Doua narcise

Mi-am amintit de o scena dintr-un film, care m-a induiosat. 

O femeie in varsta, cu maini tremurande a deschis o carte groasa, 

intre filele careia se afla presata o floare de narcisa. Narcisa fusese 

pusa acolo de sotul ei, care trecuse de mult la cele vesnice. Langa 

narcisa presata, femeia din film a pus la presat o alta floare de 

narcisa proaspat culeasa de ea.

Doua narcise, asezate una langa alta intre filele aceleeasi carti.

Sa mai spunem ca acea carte nu era una obisnuita, ci insasi Biblia.

Bineinteles ca Biblia ne-a fost data spre a fi citita, nu a face din ea 

un ierbar.

Si totusi, doi oameni intalnindu-se intre filele unei Carti sfinte, 

simbolizati de doua flori de narcise culese de propriile lor maini. 

In cate moduri se pot intalni oamenii, in timp si peste timp!

stefan s.

28 februarie 2013

Un loc de taina

Daca ar fi sa-l reducem pe om la un singur organ anatomic, 

atunci omul ar trebui sa fie doar inima! O inima care sa bata ca 

aripa unui fluture, intre tina lumii si vazduhul inalt.

Se spune in popor, atunci cand se face referire la un om rau si 

nesimtitor la toate, ca n-are inima. Adica ii lipseste omenia, acea 

trasatura specifica doar omului. Caci omenia implica mai multe: 

dragoste, afectiune, compasiune, recunostinta etc, toate acestea 

implinind menirea divina a omului.

Sfantul Luca al Crimeei, vestitul chirurg si episcop rus, a trecut la 

cele vesnice in anul 1961. A fost deshumat in anul 1996, si cu 

aceasta ocazie s-a constatat  ca inima lui nu putrezise. Inima, din 

punct de vedere anatomic, nu-i altceva decat carne si sange si nimic 

mai mult. Cu toate acestea, inima unui Sfant nu a putrezit; lutul si 

viermii au fost neputinciosi in privinta ei.

Exista in om un loc sfant, un loc de taina, in care omul poate sta la 

taifas cu Creatorul sau. Si acel loc e insasi inima sa. 

stefan s. 

27 februarie 2013

Nevazut, dar vazut

Duhul Sfant da viata lumii.
Si florile respira, si frunza traieste si moare. Un fir de iarba, 
avantandu-se, subtire, spre lumina, e animat de acelasi Duh 
al vietii fara de sfarsit.
Un fior nevazut insufleteste tot ce e viu. Aripa unei pasari, 
zapada unui crin, cernerea aurie a florilor de tei...O poezie 
a miscarii, o insufletire tainica si divina in toate.
Contemplarea naturii e cea mai simpla rugaciune a lumii. Ne 
bucuram cu simturile, intelegem cu mintea si ne rugam cu 
inima.  Caci viata noastra de la simturi porneste.
In toate si dincolo de toate, Lumina. Lumina unui Dumnezeu 
nevazut, dar vazut si regasit in toate.
Ce rugaciune frumoasa in contemplarea naturii...

stefan s.
26 februarie 3013

Vorbe despre tacere

Tocmai ce am postat pe celalalt blog al meu un articolas cu 
urmatorul titlu: ,,Vorbe la masa tacerii", in care inseram si un 
catren propriu:

in fiecare cuvant - 
o carte,
in fiecare tacere - 
o biblioteca. 

Cineva - si imi pare rau ca am uitat cine - spunea: Dumnezeu  
ne-a dat vorbele ca sa ne putem ascunde gandurile! 
Nu sunt de acord cu aceasta zicere. 
Prin cuvinte poti transmite multe lucruri frumoase; ele au un rol 
folositor in viata noastra. Totul e sa pui in cuvinte, in fiinta lor, 
macar o particica din simtirea si sinceritatea ta. 
E plina lumea de cuvinte goale, reci, sterpe si neroditoare. 
De cuvinte moarte si fara sens. Decat asa, mai bine tacerea. 
O tacere benefica si graitoare...

stefan s.
25 februarie 2013

Casa din noi

Spunea cineva: scopul rugaciunii acesta este: sa-si faca 
Dumnezeu casa in noi! 
Adica, cu alte cuvinte, sa ai o casa comuna cu Dumnezeu, 
un acelasi acasa. 
Stim ca Dumnezeu locuieste in Ceruri, dar mai stim si ca 
Imparatia lui Dumnezeu este in noi. Nu e greu sa intelegem:
Dumnezeu este pretutindeni, noi suntem acei care nu suntem 
intotdeauna cu El. 
Orice rugaciune facuta catre Dumnezeu nu-i altceva decat o 
caramida asezata in zidurile casei tale launtrice. Sfintii, cu 
puterea si credinta lor, si-au zidit un palat launtric; noi, in 
neputinta noastra, ne-am putea multumi si cu o simpla casuta. 
Hristos s-a nascut intr-o iesle, e obisnuit cu simplitatea - si 
pentru El inima unui crestin ravnitor e cel mai frumos palat. 
Esti cu adevarat acasa doar atunci cand locuiesti cu Hristos 
intre cei patru pereti ai launtrului tau.

stefan s. 
24 februarie 2013

Ceilalti unde sunt?

Avea Parintele Arsenie Boca o intrebare pe care o punea 
multor crestini care il cautau pentru cuvant duhovnicesc: 
- Cati copii ai? 
De obicei, raspunsul era acesta: unul sau doi. 
- Dar ceilalti unde sunt? intreba Parintele Arsenie. 
Doamne, ce adevar! 
Unde sunt toti acei copii ucisi de la Revolutie incoace, cand 
cu numarul lor am fi putut egala populatia traitoare in tara 
noastra? 
Frumoasa este dragostea, dar ne incurca rodul ei. 
Pomul, oricat de frumos ar fi el, daca nu e roditor, tot degeaba. 
Sta securea la radacina smochinului uscat, ca intr-o fila 
evanghelica. 
Suntem departe de a fi un popor frumos, cand ne ucidem, in 
mod irodian, pruncii. 
Dar ceilalti unde sunt, ce s-a facut cu ei?...

stefan s. 
23 februarie 2013

A ierta, a neglija

Iertand, vei fi iertat!

Iertarile sunt cele mai grele cuvinte de indeplinit.

Cum sa dai sens unei iertari, sa-i implinesti menirea, cand sufletul 

tau e ravasit  de chinurile orgoliului propriu. Te stii frumos, te stii 

minunat, te crezi bun si  priceput la multe si vine cineva si te 

improasca cu noroi. In vitrina aceasta frumoasa a sufletului tau, la 

care tii atat de mult si pe care o lustruiesti cu grija, vine un neica-

nimeni si arunca cu pietre.  

Si, dupa toate astea, cand potrivit ar fi sa-l urechesti cel putin, daca 

nu cumva mai nimerit ar fi sa pui tu insusi mana pe un bolovan, vine 

constiinta si-ti spune ca ar trebui sa-l ierti.

De ce sa-l iert?...Cum de ce, tu n-ai gresit niciodata? …Nu.

Si incepi sa te incurajezi singur, ca tu esti bun, esti frumos, esti milostiv 

si priceput  la toate…Si neglijezi tocmai ce-i mai important: iertarile.

stefan s.

22 februarie 2013

Intalnire de taina

La vremea cuvenita, toti ne vom intalni cu Dumnezeu.

Va fi cea mai de taina intalnire a noastra, o intalnire care va 

implica nu doar un dialog, ci, mai ales, o judecata. Si atunci 

vom fi intrebati, nu despre stiinta mintii noastre, ci despre 

faptele inimii noastre.

Pe Dumnezeu nu-l va interesa intelepciunea noastra lumeasca, 

caci El este insusi Intelepciunea, ci bunatatea noastra sufleteasca.

Zadarnic ai fost intelept, daca inima ta a ramas impietrita. O 

intelepciune atat valoreaza in ochii lui Dumnezeu: cate inimi a pus 

in miscare si cate suflete a inaltat la cer.

Restul sunt vorbe goale, iar cu vorbele goale nu construiesti nimic 

si nu inalti pe nimeni.

stefan s.

21 februarie 2013

Bunatatea de-a iubi

Exista oameni care sunt inzestrati de Dumnezeu cu o 
bunatate innascuta. 
Mi-ar fi placut sa fi fost un astfel de om. 
Bunatatea, blandetea, mila, milostivirea sunt calitati pe 
care la apreciez enorm la oamenii din jurul meu. 
Eu nu am fost un astfel de om. Ca sa adun in mine un 
strop de bunatate, daca l-oi fi strans si pe ala, am avut 
nevoie de multa truda si de o viata intreaga. Si altii, din 
firea lucrurilor fiind asa, s-au bucurat de binefacerile 
bunatatii.
Se stie, bunatatea este o forma de iubire. 
A fi bun si bland inseamna a iubi! 

stefan s.
20 februarie 2013

In esenta lucrurilor

Astazi se implinesc 137 de ani de la nasterea lui Brancusi. 
Aseara, pe Trinitas TV, am vazut o emisiune interesanta 
despre marele sculptor roman. Se pare ca osemintele lui 
vor fi repatriate si inhumate in cimitirul din satul natal, Hobita. 
Asta a fost si dorinta lui Brancusi, sa nu-si doarma somnul 
de veci in pamant strain. 
Brancusi a fost un apropiat al Bisericii: a cantat in strana mai 
multor biserici vreme de 33 de ani. Si avea voce frumoasa, 
fiind apreciat peste tot. Mai canta la vioara, la contrabas, la 
fluier. Si, asa cum stim cu totii, mai si sculpta. 
Brancusi nu si-a uitat nici tara si nici traditiile. Nu l-a uitat pe 
Hristos, asa cum n-a uitat nici credinta stramoseasca. In
lucrarile lui se regasesc multe motive crestine. Doar Masa 
tacerii s-o amintim si nu ne-ar mai trebui alta dovada. 
Desi constient de valoarea sa ca artist, Brancusi a trait intr-o 
modestie si simplitate aproape taraneasca. 
Acolo, in esenta lucrurilor, geniul lui Brancusi si-a implinit 
nemurirea. 

stefan s. 
19 februarie 2013

Scump, daca-i pe gratis

Asa am citit undeva: ,,Nimic nu e mai scump decat ce primesti 
pe gratis". 
Iata un motiv de reflectie: am primit sufletul nostru pe gratis, e 
un dar de la Dumnezeu! 
Acel ,,fac ce vreau cu viata mea!" auzit adesea, nu prea are 
acoperire practica. Sufleteul nostru e o particica din Duhul Sfant, 
un strop de viata primit cu imprumut. Vom da socoteala pentru 
viata noastra, asa cum acel om din pilda evanghelica a trebuit 
sa dea socoteala pentru talantul primit. 
Ce primim pe gratis e tare scump!...De ce? Simplu: fiindca 
implica existenta unui puternic sentiment de recunostinta. Si 
recunostinta, dupa cum se stie, e o floare care nu-si da silinta 
sa infloreasca pe toate drumurile vietii. 

stefan s.
18 februarie 2013

Buna ziua!

Biserica e casa Domnului.
Cand treci pe langa casa unui cunoscut, il saluti. Nu saluti 
casa - pe aceasta, eventual o admiri pentru frumusetea ei - 
ci pe locatarul ei. 
Multi zic: nu ma inchin eu la niste ziduri, fie ele si de biserica! 
Biserica are ziduri sfinte, asa cum orice mama din lume poarta 
un nume frumos. 
Omul sfinteste locul, asa se zice din batrani - Hristos sa nu-si 
sfinteasca propria casa? 
Trebuie sa dam tuturor respectul cuvenit, mai ales Domnului. 
Nu ne ploconim la ziduri si nu ,,zeificam" porti, ci doar ne 
amintim ca Hristos locuieste in mijlocul nostru. Si e firesc sa-i 
dam cinstea cuvenita cand trecem pe langa el. 
Semnul crucii nu-i altceva decat un firesc ,,buna ziua!" dat lui 
Hristos, Dumnezeul nostru.

stefan s. 
17 februarie 2013

Semne cu mana!

Ieri, in Rusia, a cazut un meteorit. 
Pe langa spectacolul produs, unul de tip SF, iata si rezultatul: 
aproape o mie de raniti, oameni care au avut nevoie de 
ingrijiri medicale. 
Tot ieri, un asteroid a trecut pe langa Terra, la cea mai mica 
distanta inregistrata vreodata: 27 000 de km. 
Lumea exista, cerul e viu...
Dincolo de cer exista un alt cer si un alt vazduh, necunoscute 
noua. 
Mi-a placut zicerea acelui preot vizavi de cele doua evenimente: 
iata o dovada ca Dumnezeu exista! 
Ar trebui sa ne ridicam cat mai des ochii spre cer. 
Universul ne face semne cu mana! 

stefan s.
16 februarie 2013

Reci si nepasatori la toate

Prea mult se tace cand vine vorba de Dumnezeu. 
Macar daca am avea de-a face cu acele taceri duhovnicesti 
atat de favorabile regasirilor noastre intru Domnul. Dar tare 
mi-e teama ca e vorba de altceva aici, ca, de fapt, de-o 
anumita uitare e vorba. 
A neglija ceva duce, in mod inevitabil, la uitare. Iar uitarea 
insemna si tacere. Si mai inseamna ceva, daca e sa dam 
crezare spuselor Sfantului Teotim, episcopul Tomisului: 
,,A uita de Dumnezeu inseamna a muri". 
Prea mult se tace cand e vorba de Dumnezeu...
Si numai mortii tac si raman reci si nepasatori la toate!

stefan s. 
15 februarie 2013

De dincolo de tine

Are nevoie dragostea de o sarbatoare anume? 
Eu gandeam ca a iubi e o indatorire sufleteasca, care nu se 
respecta doar intr-o zi anume. 
Practic, fara iubire nu se poate trai. Si cel mai sangeros 
criminal si talhar la drumul mare, privat de libertate fiind, 
se ataseaza de cineva: de o musca, de un paianjen, de o 
ramura de copac, pe care o zareste pe fereastra zabrelita. 
Cum sa traiesti fara sa iubesti? Sau sa traiesti ieftin, superficial, 
animalic, fara rost si fara un scop anume. Pentru astfel de 
dragoste ,,moderna" a fost inventata o zi anume: 14 februarie. 
O zi in care sa dai frau tuturor sentimentelor tale pervertite deja.
Oamenii nu au fost inzestrati de Dumnezeu sa (se) iubeasca 
superficial. Dar vine societatea de consum si-i obliga: 
iubiti-va astazi, la comanda sa va iubiti! 
Dragostea n-are zi de sarbatoare, fiindca a iubi nu tine de 
vreun ordin lumesc, ci e o indatorire dumnezeiasca. Iubirea 
vine de dincolo de tine si se implineste prin tine! 

stefan s. 
14 februarie 2013

Departe, cu pasi mici

,,Atat iubesti cat stii sa ierti"!, zicerea aceasta cred ca ii e 
cunoscuta oricarui credincios. Si totusi...,,...precum si noi 
iertam gresitilor nostri", rugaciunea domneasca ne invata 
asa. Mai sunt unii care zic: te iert, dar nu te uit!...Asta nu-i 
iertare, ci doar o amagire a simturilor. Cu amageli, cu 
poticneli si balbaieli nu se implinesc iertarile. 
Am auzit pe un parinte zicand: Vrei sa fii asemenea lui 
Dumnezeu, iubesti si ierti si ajungi cu liftul in cer, nu pe 
scari si din treapta in treapta. 
Toate iertarile duc spre o implinire a iubirii...Si Dumnezeu 
e marea iubire in care se varsa toate raurile iubirilor lumesti. 
In fiecare clipa invatam sa iubim: iertand, mangaind, uitand, 
suferind, anuland, plangand...
Iubirea nu inseamna doar a-ti darui inima, intr-o implinire a 
unei anume jertfe, ci si a te revarsa, putin cate putin, in inima 
celorlati. Sa incercam, pentru inceput asa, si mai apoi, daca 
vom avea rezultate, putem visa la mai mult. 
Cu pasi mici poti ajunge departe. 

stefan s. 
13 februarie 2013

O demisie papala

Papa si-a dat demisia. 
Un act de curaj, o lasitate, o intriga politico-religioasa? 
Toata lumea isi da cu parerea, fiecare are opinia lui, fiecare 
isi pune intrebari si isi raspunde singur. 
Dupa sase sute de ani de la ultima demisie papala, iata un gest 
repetat. Semnificatia lui? Inca nu o poate intui nimeni. 
Au aparut deja temerile legate de anumite preziceri si supozitii. 
Ar urma ultimul papa al Bisericii Catolice. 
In perioada pontificatului acestuia lumea, asa cum o cunoastem 
noi, va disparea. Fiarele Apocalipsei ne vor distruge. Se vor 
plini vremurile descrise de Sfantul Ioan Evanghelistul. 
Papa si-a dat demisia. Si toata lumea incearca sa inteleaga de ce.

stefan s.
12 februarie 2013

Unde nu-i cap...vai de coada!

Intrebat fiind ,,din ce cauza a decazut asa de mult  viata 
duhovniceasca in randul credinciosilor?", Parintele Paisie 
Olaru nu s-a sfiit sa puna degetul pe rana: ,,Pestele de la cap 
se strica!" spun batranii. Cea mai mare vina o poarta pastorii 
de suflete. Daca am fi mai buni s-ar schimba si crestinii".
Cu siguranta ca Parintele si altii ca el au fost si vor fi buni 
pastori de suflete. Numai ca marea masa a credinciosilor sau 
a celor mai putin credinciosi nu sunt calauziti de astfel de pastori.
In comoditatea caminelor noastre, cei mai multi dintre noi suntem 
asaltati de o anumita pastorire a mass-mediei. Televizorul si 
ziarele n-au niciun interes sa-ti prezinte realitatea din Biserica. 
Sunt promovate cazurile negative, care, din pacate, trebuie sa 
recunoastem ca exista, chiar daca Biserica incearca sa le 
,,musamalizeze". Inteleg strategia, dar cred ca roadele acestei 
stragedii nu sunt bune. Lui Hristos ii place adevarul, si adevarul 
e ca exista multi slujitori ai Domnului, lipsiti de chemare. 
In astfel de vremuri, cand credinta se sufoca sub secularizarea 
societatii, e nevoie de slujbasi traitori intru Hristos, nu doar de 
simpla prezenta a ,,uniformei". 

stefan s. 
11 februarie 2013

Despre scris si carti ... moarte!

Trinitas TV e un post de televiziune care se pricepe de minune 
sa promoveze cultura si credinta. Practic, a preluat rolul de 
televiziune...cultural-crestina. 
Aseara, se intampla de multe ori acest lucru, in studiourile 
Trinitas TV a fost invitat un scriitor contemporan. N-o sa-i dau 
numele aici, nu acest aspect e important. Important e altceva: 
acest scriitor, care a scris multe carti cu tot felul de ,,porcarii", 
asa cum se cere in zilele noastre, a inceput sa constientizeze ca 
a scrie doar de dragul de a te adula altii, nu-i solutia potrivita. 
Atunci cand scrii, daca te pricepi sa faci acest lucru, trebuie sa 
te impaci mai intai cu tine insuti. Sa te intrebi: imi place ceea ce 
fac? Si apoi sa te nelinisteti putin: le-o place celorlalti, atunci 
cand v-or citi ce-am scris?
Scriitorul, indiferent de valoarea lui literara, de perceptia pe care 
o are la publicul cititor, trebuie sa-si fie primul sau critic. Si abia 
dupa aceea sa dea tiparului cuvantul sau, ca sa i-l citeasca si 
critice altii.
Un scris lipsit de constiinta actului in sine nu-i altceva decat un 
scris mort. Si multi scriitori, desi vii si actuali, sunt morti deja.
N-o spun eu, ci cartile lor stau marturie. 

stefan s. 
10 februarie 2013

Carti cu Parinti

Am terminat de citit ,,Viata Parintelui Cleopa". 
Astfel de carti sa tot citesti, astfel de oameni sa tot intalnesti! 
Am predat cartea la biblioteca bisericii si m-am intors cu alte 
doua: ,,Parintele Paisie duhovnicul" si ,,Parintele Marcu de la 
Sihastria". Abia astept sa le citesc, mai ales pe cea referitoare 
la Parintele Paisie Olaru, duhovnicul Parintelui Cleopa. 
Mi-a placut tare mult o relatare referitoare la Parintele Paisie: 
il cautau credinciosii si ii marturiseau grijile si necazurile vietii 
lor, cu lacrimi in ochi. Si Parintele, ca o mama iubitoare, suferea 
odata cu ei. Lua lacrima de pe obrazul lor si o punea pe obrazul 
sau, si le zicea: Uite, acum sufar si eu cu tine! 
Si chiar suferea pentru fiecare om care ii marturisea durerea si 
neputinta sa.
Cat de putini sunt oamenii care traiesc si sufera pentru semenii 
lor. 

stefan s. 
9 februarie 2013

De la senzational la banal

,,Ei! De-ati vedea ingerii vostri pazitori langa voi cum sunt, 
ati muri de bucurie!" 
Asa le spunea Parintele Cleopa credinciosilor care il cautau 
sa-i asculte cuvantul de invatatura. 
Ma intreb: oare Parintele Cleopa ii putea vedea pe ingerii 
nostri pazitori? Sau generaliza, facand trimitere la frumusetea 
regasita in descrierile biblice ale acestor fapturi?
Intr-adevar, a vedea un inger pazitor este un motiv de mare 
bucurie sufleteasca. Dar ar ajuta la ceva acest lucru? Cred ca 
dorinta de a vedea un inger tine mai mult de latura senzationala 
a existentei noastre. Noi, mai pamanteni de felul nostru, suntem 
fii ai rationalului si ai materialului, iar un inger aparut spontan 
in vecinatatea noastra, cred ca ne-ar produce mai multe temeri 
decat oarece satisfactii.
Pentru noi, oamenii, senzationalul are durata unei clipe, e efemer, 
devenind peste noapte o plictisitoare banalitate. Cred ca nici 
macar ingerii, cu toate atributele lor dumnezeiesti, la o aparitie 
ferma si de durata, nu ar putea scapa de aceasta alunecare 
,,fireasca" in banalitate. 

stefan s. 
8 februarie 2013

De la cer la pamant

In Constanta, un preot a fost gasit ,,mort de beat" la volan,
dupa ce a provocat un accident de circulatie. A fost internat
in spital, pentru ca era aproape de pragul unei come alcoolice.
In timp ce se afla in masina de politie, un reporter l-a intrebat:
De ce sunteti in masina de politie, daca n-ati facut nimic?
Nu stiu, intrebati masina de politie..., a raspuns preotul.
Preotul iesea de la o sedinta de consiliu !!!
Grele mai sunt sedintele astea, mai ales cand pe umerii tai nu
apasa ,,jugul" lui Hristos, ci o mare nepasare preoteasca!
Inca un motiv pentru sotia mea sa ma cicaleasca: Astia sunt
preotii pe care ii aperi tu!
Preotul e si el om ca noi toti, dar de la un pahar - doua, la
coma alcoolica, e o distanta ca de la cer la pamant!

stefan s.
7 februarie 2013

In lumina unei candele

Celor munciti de griji, de necazuri, de diferite greutati ale vietii, 
Parintele Cleopa le spunea: ,,Ia-o pe Maica Domnului de Ajutor! 
Fa Acatistul Bunei Vestiri dimineata cu candeluta aprinsa si 
Paraclisul seara si ai s-o poti duce la capat!" 
Ascultand de sfatul Parintelui Cleopa, mi-am cumparat si eu o 
,,candeluta", de forma unui pahar, pe care sa o pun in camera 
mea si in fata careia sa-mi citesc Acatistele. 
Imi doream de mult timp o candela, cea de la bucatarie o folosim 
foarte rar, nu stiu de ce niciodata nu a ars bine candela aceea. S-ar 
parea ca e nevoie de un bun ulei, gras, neprelucrat prea mult si 
neamestecat cu apa, ca sa intretina bine arderea. Uleiul de masline 
ar fi cel mai indicat; din acesta ii voi pune candelei mele. Uleiul sa 
fie de buna mireasma, mi-a zis maicuta care mi-a vandut candela. 
Dar mai exista ulei de buna mireasma in zilele noastre?
Lumina unei candele, mai ales in inserare, lumineaza inima si sufletul 
celui ingenuncheat la rugaciune. Ce bine ar fi daca mi-as putea 
incheia orice zi la lumina unei candele aprinse!

stefan s.
6 februarie 2013

Scrieti, sa va regasiti!

Inainte vreme oamenii isi trimeteau scrisori, isi asterneau
gandurile pe hartie. Scrisul unei scrisori era o zabava placuta, 
ca sa nu mai zic de cititul ei. 
De cand s-a inventat telefonul, mai ales cel mobil, oamenii 
vorbesc tot mai mult si scriu din ce in ce mai putin. 
A scrie inseamna si a cugeta, a vorbi mult inseamna a pierde 
vremea, a discuta nimicuri. Inseamna risipire si ...vorba in vant! 
A asterne un cuvant pe hartie, invaluindu-l in tacerea unui gand, 
inseamna ati mobiliza putin cugetul. Ceva din sufletul tau va fi 
imprumutat hartiei si trimis departe, spre limanul unei altei linisti 
din sufletul celui care citeste. 
Oamenii vorbesc tot mai mult si mai inutil. Vorbele lor au ingreuiat 
cerul de deaupra lumii. Si cu cat vorbesc mai mult, cu atat se 
inteleg mai putin! 
A scrie inseamna regasire, inseamna, in primul rand, intalnirea ta 
cu tine insuti si mai apoi cu cel aflat departe de sufletul tau.
De cat timp n-ati mai primit o scrisoare? Sau, altfel formulata 
intrebarea: De cat timp n-ati mai scris o scrisoare?

stefan s. 
5 februarie 2013

O dinamica fireasca a vietii

Vorbeam ieri despre Zaheu si frica noastra de schimbare. 
Refuzam, in mod constient uneori, sa ne inscriem intr-o 
dinamica fireasca a vietii. Frumos a spus parintele Rafail 
Noica: ortodoxia este firea omului! 
Este in firea noastra sa fim ortodocsi, sa traim dreapta 
credinta la un nivel cel putin mediu de intelegere. Si, culmea, 
suntem constienti de acest lucru, dar ne este teama de 
schimbare. 
Viata omului, asta fara vrerea lui, are o dinamica proprie, din 
pruncie si pana la batranete. Si-n aceasta fireasca desfasurare 
a ei, la nivel biologic, omul se schimba, nu mai ramane niciodata 
acelasi. Maturitatea sau batranetea ar trebui sa-i aduca omului 
o anumita luciditate, sa-i impuna o trezire sufleteasca care sa se 
reflecte si in viata duhovniceasca a lui. Pe drumul vietii, odata cu 
acumularea de intelepciune si experienta, pana si pacatul omului 
ar trebui sa devina mai maleabil. Cat de mare ar fi un pietroi, tot 
din fire de nisip e alcatuit in cele din urma. E firesc sa luptam cu 
noi insine si sa nu lasam ca aceste fire de nisip sa devina pietre 
grele in sufletele noastre. Dar pentru a reusi acest lucru este 
nevoie de schimbare. Si schimbarea nu inseamna decat intoarcerea 
la normalitatea vietii, la firescul ei, de care ne-am indepartat, de 
cele mai multe ori in mod constient. 

stefan s. 
4 februarie 2013

O lectie evanghelica

Zaheu, fiind om mic de statura, ca sa-l poata vedea pe Hristos, 
s-a urcat intr-un dud. 
Asta e o buna lectie evanghelica: toti suntem ,,mici de statura", 
micimea noastra omeneasca e evidenta! Cum putem compensa? 
Inaltandu-ne!...
Intotdeauna, de pe o trepta mai sus, se vede mai bine! 
Hristos ne stie rostul si viermuiala noastra lumeasca, ne vede si 
aici, la temelia lumii, dar se bucura cand ne vede stradania de a 
ne inalta. Ii place ,,ambitia" noastra de a-i iesi in intampinare, de 
a-i face semne cu mana si cu sufletul, inaltati fiind in duzii 
duhovnicesti ai credintei. 
Calea vietii noastre e plina de duzi si de sicomori. Si oricand l-am 
putea imita pe Zaheu...Dar nu vrem, nu ne dorim acest lucru. Si 
stiti de ce? De frica sa nu ne schimbam. Zaheu, dupa intalnirea cu 
Hristos, a devenit un alt om. Aici e problema noastra: ne este teama 
de schimbare, vrem sa ramanem aceiasi, mereu aceiasi. 
Lectiile evanghelice nu ne plac, asa cum nu ne place nimic din ceea 
ce ar putea sa ne miste din nepasarea noastra. 

stefan s. 
3 februarie 2013, in duminica lui Zaheu

O nunta de aur

Ieri, pe 1 februarie, parintii mei au sarbatorit ,,nunta de aur". 
Mama era tare bucuroasa ca Dumnezeu a invrednicit-o sa 
traiasca si sa apuce un astfel de eveniment. 
Cand s-a maritat cu tata nimeni nu-i dadea mai mult de cativa 
ani de convietuire impreuna. Primii ani de casnicie au fost 
groaznici pentru mama mea. Tata a parasit-o, soacra a alungat-o, 
bunica n-a mai primit-o inapoi acasa, asa ca a fost nevoita sa se 
descurce singura. A locuit o vreme intr-o casuta mica, cu un copil 
mic (de mine e vorba), fara nici un ajutor de la nimeni. Torcea, 
impletea, lucra carpete, facea menaj pe la cei instariti din sat, doar 
ca sa se poata intretine. Si in timpul asta plangea, avea grija de mine 
si citea Psaltirea. Toata lumea o sfatuia: Da-l incolo de betiv si de
muieratic...Esti tanara, nu faci tu casa cu asta!
Numai ca, mama n-a aplecat prea mult urechea la babele satului, ci 
a alergat la preot. Cu rugaciuni, rabdare si chin a trecut peste toate. 
Astazi, la 50 de ani de casnicie, mama mea ii multumeste lui 
Dumnezeu pentru rabdarea si intelepciunea din tineretea ei. 
- Fara ajutorul lui Dumnezeu, mai baiete, nu reusesti nimic in viata. 
Si de cele mai multe ori viata inseamna o familie aparata cu multa 
lupta si credinta in Dumnezeu. 

stefan s. 
2 februarie 2013
 

O nestinsa flacara

Uite, ca sa vietuim crestineste intru Hristos, o multime de 
oameni si-au jertfit vietile. Temelia lumii crestine s-a cladit 
pe multa jertfa, sange si suferinta. Si noua, nepasatorii crestini 
de astazi, ne e lene sau sila sa facem semnul crucii cand trecem 
pe langa biserica. 
Hristos ne iese ,,in drum", ne atine calea, si noua nici ca ne pasa. 
Unii considera ca nici macar caldicel nu mai este crestinismul 
de acum. Eu cred ca acestia se inseala. Hristos nu lasa lumea in 
intunericul necredintei, are luminatorii Lui, suficienti ca sa duca 
mai departe flacara credintei. 
Pe umeri de sfinti se sprijina cerul lumii. 
Nu poate exista crestinism fara sfinti ... Si deocamdata exista 
crestinism!

stefan s. 
1 februarie 2013