trebui 
sa fim recunoscatori tuturor, mai ales binefacatorilor nostri.
Cu o seara inainte am citit o poveste a Selmei Lagerlof. In 
Ajunul Craciunului, un batran s-a ratacit in padurea inghetata. 
Cu siguranta ca ar fi murit de frig, daca nu ar fi dat peste 
barlogul unui urs. Ursul, fiinta salbatica, l-a ,,gazduit" si la 
incalzit peste noapte. A doua zi era Craciunul. Si traditia 
spunea - pagan obicei ! - ca in aceasta zi trebuia vanat un urs, 
pentru binele intregii comunitati. S-a nimerit ca vanatorii 
sa incolteasca tocmai pe ursul cel ,,milostiv". Si ursul, vazand 
nerecunostiinta omului, l-a ucis chiar pe batranul pe care l-a 
ajutat sa nu moara de frig. 
In orice poveste se gaseste o lectie de viata, fiindca viata e in 
tot si in toate.

stefan s. 
20 ianuarie 2013

Dupa fapta si rasplata

Fapta buna, oricat de marunta ar fi ea, nu se anunta cu surle
si trambite. De ce? Simplu: Pentru ca iti ,,primesti" astfel plata.
Faptele bune nu se fac pentru o rasplatire lumeasca (politicienii
fac astfel de fapte) ci pentru o ,,recompesnsa" cereasca.
Asa se zice, Dumnezeu vede in ascuns si tot in ascuns te
rasplateste.
Cu cateva zile in urma, pe poleiul si ninsoarea de atunci, am
facut si eu o ,,fapta buna": am cumparat unei batrane o paine
de la piata. Neavand ce face, am scris in treacat despre acest
amanunt pe celalalt blog al meu. Rezultatul: a doua zi, batrana
aceea mi-a trimis un litru de vin de tara. Vin bun, curat...dar
nemeritat!
Nu pentru un litru de vin am cumparat eu o paine.
Am daruit, am primit ... si iata-ma mahnit, ca n-am stiut sa-mi
tin gura.

stefan s.
19 ianuarie 2013

In pustiul lumii

Intotdeauna m-am intrebat: cum poate un om sa iubeasca 
,,frumusetea pustiei"? 
Imi place linistea, departe de zarva si galagia celor din jur, 
dar intr-un pustiu nu as putea trai. 
De obicei, oamenii se asociaza dupa tot felul de afinitati, 
naravuri si preocupari. Mi-ar place sa traiesc intr-un grup 
de oameni linistiti, cu care sa am multe in comun si cu care 
sa ma pot intelege in toate cele ale vietii. Dar singur intr-un 
pustiu n-as putea trai. 
Ieri a fost ziua Sfantului Cuvios Antonie cel Mare, un sfant 
care a avut o viata pamanteasca de 105 ani. Majoritatea 
dintre ei i-a trait intr-o pustie, singur, la indemana ispitelor 
de tot felul si la cheremul dracilor nelinistiti. 
Se zice despre copacii singuratici ca au cele mai puternice 
radacini. Dar mai au ceva: si cel mai dulce rod. 
La fel trebuie sa fie si pustnicii lumii, ei care s-au luptat cu 
,,vazutele si nevazutele" cat toti oamenii la un loc. 

stefan s. 
18 ianuarie 2013

Despre un echilibru necesar

Mi-ar place, dar nu pot sa renunt la lectura. Inca! 
La inceput de an nou, cand se fixeaza dorinte si se fac 
promisiuni, asa am hotarat: in anul urmator voi citi doar 
pe scriitorii clasici. Si voi inmulti lectura ...religioasa! 
Pana acum nu mi-a iesit asa cum mi-as fi dorit. Si, doar 
asa se zice, primul pas e important in orice activitate. 
Am citit deja vreo zece carti anul acesta. Niciuna dintre ele cu
subiect religios. Sunt departe de promisiunile facute la inceput 
de an.
Mi-as dori sa echilibrez lectura, daca nu pot sa renunt la ea. 
Sa respect oarece proportii: macar din trei carti, una sa fie 
pentru suflet! Si ma asteapta, spre o tihnita lectura, atatea 
carti ,,ziditoare de suflet".
Voi pune piciorul in prag, mi-am zis astazi. 
Sa fie intr-un ceas bun, dar nu prea cred in promisiunile mele.

stefan s. 
17 ianuarie 2013

Oameni mari cu suflet mic

,,Rugaciunea este vorbirea constienta si voita cu Dumnezeu." 
(la Trinitas TV). 

Cineva, un coleg de serviciu, mi-a zis candva: 
- Tu te mai rogi si acum? 
- Da. 
- Problema ta...daca-ti place sa vorbesti singur! 

Numai nebunii vorbesc singuri!
Un om care se roaga poate fi perceput ca un nebun doar de 
cei pentru care rugaciunea inseamna nebunie. 
Multi se opresc cu rugaciunea la ,,Inger, ingerasul meu..." 
Considera rugaciunea o chestiune infantila - si cat se inseala.
Oamenii cresc, dar nu cresc cu rugaciunea odata. De aceea 
se si instraineaza de ea si nu-i inteleg rostul. E destul de bizar 
sa intalnesti oameni mari, cu un suflet ata de mic. 
Inmultit, banul ridica palate. 
Inmultita, rugaciunea face sufletele mari si frumoase. 
Fara rugaciune, sufletul ramane pipernicit si tepos ca un 
scaiete. 

stefan s. 
16 ianuarie 2013

O lirica terapeutica

Ziua lui Eminescu. 
Multi au inceput sa arunce cu noroi in acest nume sfant al 
literaturii romane. Poetii de valoare au inceput sa-si piarda 
din valoare, fiindca sunt judecati de oameni fara valoare. 
Numai in pomul plin cu rod arunci cu pietre, ivatatura aceasta 
a fost asezata de mult la temelia lumii. 
La temelia oricarui suflet ramanesc insetat de frumos sta 
Eminescu. Abecedarul poeziei romanesti incepe cu Eminescu  
si se termina tot cu Eminescu. El este ,,alfa si omega" liricii 
noastre. Citesti Eminescu si simti ca traiesti, ca respiri poetic, 
ca te infratesti cu cerul si cu vegetalul lumii. Eminescu e mereu 
altul, te surprinde de fiecare data, recitindu-l (si recitandu-l). 
Eminescu curge lin, ca un izvor de munte.
Va este sete cumva, de orice, nu conteaza: de dragoste, de cer, 
de viata si de moarte? - cititi pe Eminescu! 
Lirica lui Eminesu e terapeutica. Vreti sa faceti o cura de 
sanatate si frumusete sufleteasca? Atunci cititi (sau recititi) pe 
Eminescu! Merita. 

stefan s.
15 ianuarie 2013

Un inger de zapada

Ieri, intorcandu-ma de la biserica, am vazut un om-de-zapada. 
Mic, bondoc, de nici un metru inaltime si aplecat putin intr-o 
parte. L-au facut copiii si tot ei l-au abandonat in gradina unui 
bloc.
In jurul lui, pe zapada subtire, se certau cateva vrabii pe un rest 
de covrig. Printre ele, si cateva ciori.
In nevinovatia lor, copiii nostri nu duc lipsa de imaginatie. 
Pe langa ochii verzi, din doua dopuri de sticla de plastic si nasul 
rosu dintr-un rest de morcov inghetat, ,,omul" asta mai avea un 
accesoriu interesant: pe cap, in loc de obisnuita caciula-cratita, 
avea o aura de sfant! Sau de inger...ca tot acolo duce! 
,,Aura" a fost facuta dintr-o sarma metalica de culoare galbena 
si ii statea destul de ,,sic" omului-de-zapada! 
Niste ,,ingeri " de copii au facut un inger de zapada! 
Uite, recunoasteti si voi ca e frumoasa iarna, asa plina de copii 
si ... ingeri!

stefan s. 
14 ianuarie 2013

O farama de cer

A nins. Orasul, in splendoarea lui alba, parca-i desprins 
dintr-o carte cu povesti. 
Albul purifica totul, inlatura cenusiul vietii si indeamna la 
visare... Si la introspectie! 
Pasind pe sub pomii incarcati de zapada, simti ca te 
prabusesti in tine...Sau te inalti...caci nici nu-ti dai bine 
seama care-i adevaratul sentiment!
Omatul asta se pravale din cer, se topeste ... si se inalta 
iarasi la cer. Asa-i si omul: cade din nevazut, intr-o 
materialitate vremelnica, si...Ei, dar unii zic ca...stiti voi: 
lut, praf si pulbere...Ce i-as mai contrazice, mai ales ca simt 
cum de la o vreme, o farama de cer, aproape vizibil, sporeste 
in mine! 
Asa, ca omatul in iernile grele!

Pe sub pomii astia incarcati de zapada ti se face un dor 
teribil de vesnicie! 

stefan s. 
13 ianuarie 2013

In iadul vietii

Am avut un coleg de serviciu care sustinea: eu n-am pacate! 
Pacate au doar aia care omoara oameni, hotii si violatorii . In 
rest, toti facem greseli marunte, pe care si popa le face! 
Fac si eu cateo ,,gainarie", dar pentru atata lucru nu se duce 
nimeni in iad, dac-o exista iadul ala!
Se amuza pe seama mea ca tineam post si mergeam la biserica.
- Am o singura viata, si daca si pe asta o traiesc ca un calugar, 
atunci mai bine nu ma mai nasteam! A te chinui, cu buna stiinta, 
e o mare prostie! 
Numai ca, una din ,,gainariile" lui i-a adus mari necazuri: l-a aruncat 
in ...iadul vietii. Sotia lui a aflat ca are o amanta, l-a parasit, a 
ramas pe drumuri, fara casa si fara copii. Vazandu-l ajuns la greu, 
amanta l-a parasit. Patima bauturii a daramat in destinul lui ce mai 
era inca nezdruncinat. 
Colegul meu nu credea in pacate si in iadul vesnic, dar ,,gainariile" 
lui i-au dovedit existenta unui iad lumesc. Si pe cele doua nu le 
desparte decat o singura usa.

stefan s. 
12 ianuarie 2013

O data in viata

Am citit romanul lui Victor Eftimiu ,,Doua cruci", un scurt 
,,roman din viata macedoneeana", aparut in anul 1914. 
E interesant cum incepe acest roman: ,,Fiecare om vede 
pe dracul, odata in viata". 
E bine ca-l vede omul pe dracul macar o data in viata, dar 
invata ceva din aceasta nefireasca intalnire?
Dracul trebuie sa fie oribil la vedere, o marturiseste si Sf. 
Serafim de Sarov: ,,diavolul produce sila"! Si cu toate 
acestea unii dintre noi il cauta cu lumanarea, cum se zice. 
Dracul nu se vede, n-are nici un sens sa-si afiseze poza 
peste tot, dar sta ascuns in multe si marunte lucruri. Il 
zgandarim, il incitam, il invitam in sufletele noastre. Ii 
deschidem usa inimii, cu o nepasare frivola, asa cum au 
facut iezii caprei din poveste cu cumatrul lup. Si ce-a iesit, 
stim cu totii. 
Bine ar fi sa-l lasam pe drac sa-si vada de-ale lui si noi sa 
ne ingijim de-ale noastre. Ca el, asa i-i datul, tot de-ale 
noastre se preocupa! 

stefan s. 
11 ianuarie 2013

La vremea cuvenita

Aseara, la Trinitas TV a fost invitat un sociolog, un 
profesor universitar. Cu cateva zile inainte, tot la acest 
post TV, a fost invitat un alt profesor universitar, de 
data aceasta un filosof, dl. Sorin Lavric. 
Sunt frumosi ,,oamenii cu carte" care nu se sfiesc sa-l 
marturiseasca pe Dumnezeu. 
De regula, cu cat te consideri mai erudit, cu atat te 
impaunezi in orgoliu tau omenesc. 
Cunoasterea lumeasca indeparteaza pe om de Dumnezeu - 
si n-ar trebui sa fie asa. De aceea sunt de admirat 
,,invatatii" lumii care sunt constienti ca ei nu fac altceva 
decat sa inmulteasca un talant primit, si pentru aceasta 
osteneala vor primi rasplata la vremea cuvenita. 

stefan s. 
10 ianuarie 2013

A 222-a postare

,,Fuga de preot", articolasul publicat ieri, a fost a 222-a
postare pe acest blog al meu.
Am deschis acest blog, nu ca sa dovedesc cuiva ca am 
,,stofa" de scriitor (as fi, in primul rand, nedrept cu mine
insumi daca as afirma acest lucru) ci, dimpotriva, ca sa invat
sa scriu. Adica, sa ma descurc sa leg cateva vorbe, cum se
zice, sa-mi pun mintea, macar un strop, la contributie.
Doar doua persoane cunosc adresa acestui blog al meu, dar
nu cred ca ma citesc (mai bine pentru ,,binele" lor), cel putin
nu am niciun semnal in acest sens. 
Voi continua sa postez pe acest blog (e blogul meu de suflet)
desi mi-am deschis un altul, cu o tematica putin diversificata. 
Aici voi incerca abordarea unor ,,articolase" din perspectiva
religioasa. Bine, numai in cazul cand imi va reusi acest lucru!

stefan s.
9 ianuarie 2013

Fuga de preot

Ieri seara, la noi in bloc a venit preotul cu Botezul. 
E preotul parohiei noastre, pe care, in mod obisnuit, toti
enoriasii ar trebui sa-l cunoasca.
Bietul parinte, a cantat mai mult pe scara blocului, ca nu 
s-a prea inghesuit lumea sa-l primeasca. Dar tot e bine, 
macar a sfintit blocul, in intregul lui, caci agheazma mare 
are acest dar de a sfinti firea lucrurilor. 
Mai e un lucru pe care nu-l pricep: intotdeauna, inainte de 
Craciun sau de Boboteaza, cand preotul merge cu Icoana 
sau, dupa caz, cu Botezul, se anunta acest lucru prin afise 
puse la intrarea in bloc. Intotdeauna, dar intotdeauna, aceste 
afise dispar in cel mult o ora. De ce? n-am inteles niciodata. 
Nu sunt greu de cap, pricep: nu te obliga nimeni sa-l primesti 
pe preot in casa. Daca a ta constiinta de crestin nu te impinge 
de la spate, atunci nimeni din lume nu te poate forta. Asta-i 
problema ta personala, opinia ta liber consimtita, raportarea 
ta la un anume ,,eveniment" religios. Dar, atunci, de ce te 
grabesti sa-i impiedici si pe altii si nu le lasi posibilitatea unei 
optiuni? Poate alti locatari, mai ,,dusi la biserica", daca ar lua 
la cunostinta din vreme, ar sta acasa si l-ar primi pe preot in 
locuinta lor. 
Fugim de preoti, ca dracul de tamaie, si nu constientizam ca, de 
fapt, nu de preoti fugim ci de harul lui Dumnezeu. 

stefan s. 
8 ianuarie 2013

Intre suflet si insufletire

Am auzit pe cineva spunand: sufletul unui animal e mai mare 
decat cel al unui om! 
Si respectiva persoana se considera a fi crestina. 
Si binenteles ca se referea la ,,sufletul" unui caine (in marea 
parte a lor proprietarii de caini au un asemenea punct de vedere). 
Nu contesta nimeni faptul ca un animal de casa, mai ales un caine, 
nu poate fi socotit un bun ,,prieten" al omului. Sunt oameni, batrani 
si singuri, parasiti de semenii lor, pentru care ,,sufletul" unui animal 
e de o importanta covarsitoare. Numai ca, din perspectiva crestina, 
un animal e doar un animal, el nu poseda suflet, care e doar o 
particularitate a omului, ci doar este insufletit, are suflare de viata. 
E ca si cum ai da crezare unui copilas care sustine, in naivitatea lui, 
ca ursuletul de plus, pe care il iubeste atat de mult, e chiar un urs 
adevarat. 
Orice suflet, ca sa poata transcede materialitatea acestei lumi si 
sa se poata bucura de odihna cea vesnica, are nevoie de mantuire. 
Animalul traieste, se misca, fiinteaza alaturi de noi inca de la inceputul 
lumii, dar e diferit de noi: el nu are nevoie de mantuire.
El e doar un simplu animal, pe cand omul e mai mult decat atat (sau 
asa ar trebui sa fie).

stefan s.
7 ianuarie 2013

Ce suntem: lut sau cenusa?

A murit Sergiu Nicolaescu si a fost incinerat. 
Fiind o persoana publica, cu multi admiratori, lumea s-a 
scandalizat. Neamul nostru, de sorginte crestina, nu prea 
e obisnuit cu astfel de practici paganesti. (Desi, am auzit 
si eu la TV, anual crematoarele din tara noastra prefac in 
cenusa trupurile a 800 de asa-zisi crestini ortodocsi). 
Nu sunt de acord cu incinerarea mortilor nostri: noi suntem 
pamant si in pamant trebuie sa ne intoarcem, nu in cenusa. Un 
crestin ortodox, fara mormant si cruce la cap, ce inviere mai 
asteapta?
Mi-am amintit de o poezie proprie (de vreo 15 strofe) in care 
vorbeam despre mortii nostri ,,vii". Redau una din strofe, care 
are legatura cu cele scrise mai sus: 
Prin alte parti, cuptoarele prefac 
In spuza rece trupurile moarte, 
Dar cum sa-i fie Domnului pe plac 
Ca lutul in cenusa se desparte? 
Au inceput sa lucreze crematoarele si pentru trupul crestinilor 
nostri. Cand duhul credintei slabeste, omul a ajuns un fel de gunoi 
ars la marginea cetatii.

stefan s. 
6 ianuarie 2013, de Boboteaza.

Apa vietii

Dupa ,,nebunia" Sarbatorilor, astazi e prima zi de infranare: 
Ajunul Bobotezei, zi de post si ajunare. 
Maine e Boboteaza, zi de sfintire a tuturor apelor lumii, nu 
numai a celor din biserica crestinilor (aghiazma mare).
Mi-a placut ,,povestea" unui parinte, auzita la Trinitas TV, cu 
acel batran dintr-un sat dambovitean. Asa era obiceiul aici: 
toata comunitatea se aduna pe malul unui rau de la marginea 
satului, unde preotul savarsea slujba sfintirii apei. La sfarsitul 
slujbei, satenii plecau acasa cu agheazma mare. Exista in acel 
sat un batran, bolnav si olog, care nu putea sa participe la slujba 
de Boboteaza. Asa ca, la sfarsit, cand toata lumea pleca spre 
casa, mergea si batranul pe marginea raului, in locul unde se 
sfintisera apele, si lua ,,agheazma mare" direct din rau. Apa lui, 
fiindca si raul fusese sfintit, se pastra la fel de proaspata pe toata 
durata anului, ca si agheazma enoriasilor. In alta zi daca ai fi luat 
apa din acel rau, nu s-ar fi pastrat proaspata mai mult de-o 
saptamana. 
,,Apa vietii" si setea dupa Hristos. Maine, de Boboteaza, apele 
lumii sunt sfintite de Duhul dumnezeiesc. 

stefan s. 
5 ianuarie 2013

Sarbatori grele

Sarbatorile Craciunului si trecerea dintre ani sunt prea ,,grele" 
pentru trupul omenesc. E un bun prilej de imbuibare, caci 
toate mancarurile traditionale din aceasta perioada sunt 
,,sanatoase", de romani voinici, iubitori de hrana buna dar si 
de truda mare. 
Romanii de alta data, in majoritatea lor rustici, tarani adicalea, 
tineau post in preajma Sarbatorilor, adica isi pregateau si trupul 
pentru aceasta perioada. Si trudeau fizic, munceau pe rupte, 
arzandu-si surplusul de grasimi, nepreastiind ei in acele vremuri 
ce-i aceea ,,burta de politician''. 
Romanii de astazi, truditori in majoritatea lor doar in fata 
calculatorului si nepunand prea mult pret pe valoarea postului,
cum sa-si mai arda grasimile? Ei doar stiu sa acumuleze, ca tot 
suntem in economia de piata!
Dupa Sarbatori, romanii de altadata mai lasau deoparte ,,grija" 
carnii. Mai rontaiau un mar, mai faceau o mamaliguta, mai fierbeau 
un cartof - si uite asa, pe negandite, se pomeneau in postul Pastelui, 
unde apareau aceleasi restrictii la mancarurile grele. 
Acum, traditia mancarii se respecta, cea a postului...mai va! 
Si de aceea avem ,,sarbatori grele" si crestini obezi si bolnavi.

stefan s. 
4 ianuarie 2013

Intai painea si mai apoi cartea

Anul acesta sunt omagiati Sfintii imparati Constantin si Elena 
(se implinesc 1700 de ani de la emiterea importantului  Edict
de la Milano din 313). 
Tot anul acesta este omagiat si Parintele Dumitru Staniloaie. 
Voi incerca sa citesc din opera acestui important teolog al 
nostru, mai ales cartile pe care le voi putea gasi in bibliotecile 
de cartier. La vanzare, indiferent daca e un magazin al Patriarhiei 
sau un stand privat, cartile religioase sunt foarte scumpe la pret. 
,,Ambigua", de pilda,  celebra carte a Sfantului Maxim 
Marturisitorul, costa mai mult de jumatate de milion de lei. 
,,Teologia dogmatica ortodoxa " a Parintelui Staniloaie, lucrare in 
trei volume, costa exact un milion si jumatate de lei in bani vechi. 
Prin buzunarele crestinilor, de obicei oameni simpli si saraci, cam 
fluiera vantul in astfel de vremuri de criza. Intai painea si apoi lectura 
de orice fel ar fi ea. 
Cartea religioasa ar trebui sa fie mai ieftina, mai accesibila sufletelor  
noastre, dar ce se mai vinde ieftin in zilele de acum? 

stefan s. 
3 ianuarie 2013

Raiul pe pamant

In calendarul ortodox anul incepe cu doi mari sfinti: Sfantul 
Vasile cel Mare, praznuit chiar in prima zi a anului si Sfantul 
Serafim de Sarov, cinstit a doua zi, pe 2 ianuarie, adica astazi. 
Blandetea si frumusetea lumii sufletesti a Sfantului Serafim sunt 
deja ,,proverbiale", orice credincios are cunostinta despre 
aceste doua ,,amanunte"din viata sa.
Sfantul a revelat taine oamenilor de rand: e celebru episodul cu 
Sfantul Serafim imbracat in lumina dumnezeiasca si mult uimitul 
Motovilov. Doi oameni singuri intr-o poiana din padure, la 
vreme de iarna, unul dintre ei stralucind de sfintenie, celalalt 
gustand cu nesat si cu toate simturile din aceasta sfintenie...
Si peste ei ningea ca intr-o poveste lumeasca!
Credem noi ca omul e o ,,masinarie simpla" dar cate taine 
ascunde inlauntrul lui. Sfintii sunt ca geniile lumii: ne arata cam 
la ce limite superioare se poate inalta fiinta umana, dar nu 
bazanduse doar pe ratiune, ci lucrand la o induhovnicire 
neincetata. 
Oare cum ar arata lumea noastra daca toti oameni si-ar da silinta
sa ajunga la statura sufleteasca a Sfantului Serafim de Sarov? 
Simplu de raspuns: ar fi Raiul pe pamant!

stefan s. 
2 ianuarie 2013, de ziua Sfantului Serafim de Sarov

A inceput 2013 !

Deja rugaciunea dintre ani a devenit traditie pentru mine. 
De cca 4-5 ani, la cumpana dintre ani, cand cei mai multi 
dintre noi deschid sampania sau dau foc la tot felul de 
petarde, eu ma intorc cu spatele spre harmalaia de afara 
si cu fata spre icoane si Dumnezeu.
Nu o fac ca sa ma laud, ci o fac pentru ca asa imi dicteaza 
constiinta, asa imi da imbold sufletul. Sunt satul de zgomotul 
si harmalaia lumii, de rugaciune si de liniste nu cred ca ma 
voi satura vreodata. 

A inceput un nou an, un an care sta sub semnul unei crize 
financiare generalizate. O criza produsa de oameni pentru 
oameni, caci asa ne place noua sa ne ,,tratam" unii pe altii. 
Cei saraci isi doresc sa aiba ce manca, cei bogati vor sa fie 
si mai bogati decat sunt. Oamenii sunt greu de multumit, asa 
ca nici anul acesta nu va reusi sa ne impace pe toti. 
Somerset Maugham spunea: ,,Am practicat moderatia pentru 
ca sunt greu de multumit." Aviz amatorilor! 

La multi ani tuturor! 

stefan s. 
1 ianuarie 2013