Sfintenia ca povara

Inca din copilarie i s-a spus Cuviosului David  ,,Batranul".
Copil de preot fiind, statea nemiscat in fata icoanelor, afisand o seriozitate 
pe care cu greu o desoperi chiar si la oamenii maturi. Sfintenia lui era 
evidenta inca de pe atunci. Pentru multi dintre noi sfintenia ar putea 
constitui un motiv de mandrie, pentru Cuviosul David era ca o povara.
Odata, in manastirea in care se gasea ca monah, unul din calugarii 
traitori aici fura noaptea rachiul din pivnita manastirii. Afland Cuviosul 
David ca intr-o anume noapte chelarul manastirii se va aseza la panda, 
cu un felinar in mana a intrat in pivnita manastirii si a furat din rachiul 
aflat in butoi. Chelarul a pus mana pe el si l-a prezentat staretului: 
Gata, Sfintiia voastra, am prins hotul...David era, cel pe care noi il luam 
drept sfant!
Mai tarziu s-a aflat si hotul, era un alt calugar din manastire, un monah 
cu apucaturi bahice.Cuvioasul David i-a marturist staretului: Am furat 
rachiu, ca sa aveti motive sa nu ma mai cinstiti atat! 
Adanc smerit, Cuviosul David fugea de sfintenie tocmai ca sa-si 
implineasca sfintenia.
Dupa 500 de ani de la trecerea sa la Domnul, Cuviosul David inca face 
minuni si ajuta oameni aflati in suferinta.
Sfintii nu-i uita niciodata pe cei pacatosi, asa cum pacatosii ii uita pe sfinti.

stefan s.
30 septembrie 2012, duminica

Septembrie, file de poveste

Septembrie isi termina intr-un mod regal reprezentatia.
Zile calduroase, cer curat, temperaturi de peste 30 de grade.
Zilele de toamna parca-s file desprinse dintr-o poveste frumoasa.
Fluturi tarzii, grauri si trandafiri rosii prin gradinile blocurilor.
Noaptea, un alt spectacol. O luna mare, aproape portocalie, 
luminand toate incaperile casei. In gradini, ultimii greieri isi dau 
duhul cantand, nepasatori de sosirea iminenta a omatului.
Septembrie e la final. Vine octombrie, cu frig si cu zloata, dupa 
unanima apreciere a meteorologilor. 
Intr-un colt de suflet am strans tot parfumul si toata mierea aurie 
a acestui minunat septembrie. 
Cand scriu aceste randuri, in zorii diminetii, un graure canta in 
fata ferestrei deschise. Si pe aleea de langa bloc, o fetita , de vreo 
trei anisori, plange si suspina, necajita ca o duce mama ei la 
gradinita. 
Beau un ceai; e sfarsit de septembrie si ascult un graure cantand
la fereastra. Canta melodios, are un repertoriu aproape exotic...
A invatat limbi straine prin tarile acelea indepartate! 
Peste ceva vreme, toate acestea vor fi amintire...Dar, tocmai de 
aceea sunt frumoase primaverile si regasirile!
Septembrie, soare, miere si file de poveste.

stefan s. 
29 septembrie 2012

Telefonul mobil si borcanele cu muraturi

Eram in piata si mi-am sunat sotia: - Avem paine? - Da, mi-a raspuns ea. 
- Nu mai cumpar? - Nu... Tot un astfel de dialog am auzit cu multi ani in 
urma, in perioada in care tocmai aparusera telefoanele mobile. Pentru 
atata lucru sa-ti cumperi un telefon mobil? m-am mirat atunci. Uite ca,
dupa multi ani de zile, am folosit si eu un dialog identic cu cel pe care il 
ironizasem cu ani in urma.
E bun telefonul mobil, e util, doar ca unii dintre noi il folosesc in exces.
Profita de tot felul de abonamente avantajoase, din acelea cu minute 
gratuite cu duiumul, si sa te tii vorbarie! Mai ales in locurile publice, in 
mijlloacele de transport in comun. In spatiile private, mai treaca-mearga...
Cu cateva zile in urma, in masina 105, de la Alba Iulia si pana la Eroilor,
o cocoana a vorbit numai de borcane cu muraturi. Tot felul de fleacuri si 
nimicuri, doar ,,o trece timpul, ca ma plictisesc". Cred ca persoana cu 
care vorbea ar fi vrut sa inchida, dar cocoana a asigurat-o: ,,Stai linistita, 
fata, ca am o mie de minute in retea...trebuie sa le consum!"...Bine, in 
regula, consuma-le, dar nu pe nervii nostri!
Tot in acelasi 105, alaturi de mine, o babauta. A sunat pe cineva, tot o 
batrana, sa-i explice cum se prepara ,,ciorbica de inima" ...pentru catelul 
Pufi! Bine macar ca n-a vorbit mult, in cateva minute i-a explicat reteta.
Mi-am cumparat tarziu un telefon mobil, cand deja avea toata lumea. Nu 
a fost dorinta mea, am fost fortat de imprejurari: pierdeam locul de munca, 
daca nu posedam un astfel de obiect.
Societatea ne impinge de la spate, are metodele ei, dar si bunul simt ar 
trebui sa ne fie aproape. Cu toata tehnica moderna, omul nu trebuie sa uite 
sa ramana om!

stefan s. 
28 septembrie 2012

Sfantul Antim Ivireanul

De putin timp m-am intors de la biserica. Am fost la slujba; astazi 
este ziua Sfantului Ierarh Antim Ivireanul. Am fost la fosta mea biserica 
de suflet, care poarta si hramul Sfantului Antim. Curtea plina de trandafiri 
si incinta bisericii plina de enoriasi, desi e zi de lucru astazi. Printre ei, si 
vreo trei clase de copilasi veniti cu dascalii lor. Atmosfera placuta, strana 
profesionista, slujba arhiereasca... Mi-e dor de slujbele si de trairile de aici.
Omul poarta biserica cu sine, asa cum melcul isi poarta cochilia in spate. 
Si fiindca tot am amintit de melc, care apare pe stema Ierarhului Antim, sa 
revin la sfantul sarbatorit astazi. A fost un sfant carturar, a carui viata 
impresioneaza, desigur, si pe oamenii simpli, ca si pe cei invatati. Un astfel 
de om, cu o viata atat de curata, a sfarsit omorat miseleste si aruncat in apele 
raului Tungea. Asa s-a intamplat cu trupul sfantului, cu moastele sale...Sufletul,
nemuritor fiind, se scalda in alte ape mult mai curate, limpezi si vesnice! 
Nu sunt teolog, asa ca nu mi se cade mie sa vorbesc despre viata minunata a 
acestui sfant martir. Eu, ca orice simplu crestin, i-am citit Acatistul - e un mod 
crestinesc de ai ura ,,La multi ani!" unui sfant de ziua lui - si incerc sa ma rog 
Sfantului zilnic.
Sfantul Antim a tinut predici frumoase, moralizatoare si mobilizatoare. Inchei 
cu un citat dintr-o ,,invatatura de folos" apartinand Sfantului: ,,Pentru ce pentru 
putintel vin al betiii, pentru o dulceata amara a unii imputite curvii, pentru bani 
cari sint pamant, pentru maririle lumii, carele sint toate necinsti, pentru mandrii 
si desertaciuni facem pre ziditorul si parintele nostru Dumnezau vrajmas si ne 
dam pre noi de voie vrajmasului lui Dumnezau si al nostru, diavolului, ca sa ne 
munceasca fara de mila?".

stefan s.
27 septembrie 2012

Jurnal, 4, Dimineata cu tigani

                   Vineri, 17 august 2012
Toata dimineata mi-am petrecut-o in compania unor tigani caldarari.
I-a bagat tata in curte, sa-i repare un ceaun. Tiganul, mare si greu, 
mesterea la ceaun si vorbea despre Dumnezeu. Eu sunt pocait, zicea,
eu stiu ca Dumnezeu ma vede si cand fur si cand muncesc...- N-ar 
fi mai bine, zic eu, sa te vada numai muncind? - Ba da, sefule, dar ai 
vazut matale tigan care sa nu fure? Macar asa, de ochii lumii!
Tiganca nu e pocaita, inca n-a simtit chemarea. A mancat o poala de 
prune si a scuipat samburii prin toata ograda. Fiul lor, nepocait si asta,
la vreo 25 de ani, s-a catarat in cei doi meri din fata casei, a umblat 
prin gradina - ce-o fi ciordit de pe-acolo, numai el stie.
Au cerut legume, au cerut fructe, au cerut bani; au cerut fasole boabe, 
dar n-au primit. La urma, au cerut si cate o cafea. Au baut-o incet, 
tiganeste, asa cum ii e bine sa-i tihneasca omului gospodar.
- Ce-i, dom'le, graba asta? Eu nu m-am grabit niciodata...si uite ca l-am 
desoperit pe Dumnezeu. (Filosof mare, tiganul!).
Tiganul propovaduia , si tata ii raspundea pe alt limbaj, cel politic.
Tiganul vorbea de Dumnezeu, tata...de Basescu; nu prea se intelegeau 
amandoi. Cand a vazut tiganul cum sta treaba cu misionarismul lui, dupa 
ce si-a umplut burta, a dat semnalul de plecare. In tiganeste, bineinteles!
- Bunicule, asa i-a zis lui tata, miercuri iti aduc ceaunul promis.
A plecat, dar a uitat sa precizeze in care miercuri. S-a mai intors din drum, 
o singura data, sa culeaga cateva prune. Si sa ne intrebe tiganca: Da', 
sarmale nu v-au ramas de la hram?
Tata, in poarta, ganditor, a ramas uitandu-se dupa ei. Cam ii parea rau 
dupa banii aruncati in vant. I-am spus, ca sa-l consolez: data viitoare sa-i 
inviti in casa, sa fie ospitalitatea deplina!
Sa nu uit: Scrisoarea a IV-a, Greierele din fereastra.
E tot racoare. In dormitorul lor, batranii mei fac focul in soba; eu refuz.
Vreau sa dorm sub plapuma, la racoare, ca prea m-am perpelit intre 
betoanele din Bucuresti.
Citit din Hector Malot si din Psaltire. Peste sat s-a asezat o seara 
imbietoare de lungi taclale si dulci reverii...

stefan s.
26 septembrie 2012

A bea, a uita

Calatorind din planeta in planeta - toate minuscule si populate doar cu 
 un singur locuitor - Micul print a ajuns pe  planeta locuita de un om betiv. 
Betivul statea in fata unei gramezi de sticle goale sau inca nebaute.
- Ce faci aici? a intrebat Micul print.
- Beau, raspunse betivul.
- De ce bei?
- Ca sa uit.
- Ca sa uiti ce ? 
- Ca sa uit ca mi-e rusine, marturisi betivul. 
- Rusine de ce? 
- Rusine ca beau...
Oare, in viata reala, cati oameni beau de rusine ca beau?...Sau din alte 
pricini?...
Il privesc pe vecinul meu, om in varsta, trecut de 70 de ani. Iese din cand 
in cand pe balcon, cu paharul de vin in mana. E bolnav de cancer, nu mai 
spera nimic de la viata. Il cunosc, vorbim cand ne intalnim pe strada. A baut 
si a fumat toata viata. Si acum tot la fel face...Bea, ca sa uite de tot, de 
necazuri, de boala... Bea, ca sa uite ca trebuie sa moara!

stefan s.
25 septembrie 2012

Sfantul Siluan si abecedarul credintei

Astazi este sarbatorit Sfantul Cuvios Siluan Athonitul. 
Sfintii sunt ca si prietenii: iti amintesti de ei si iti vine sa ii suni si sa stai 
putin  la taclale. I-am dat telefon Sfantului Siluan, astazi,  adica i-am citit 
Acatistul, acatist pe care l-am gasit de curand, la manastirea Sf. Ioan cel 
Nou de la Suceava.(Multa vreme am cautat Acatistul Sf. Siluan...).
De Sfantul Siluan se leaga revenirea mea la credinta, credinta pe care 
o parasisem inca din copilarie. Cartea Sfantului, ,,Intre iadul deznadejdii 
si iadul smereniei", o carte cu un titlu ciudat, mi-a starnit interesul. Am 
gasit-o la un cunoscut, care lucra la un centru de colectare a hartiei si care 
tocmai se pregatea sa o arunce in masina care ducea hartia la topit. Si 
astfel, dintr-o intamplare, cartea nu a mai ajuns la topitorie ci in biblioteca 
mea. Retin ca nu continutul cartii m-a atras atunci, ci titlul cartii si prefata ei.
In aceasta prefata, viitorul sfant Siluan, Simion pe numele sau de mirean, 
era prezentat ca un simplu om de lume. Un tanar rus voinic, care manca si 
bea sanatos: putea sa inghita pana la 50 de oua si sa bea 3 litri de votca, 
fara sa se imbete!...Era puternic, cat un urs...Stai putin, mi-am zis, omul asta 
a ajuns sfant? A ajuns, fiindca dorinta de sfintenie o avea sadita de mic in 
sufletul lui. Doar ratacirile tineretii il indepartasera de o viata curata...
Si asa, ratacit fiind si eu, cu ajutorul Sfantului Siluan am inceput sa deslusesc 
abecedarul credintei. Deocamdata am ramas tot in clasa intai; pana la 
facultatea sfinteniei mai e cale lunga de urmat. Cale lunga si niste examene 
duhovnicesti tare grele, pe care nu orice muritor le poate trece!
Vreau sa inchei aceste randuri cu un citat din cartea Sfantului Siluan: ,,Dupa 
parerea mea un singur lucru e important: sa devenim smeriti pentru ca mandria 
ne impiedica sa iubim".
Sfinte Cuvioase Siluan Athonitul, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

stefan s. 
24 septembrie 2012

In anticamera lui Dumnezeu

,,- Ce mai faceti?
- Numar stelele..."
Dialog din ,,Patima", romanul lui Mircea Micu.
Sunt vreo sase mii de stele vizibile cu ochiul liber. Ca sa le poti numara 
trebuie sa te poti deplasa si in cea de-a doua emisfera, cea sudica. Acolo
se afla celebra constelatie ,,Crucea sudului", dar si poetica stea Canopus, 
stea cantata liric de Nichita Stanescu.
Cerul cu stele e un spectacol nocturn remarcabil. L-am vazut, in toata 
plenitudinea lui, spre miezul noptii, din gradina de la tara. Aburii calzi ai 
,,Caii Lactee" parca imi pluteam pe deasupra capului. Si mirosea gradina 
a ierburi, a legume si a floare de regina-noptii.
Un cer cu stele, mai ales cel vazut la tara, aproape ca te trezeste spiritual.
Cerul plin cu stele, in pustietatea noptilor la tara, iti da un sentiment straniu: 
parca ai fi in audienta in anticamera lui Dumnezeu. Parca astepti sa se 
deschida o usa nevazuta si Sfantul Petru sa te invite: Intra, muritorule, 
Domnul te asteapta!...
Cerul orasului e tern si spalacit. Aici noptile nu au acelasi spectacol 
fascinant. Aici stelele sunt putine si mai par si artificiale, ca tot ceea ce il 
inconjoara pe orice orasean. Aici, daca exista acea anticamera a lui 
Dumnezeu, atunci nu o mai poti zari de inaltimea blocurilor si de nepasarea 
celor ce locuiesc in ele.
Exista atatea stele, dar cine sa le mai numere cand noptile orasului sunt 
pline de reclamele luminoase ale zadarniciei lumesti. 

stefan s.
23 septembrie2012, duminica

O chestiune de gust

In literatura e ca in bucatarie: chestie de gust. Lucruri amestecate si 
discutabile!...Caviarul e scump, dar nu toata lumea apreciaza caviarul.
La fel sta treaba si cu ,,puii de balta" si cu alte chestii gastronomice.
Tineam mortis sa-l citesc pe Witold Gambrowicz. Am facut rost de 
doua carti ale scriitorului polonez, Cosmos si Jurnal, si m-am pus pe 
treaba. Rezultatul? Nu mi-a placut Gombrowicz, desi e un scriitor bun, 
se vede cu ochiul liber acest lucru. Chiar si cu ochiul unui nespecialist 
ca mine.
Iata ce notam, dupa citirea Cosmosului: Ciudata carte... O vrabie 
spanzurata...un pui de gaina spanzurat...o pisica sugrumata si, tot asa, 
spanzurata...Bla-bla-bla! si ,,tra-la-la" (ultimul citat ii apartine lui W.G.).
Stilul Gombrowicz nu-i pe placul meu; las altora placerea de a-l savura.
Din Jurnal, facand abstractie de acea formula de la inceputul lui, 
egocentrica dupa parerea mea, am ramas cu urmatorul citat: ,,Bisericii 
ii e frica de om, si mie mi-e frica de om".
Si mie mi-e frica de anumiti oameni, dar n-am inteles de ce ar trebui sa 
ii fie frica Bisericii de om?

stefan s.
22 septembrie 2012

Un dans pe pervaz

Ploua. De cand n-a mai plouat in Bucuresti?
A plouat toata noaptea, in ropote. Ploaia asta, ca o fata desculta, 
a dansat toata noaptea pe pervazul de tabla al ferestrei mele. Am 
dormit ca un prunc, in descantecul natural al ploii de afara.
Bacovia, ploaia...si desertaciunea aceea dintr-un han de departe!
Ploaia nu ma plictiseste, ploaia nu ma intristeaza, nici deprima, ca 
pe unii. Ploaia ma tine in aceeasi fireasca dispozitie, asa cum ar face-o 
cea mai insorita si obisnuita zi de vara.
Sunt oameni care urasc ploile - si e treaba lor!
Urasc si eu ploile, cele lungi, plictisitoare, care tin cu zilele si saptamanile.
Ploi fara mila, interminabile, mai ales cand te afli la tara sau undeva, 
plecat in concediu. In rest, vorba Anei Blandiana, ,,iubesc ploile"!
Si de ce nu le-as iubi? Orice fenomen natural are utilitatea si frumusetea 
lui. Cum sa faca ploile exceptie?...Tocmai ploile!
Ploua, cu incetineala, parca a obosit si biata ploaie...Si ma voi duce sa-mi 
fac un ceai fierbinte, pe care sa-l beau in fata ferestrei, in timp ce ma voi 
intreba odata cu Nichita: ,,Cine-s mai frumosi: oamenii?...ploaia?"

stefan s.
21 septembrie 2012

Tigari si nepasare

Ca sa ajung acasa trebuie sa trec printr-un parculet. (Primaria, dintr-o 
anumita nevoie de epatare si pentru a-si justifica legal anumite cheltuieli, 
ii spune parc acestui loc dintre blocuri, in care se gasesc trei banci si zece 
metri de alee). Aici, doua batrane, cu doi nepotei langa ele. Amandoua 
batranele, cu tigarile in gura, le explicau ceva nepoteilor. Una dintre ele, 
mai zeloasa, tinea in lesa si un catel.
Mi se par penibile bunicele cu tigara intr-o mana si cu nepotelul tinandu-l cu 
cealalta mana. Nu au deloc demnitatea unor bunici serioase, nu au nimic din 
poezia bunicelor de altadata. Imi pare rau ca sunt nevoit sa scriu aceste 
randuri, dar aceasta e parerea mea personala. Astfel de batrani arunca o 
pata de noroi pe imaginea respectabila a varstei senectutii.
Ajuns acasa, la intrarea in bloc, un anunt: o femeie oarecare dorea sa 
ingrijeasca de un copil. Iata cum se recomanda in acel anunt: ,,Doamna 
serioasa, nefumatoare si cu experienta"... E de mirare ca mai poate fi de 
ajutor si lipsa unui viciu!
Prea mult fumeaza femeile din ziua de azi, fie ele mamici sau bunice!...
Pana sa ma asez la calculator si sa scriu aceste randuri, am vazut copiii 
intorcandu-se de la scoala. Si doua mamici tinere, in timp ce carau ghiozdanele 
celor mici, fumau. 
Pe la varsta de 12 ani, luand exemplu parintilor, copiii acestia vor incepe sa 
fumeze si ei. Si atunci, dezamagiti, parintii lor vor da vina pe societate, pe 
anturaj si pe dascali. Niciodata, insa, pe propria lor nepasare.

stefan s.
20 septembrie 2012

Jurnal de tara, 3, Cerul cu stele si ,,omul" din icoane

                 Joi, 16 august 2012
Cu o noapte inainte, la ora 23, am vazut stelele. Cerul cu stele deasupra 
si legea morala in mine (de al doilea adevar, asta e, ma cam indoiesc).
Macar atat, ca orice om de rand, stiu si eu din Kant!
As citi, in aerul asta de tara, cand sufletul se deschide mai usor asupra
lumii, macar cateva pagini dintr-un filosof. Chiar si din Nietzsche, sau din 
Cioran, sau mai ales din astia doi, caci ei reflecta lumea, intr-un mod curios, 
asa precum lumina se rasfrange din oglinzile sparte. Dar, tocmai aici e 
farmecul; da, e si acesta un mic spectacol ,,filosofic" al vietii!
Numai ca, in lipsa de filosofi, ma multumesc cu filosofia lui tata. Tata, 
precum Moromete, de pe prispa casei incearca sa dea un inteles personal 
lumii, chiar prea personal.
Bunaoara, dimineata, mama s-a intors din gradina, cu o galeata plina de rosii.
Mama e bucuroasa, ploaia din ultima vreme i-a ,,inflorit" gradina.
- Ia uite, barbate, ziceai ca Dumnezeu nu face minuni...Dar asta nu e o minune?
Uite, ce rosii frumoase mi-a facut Dumnezeu...Si ce seceta a fost, Doamne!
Dar tata nu-i de acord. In viziunea lui, Dumnezeu e lipsit de orice putere, e 
de-a dreptul neputincios. Zice el: Cum poate un om sa faca lumea intreaga?
Daca il contrazici, daca ii spui ca Dumnezeu nu e om, atunci tata vine cu 
argumentul suprem: ba e om, ca asa apare in icoane!
Dupa tata, lumea a fost facuta de altcineva, Dumnezeu doar incearca sa aiba grija 
de ea, dar nu prea reuseste.
Am inceput sa ma integrez: am ajutat-o pe mama, in gradina, la bucatarie, prin 
curte. Scrisoarea pentru L., a III-a: Canta un greiere pentru tine.

stefan s.
19 septembrie 2012

Doua berze

Toti trei la cumparaturi. Ne-am intors cu sacosele pline si - iata surpriza - 
cu doua berze!... Da, cu doua berze-jucarie, in marime naturala, spre 
uluirea tuturor celor pe care ii intalneam pe strada. Pareau doua berze vii, 
le tinea fii-mea sub brat, ca pe doua pasari mari si putin ...anesteziate. 
Berzele sunt simbolul fertilitatii, dar si al fidelitatii conjugale. Romanii le 
ocroteau si le considerau pasari sfinte. Cu siguranta ca asa faceau si dacii 
nostri, de la care am mostenit atatea credinte populare legate de aceasta
frumoasa pasare.
Scriind despre berzele mele, m-am dus cu gandul la cocostarcul familist al 
lui Ion Simionescu: ,,Trebuie de stiut ca rar animal e mai credincios familiei 
sale, cum e cocostarcul. Isi ingrijeste de nevasta, cand ea e tinuta pe cuib; 
ii aduce regulat de mancare; ii tine de urat, stand intr-un picior pe marginea 
cuibului sau ceva mai la o parte. Se povesteste de un cocostarc, care a ramas 
peste iarna la cuib, pentru ca nevasta-sa era ranita la o aripa si nu putu zbura.
Se povestesc si cazuri de gelozie, de bataie intre barbati, ma rog intocmai ca 
intre oameni. Un lucru e sigur. Nu toti oameni isi ingrijesc copiii cu atata 
gingasie, cum cauta cocostarcul de puii sai" (Citatul e luat din ,,Fauna Romaniei").
Vedeti, comunitatile de berze se aseamana destul de bine cu cele omenesti.
Cu o mentiune: comunitatile aviane sunt de invidiat in ceea ce priveste frumusetea 
vietii de familie. O barza ne poate da atatea lectii de viata. De aceea nici nu ar 
trebui sa ne miram ca e trecuta pe lista pasarilor ocrotite.

stefan s. 
18 septembrie 2012

O sfanta vie!

In fiecare an, pe data de 16 septembrie, e cinstita Sfanta Mare Mucenita 
Eufimia. E o sfanta de care ma simt tare mult legat sufleteste, o sfanta pe 
care o imbratisez cu inima asa cum as imbratisa-o pe propria mama.
Despre aceasta Sfanta se pot scrie multe; viata ei e legata de istoria 
Bisericii primare, de Sinodul cel mare de la Calcedon din anul 451, cand 
cei 630 de Sfinti Parinti i-au cerut ajutorul si Sfanta Eufimia nu a intarziat 
cu raspunsul. Dar acestea sunt lucruri cunoscute de toata lumea; cu un singur 
clik le poti afla imediat! Pe mine, altceva m-a impresionat la Sfanta Mucenita 
Eufimia. M-a impresionat modul in care Cuviosul Paisie Aghioritul a evocat-o; 
i-a facut un portret viu, real si de netagaduit din punctul de vedere al oricarui 
crestin ortodox. Ca n-om putea acum, cuprinsi de nelinistea unei indoieli, sa-l 
acuzam pe Cuviosul Paisie de minciuna sau de vreun anume interes religios.
In anii '80, Sfanta Eufimia a intrat in chilia Cuviosului, asa ca orice vizitator, 
adica in mod real, pentru a-l lamuri pe Batran intr-o problema teologica care 
il nelinistea de ceva vreme...Si pe Muntele Athos, se stie doar, nu calca picior 
de femeie!
Luand cunostinta de aceasta intamplare, miraculoasa de-a dreptul, am fost foarte 
tulburat. Iata ca, o Sfanta, care a trait cu cca 1700 de ani inainte, poate fi in 
continuare o ,,fiinta" vie, cu care poti purta un dialog asa cum ai purta cu orice 
om viu din vremurile noastre. Stim cu totii ca Vesnicia nu impune bariere, dar 
aspectul teoretic al problemei in sine ne face oarecum reticienti cand e vorba de 
practica. 
Nu-mi lungesc cuvantul, mai scriu doar atat: de atunci mi-am lipit sufletul de 
numele Sfintei Mucenite, asa cum mi l-as fi lipit de existenta unei persoane vii.
Iar de ceva vreme, spre bucuria mea sufleteasca, am gasit si Acatistul Sfintei 
Mucenitei Eufimia, pe care o rog sa aiba grija si de sufletul meu pacatos.

stefan s.
17 septembrie 2012

Ruga (6)

             Nu ma lasa, Maicuta

Privesc ades icoana Ta,
O port deja in mine - 
Si ochii mei si gura mea  
Te lauda pe Tine.

Nu ma lasa, la ceas tarziu 
De ruga si de viata, 
Cand doar pe Tine eu te stiu 
Puternica povata.

Nu ma lasa, caci n-am uitat 
De Tine, niciodata...
Si Tie zilnic m-am rugat, 
Maicuta Preacurata.

Senine zari ma vor primi 
Cu frumuseti divine - 
Atunci, cand totul s-o sfarsi,
Ai grija si de mine!

Poezie scrisa la tara, pe 15 august 2012, de Ziua 
Adormirii Maicii Domnului.

stefan s.
16 septembrie 2012, duminica

Al o sutalea articol

Cu cateva zile in urma, mai precis pe data de 8 septembrie, ar fi trebuit 
sa sarbatoresc un mic eveniment. Articolasul postat pe blogul meu, in 
aceasta zi, a fost al o sutalea!
O suta de articole postate ...si nici un vizitator!
Uneori, cuprins de o mica lehamite, ma intreb: pentru ce pierd timpul si 
postez zilnic cate un articol? Cui foloseste acest lucru?
Alteori, atins de un mic entuziasm, imi zic: e mai bine asa! E mai bine sa 
nu te stie nimeni, sa nu-ti cunoasca nimeni defectele si stangaciile ...literare.
Doar asa se zice: atunci cand scrii...faci literatura! Chiar cand trimiti un 
e-mail, sau concepi o scrisoare!
In cele din urma, de ce scriu aici?
Raspunsul e simplu: ca sa-mi pun mintea la treaba!
E un mod de a gandi, de a pune mici probleme si a gasi diverse raspunsuri, de 
a te regasi. Scrii, ca sa existi! Poti exista si de unul singur, nu doar inconjurat 
de...vizitatori. Totul e sa existi pentru tine! - Nu cumva sunt egoist acum?
Scriu, exist ... si mi-am amintit de Socrate. Cica Socrate si-a construit o casa.
Casa de ...filosf: mica, putina si inghesuita. Cineva, vazandu-i modestia, i-ar 
fi zis filosofului: E prea mica casa ta, Socrate! Si Socrate i-ar fi raspuns: Ai 
dreptate, dar macar sa o pot umple cu prieteni adevarati!
Fac asocieri...egoiste - si n-ar trebui!...
Ramane intrebarea: cum sarbatoresc ala o sutalea articol?
Raspuns: Simplu, mai scriu ...inca o suta de articole! ... Apoi, trei sute...

stefan s.
15 septembrie 2012

Inarmat pana-n dinti!

Nu pot sa mananc, daca nu fac cruce. Nu pot sa ma intind, seara, in pat,
daca nu fac cruce. Nu pot pleca la drum, fara cruce. La tot ce fac simt 
nevoia unei cruci crestinesti, largi si apasate. Un crestin se simte legat de 
cruce, nu poate fara ea. Chestie de obisnuinta, imi explica sotia mea. Asa 
o fi, nu zic nu, dar si o necesitate sufleteasca.
Spunea un batran: trebuie sa te obisnuiesti cu greutatea crucii, asa cum e 
nevoit magarul sa se obisnuiasca cu samarul! Nu in sens peiorativ; magarul, 
asa a fost lasat de Dumnezeu...sa-si care crucea lui!
Mi-am amintit de mama; chiar si mamaliga o insemneaza cu semnul crucii.
Si nu numai mama; taranii, mai ales cei in varsta, sunt strans legati de semnul
crucii. Am cunoscut o batrana, care pana si paharul de apa, inainte sa-l bea, il 
insemna cu semnul Sfintei Cruci.
Crucea crestinului e peste tot, in cele vazute si in cele nevazute. Ne gandim 
la Cruce si privim spre Cruce. Suntem crestini, fii ai lui Hristos, iar pe Hristos 
nu-L poti separa de Cruce.
Toata viata caram o cruce in spate: crucea vietii noastre. Ce e drept, e o 
cruce nevazuta, dar ii simtim greutatea. Uneori ne plangem de greutatea ei, 
desi nu ar trebui, fiindca ne e data pe masura puterilor noastre. Hristos, ca 
un tata iubitor, a tinut cont de neputinta noastra, ca si de pacatele noastre.
Astazi e Ziua Crucii, zi de post. Exista un Acatist al Sfintei Crucii, pe care ar 
trebui sa-l citeasca orice crestin.
Crucea e arma noastra. Crestinul nu poarta la el arme grele, ucigatoare, ci 
doar crucea vietii in spate si Crucea lui Hristos in gand. Si uite asa trece prin 
viata, inarmat pana-n dinti!

stefan s.
14 septembrie 2012, 
de Ziua Sfintei Cruci

In mintea copiilor!

Cu doua zile in urma, cuprins de un anume entuziasm tineresc, - asta ca sa 
nu scriu ca am dat in mintea copiilor! -, am scris o poveste. O poveste scurta, 
marunta si lipsita de orice sambure literar. Am un nepotel, Matei, de 4 ani, la 
care tin si caruia as vrea sa-i scriu, din cand in cand, cate o poveste.
Nu stiu, eu sunt marcat de anumite mentalitati invechite, dar, oare, copiilor de 
astazi le mai plac povestile? Altadata, ce vremuri frumoase, pana si regii citeau 
povesti!
Am mai scris povesti, cand era fata mea mica, dar au trecut vreo 15 ani de atunci.
Multi zic: e usor sa scrii pentru copii, ce mare branza!
Ca sa va convingeti cat de usor este, incercati sa va prostiti si sa-i scrieti unui copil 
de 4 ani o poveste. Dupa aceea, mai vorbim!
Transcriu mai jos povestea mea; n-o sa va placa voua, oamenilor mari, dar eu sunt 
tare mandru de ea. Mai ales, daca o sa-i placa si nepotului meu, atunci chiar ca sunt
fericit.

Un soricel citeste o poveste!

- Ce-as citi o poveste, a zis soricelul.
Baietelul, auzindu-l, i-a intins o carte.
- Uite, citeste, e o carte cu povesti.
- O, mersi, a zis soricelul. O citesc cat ai bate din palme... Ce pofta
aveam de-o poveste!
Si a inceput sa citeasca cartea baietelului.
Mai incolo, baietelul l-a intrebat:
- Merge cititul?
- Merge, merge, cum sa nu!
- E frumoasa povestea?
- Da, da... O-ho, ce poveste...buna!
- Mi-o zici si mie?
- Cum sa nu...I-auzi: Un soricel avea o carte cu povesti si a rontait-o
cat ai bate din palme...
- Ce? a strigat baietelul.
- Da, chiar asa e povestea!
- Fugi de-aici! s-a mirat baietelul...
Si soricelul a fugit... A fugit si s-a ascuns in gaura lui din dusumea.
Daca l-ar fi prins baietelul, cred ca-i rupea codita, cat ai bate din palme!

stefan s.
13 septembrie 2012

Vezi, randunelele se duc!

Apus de soare, fara randunele...Da, a venit toamna!
Eminescu, nostalgic, ca un ornitolog amator:
,,Vezi, randunelele se duc..."
Gata, se duc si se tot duc randunelele!
Cu cei 11m/s, care e viteza lor de zbor, se duc, grabite, spre suduri,
spre tari mai calde si mai ospitaliere.
Imi vin in minte sarmele electrice, grele de randunele si de puii lor, 
vazute la tara. Imi vine in minte Randunelul cel bun al lui Oscar Wilde,
din pricina caruia plangeam in copilarie, ori de cate ori citeam ,,Printul 
fericit". Imi amintesc de cele cateva saptamani petrecute la tara, pe 
vremea celebrelor ,,campanii agricole" comuniste, cand am locuit, singur, 
intr-o camaruta stramta, doar cu doua randunele si cu puii lor. Da, trebuia 
sa dorm cu geamul deschis, si au fost unele nopti racoroase, ca sa nu impiedic 
accesul celor doua pasari matinale la cuib... Am multe amintiri cu si despre 
aceste pasari. Imi mai amintesc doar de acea inserare primavaratica, de acum 
mai bine de 2o de ani, de pe Lacul Morii. M-a prins seara acolo, departe de 
baraj, contempland cerul, apa si ratele de pe lac. Apoi, intr-o involburare 
teribila de aripi am fost inconjurat de mii si mii de randunele. In drumul lor de 
intoarcere se oprisera sa-si petreaca noaptea pe malul lacului. M-au inconjurat 
si m-au neglijat total. Daca intindeam mana le atingeam...Asa de fericit trebuie 
sa se fi simtit Sfantul Francisc de Asissi in mijlocul pasarilor!
,,Vezi, randunelele se duc..." Se duc, dar se vor intoarce, ca sa ne aduca un 
strop de cantec si de frumusete, la primavara viitoare.

stefan s.

12 septembrie 2012

Jurnal de tara, 2, Tilica si Surcica

                  Miercuri, 15 august 2012
Din neatentie, am scuturat o creanga de prun aplecata de rod 
si de ploaie.. Fiori reci, pe tot trupul: apa mi s-a prelins pe gat, 
pe sub gulerul camasii...Gata, acum m-am trezit cu adevarat...
Buna dimineata!
Sarbatoare; Adormirea Maicii Dommnului. Am pornit spre 
biserica satului. Printre nuci batrani, sau pitite sub bolti de vie 
uriase, case batrane. La biserica, lume puhoi. Praznic mare; am 
mancat o sarma de post, care mai avea nevoie de ceva foc, ca 
sa fie bine fiarta.
Masa de pranz, cu sarmalute de post si peste prajit. Un paharel 
de visinata, mic ,,cat un degetar", vorba lui mama.
Ba ploaie, ba soare, un amestec aproape ireal.
Scriu aceste randuri, afara, la un ceai, langa prietenii mei, Tilica 
si Surcica. Pe ulita, un tractor de culoare verde (!). E primul 
tractor verde pe care il vad.
Tata a omorat o cartita. Acum, cazut pe ganduri, se socoate: ce 
dracu' o manca animalul asta, pe sub pamant?!
Mama mea e bucuroasa ca ploua; de atata seceta ajunsese sa 
scoata morcovii din pamant...cu tarnacopul! La fel, si usturoiul.
Ieri si astazi, am scris doua poezii-rugaciune catre Maica Domnului.
Continui, seara, cu cateva randuri: Frig, vant rece; am zabovit putin 
in gradina, printre rosii, castraveti si ardei. Miros terapeutic de gradina
de tara. Citit Acatiste si trei capitole din ,,Singur pe lume" (Hector 
Malot).
N-am uitata-o pe L. Scrisoarea a II-a: La un ,,ceai de buruieni".

stefan s.
11 septembrie 2012

Ruga (5)

             Frantura de icos

Ana, Ana, 
flacara luminii te-nconjoara, 
ruga ta e vesnica comoara,
sanul tau slaveste o Fecioara, 
Ana, Sfanta Ana!

Ana, Ana, 
bucurie sfanta, nesfarsita, 
cerurile pentru tine canta
si Fecioara bine te cuvanta, 
Ana, Sfanta Ana!

Ana, Ana, 
veacurile numele iti cheama, 
mama esti Fecioarei, fara teama 
ca Dumnezeirii- ii este Mama, 
Ana, Sfanta Ana,
zugravita-n vesnica icoana!

(Versuri scrise in zorii zilei de ieri, 09 septembrie 2012, 
de Ziua cinstitilor Parinti Ioachim si Ana).

stefan s.
10 septembrie 2012

Marul Sfantului Onufrie

Astazi e ziua Sfantului Cuvios Onufrie de la Vorona. Cinstitul pustnic a 
trecut la Domnul in anul 1789, dupa ce s-a nevoit, vreme de 25 de ani, 
in padurile Voronei, din tinutul Botosanilor. Afland fratii de la Schitul 
Vorona despre moartea sa, l-au ,,inmormantat alaturi de chilie, sub un mar".
Odata, un boier din sfatul tarii, mergand la vanatoare in padurile Voronei,
,,a ajuns pana la chilia marelui sihastru Onufrie. Deci fiindu-i sete, a luat 
cateva mere cazute jos pe mormantul cuviosului. Din acestea mancand 
acasa copila bolnava (boierul acesta avea o fata bolnava de epilepsie - n.m.),
indata s-a vindecat de boala. Asemenea si alti bolnavi, care veneau la mormantul 
lui, se faceau sanatosi". Citatul a fost luat din "Patericul romanesc", cartea Parintelui 
Arhimandrit Ioanichie Balan, Editura Manastirea Sihastria, 2005, pagina 287.
Mi-am dorit tare mult sa ajung la Schitul Vorona, la moastele Cuviosului Onufrie.
Dar, asa se intampla uneori, evenimentele vietii ne stau impotriva, sau poate ca nu 
ne dorim noi, din toata inima, implinirea unui astfel de lucru.
La vara, imi zic, cand voi merge la tara, voi merge sa ma inchin la moastele Sfantului 
Cuvios Onufrie de la Vorona. Sa-i cumpar Acatistul, ca sa i-l pot citi, si sa mananc un 
mar de la mormantul Cuviosului Parinte.
Asa imi zic, dar numai Bunul Dumnezeu stie ce se va mai intampla pana la vara viitoare.
Timpul, cu toate necunoscutele lui, e in mainile Domnului, pe cand in sufletele noastre,
doar sperantele.

stefan s.
09 septembrie 2012, duminica

Ruga (4)

               Iarasi, sufletul...

Iarasi, sufletul intreaba de Tine!
Marie, inima mea cum te cheama!
Vazduhul inalt pasu-mi atine,
              Fecioara Mama.

Fluturi, usori ca inima mea
Cand la Tine se-nalta!
Marie, nume de taina, de stea
              Si de viata.

Pasu-mi umil...Cu ce floare
Sa m-apropii de Tine?
Marie, necuprins si scapare:
              Viata in sine!

stefan s.  
08 septembrie 2012,
ziua Nasterii Maicii Domnului

O noapte alba

Noapte ...aproape alba. La ora doua, in toiul noptii, cum se zice, s-a 
declansat alarma unei masini, din parcarea din fata blocului. Alarma 
sanatoasa, stridenta, cred ca a trezit toate blocurile din jur. Abia spre 
ora cinci, in zorii zilei, a reusit politia sa remedieze situatia.
Sa suferi de insomnie, din cauza unui om caruia putin ii pasa ca traieste 
in mijlocul unei comunitati. A lasat masina aici, cand el locuieste la zece 
blocuri distanta!
E evident acest lucru: tehnica moderna, indiferent de destinatia ei, e 
zgomotoasa. De la masina de tuns iarba si pana la telefonul mobil, totul 
polueaza sonor. Spui tehnica, spui modernitate, spui tehnologie avansata - 
si spui zgomot si galagie. Daca nu produce un cat de mic zgomot, orice  
bun modern e lipsit de importanta. N-are nicio valoare.
Exista oameni care nu pot sa doarma, daca televizorul sau radio-ul nu sunt 
deschise. Oamenii acestia au nevoie de galagie, in somn duc lipsa agitatiei 
de peste zi. Linistea, binefacatoarea liniste, ii deprima si le provoaca insomnii.
M-am culcat in zori, la sase dimineata.
Nu am dormit prea mult, ca au pornit sa urle alte utilaje moderne: cele de pe 
santierul din fata blocului. Pentru trei tevi si o groapa de nici zece metri 
lungime, meseriasii astia lucreaza de aproape doi ani de zile.
O noapte alba, dar si o mica consolare: am citit mai bine de jumatate din 
cartea Parintelui Mitropolit Nicolae, ,,Farmecul scrierilor patristice".
Inca o noapte alba...si termin cartea!

stefan s. 07 septembrie 2012

Dimineti de septembrie

Dimineti de inceput de septembrie, matasoase si racoroase, 
ca niste esarfe. Fluiera un mierloi, scurt, cat sa ma trezeasca 
la o ora prea matinala. Urmeaza cativa grauri, poligloti, 
miorlaind si facand ca toate alea...S-au aciuat la butucul de vie 
din fata blocului, proprietate particulara, in cele din urma, a 
mierloiului cel sedentar. Graurii astia sunt niste nomazi, vin si 
pleaca, in functie de interes si de binele gusii lor, dar el, tuciuriul 
meu cel drag, e statornic. Frig, ploaie, zapada, fie ce-o fi, el 
ramane pe loc. E bogat si bine instarit...Are de toate: o tufa mare, 
de gutui, unde se adaposteste; o bolta de vita-de-vie, un perete cu 
iedera, un mar, cu rod bogat, in gradina blocului. Ce sa caute in alta
parte, pe alte meleaguri straine? Dimineata si seara, spre bucuria mea, 
se ocupa cu serenadele. Ce-i a lui e-a lui, stie sa cante!...L-am 
descantat liric, l-am bagat in multe versuri ale mele. Inserarile, fara 
frumusetea sonora a acestei pasari tuciurii, ar fi mai sarace.
Cand scriu aceste randuri, il aud, afara, facand scandal. Cine stie
ce neavenit i-a incalcat teritoriul. Caci dupa tipatul scos, asa s-ar zice.
Am inceput sa-i cunosc sentimentele, dupa sunet. Are o gama intreaga 
de manifestari sonore. Dar cel mai frumos se exprima, atunci cand e 
indragostit. Iubirea, chiar si in lumea pasarilor, e datatoare de acelasi 

inimaginabil entuziasm!                                                            

Dimineti de septembrie, blande, curate...cu cantec de mierla la fereastra.

stefan s.
06 septembrie 2012

Jurnal de tara, 1, 2012 - Dulapul lui mama

              Marti, 14 august 2012
 Am ajuns, cu bine, la tara. Aici, ploaie, vant, vreme mohorata.
O vreme mai urata decat sufletul meu. Obosit de drum, am dormit
o ora si jumatate. Sa dormi, in luna lui august, sub o plapuma, asta 
da binecuvantare!
Dupa somnul de zece, am lenevit putin in pat si i-am scris lui L.
I-am promis ca ii voi scrie in fiecare zi. Stiu, mi-a zis ea, nu-i nicio 
noutate pentru mine...Mereu i-am scris, zilnic, cand am fost plecat 
singur la tara, nu-i prea incantata.
,,Fereastra are culori mohorate, doar intr-un colt al ei, trei pere 
galbene" (Fragment din scrisoare). - Scrisorilor mele le voi pune titlu:
Scrisoarea I, Randuri de departe.
Mi-am facut prieteni: Tilica si Surcica, asa i-am botezat. Sunt doi pui 
de gaina, au doar cinci zile; closca a murit si ei au ramas orfani. Mici, 
moi, seamana cu doua papadii...cu aer poetic!
Am uitat sa-l amintesc pe Aurica; cum m-a vazut, s-a lipit de piciorul 
meu si a inceput sa toarca. S-a prins, blestematul, ca iubesc motanii.
Neglijeaza un amanunt: iubesc motanii, dar fara puricii lor!
Mama a schimbat totul in odaie. Totul e curat si primenit. Am chiar si 
televizor, ca la statiune. A cumparat un dulap nou, cu trei usi si doua 
sertare. Usa din mijloc, cu oglinda, ca in basmele cu Alice...Asta-i 
dulapul meu, mi-a zis. N-am ce face si il deschid; e plin de lucrurile lui 
mama, lucruri pentru viitoarea ei inmormantare. M-am infiorat: parca 
stau cu un cosciug in camera!
A aparut o icoana noua, deja mi-am facut rugaciunile in fata ei.
Pe perete, in locul ,,paunilor cu coroana", o carpeta mare, de vreo patru 
metri patrati, cu Nasterea lui Hristos. Pastorii, situati in dreapta imaginii, 
seamana teribil cu oamenii de aici din sat.
Rugaciuni, matanii; am citit din Ioan Alexandru (si voi mai citi). 
,,Multumire" e geniala. Notez o strofa:
                Pentru zapezi si crini si pelicani
                Si busuioc si fluturi si uitare
                Si pentru amintiri iti multumesc
                Si pentru ziua mea de-nmormantare."
Ph! mi-am amintit de dulapul lui mama...
E ora 16. Ploua marunt; ai mei batrani isi fac siesta. Scriu in acest caiet.
E liniste, imi tiuie urechile de atata liniste. Unde or fi cocosii lui mama, 
de ce nu canta nici unul ?
Asta era, m-am dumirit: din odaia mea lipseste ticaitul unui ceas!
E ora cinci - si deja s-a inserat. Ajunge pentru astazi, voi mai scrie si 
maine. Ploua marunt. Latra un caine, la vecini; mai exista viata in satul 
asta, de ce gandeam ca nu!
Noapte buna, in inserare, imi zic si le zic tuturor! 

stefan s. 05 septembrie 2012

Scrisorile mamei

Plecand de acasa, am lasat-o pe mama plangand.
Mama mea are 70 de ani; si intre noi doi e o distanta de 500 
de km.
A fost o perioada cand ii scriam mamei mele: ii vorbeam despre 
mine, despre Dumnezeu, despre sfinti. Pastram un dialog viu cu 
mama; la multe intrebari ii raspundeam prin scrisori.
A trecut mult timp de cand nu i-am mai trimis mamei mele scrisori.
De ce? In simplitatea ei, crezand ca poseda cine stie ce comoara, 
mama mea citea scrisorile la toata lumea. Pentru mine, aflarea acestui  
lucru a fost un adevarat soc...Ce Dumnezeu, scrisorile mele ajunsesera 
sa circule prin sat! Eu gandeam ca vorbesc cu mama, nu cu vecinii si 
cu tot  satul!
Acum, dupa episodul epistolelor lungi, vorbim la telefon; e mult mai 
simplu si mai comod asa.
Mama este singurul om cu care am vorbit deschis despre Dumnezeu.
Nu-i mai scriu, dar vara, o data pe an, seara, in fata casei, stam 
amandoi la taclale si la lungi povesti. Doar luna, greierii si florile de 
regina-noptii asculta la ceea ce vorbim noi doi. Dar nu cred ca am a 
ma teme de indiscretia lor!
Ma gandeam zilele astea, sa-i scriu mamei mele o scrisoare. Sa se mai 
bucure si ea de cateva randuri scrise de mine. Dar, mi-am zis, ii voi scrie 
la iarna, cand viscolul sufla la geamuri si arde in vatra focul. Atunci are 
timp mama mea sa citeasca scrisori.
Asa voi face, mi-am zis. Numai ca, pana la iarna mai e destula vreme 
si tare mi-e teama ca ma voi razgandi. 

stefan s.
04 septembrie 2012

O fila rupta

Dintr-un intreg caiet am pastrat o singura fila.
Da, am aruncat caietul si am oprit o singura fila, al carui continut 
il notez aici:
~Pentru mine, o zi in care nu am privit cerul e o zi pierduta.
~Intrebare (in Faustul lui Goethe): Sarmane drac, ce-mi poti tu da?
Raspuns (la Sfintii Parinti): Suferinta!
~Sa urmam, in toate, calea de mijloc (via aureia).
Uti, non abuti, Uz, nu abuz! cum spunea latinul.
Dar si Parintele Arsenie Boca: Nici abuz, dar nici refuz!
~M-am dumirit de ce-mi plac slujbele religioase: fiindca sunt un 
amestec divin de muzica si poezie.
~,,Cain e primul cobai a lui Dumnezeu" - Valeriu Cristea in ,,Spatiul 
in literatura". Unii cred ca Dumnezeu se comporta cu oamenii asa 
cum se comporta Pavlov cu cainii sai!
Iov a fost un...cobai? Un personaj de laborator?
~,,Orice inger este terifiant" - Rilke in ,,Prima elegie druineza".
Un inger, intr-o odaie, ar fi ca o raza de soare aparuta, pe 
neasteptate, noaptea!
~A devenit un lucru firesc sa te comporti nefiresc.

Pe fila asta rupta exista si un desen: o clepsidra; alaturi, o mana,
cu un stilou intre degete; o carte.
Mazgaleli, ce de mazgaleli!
Are dreptate L.: Cati pomi s-or fi taiat, pentru hartia pe care o
consumi tu!
Si la ce folos? ma intreb.

stefan s.
03 septembrie 2012

Biserica de acasa

Imi era dor de bisericuta mea din cort. De multe ori, in complexitatea 
vietii, tocmai simplitatea e cea care te cucereste. Formula simplitatii e 
cel mai usor de asimilat si de trait...
Vreme de multi ani am fost frecvent la slujbele tinute intr-o biserica mare;
adica, o biserica adevarata, cu ziduri de piatra...Dupa un an de zile, am 
uitat atmosfera de acolo si m-am integrat perfect atmosferei duhovnicesti 
din bisericuta din cort.
Mi-ar fi tare greu sa traiesc departe de biserica, de biserica mea. Fiindca 
toti avem o biserica a noastra ... de suflet. In orice biserica e frumos, slujbele 
sunt aceleasi peste tot, dar nicaieri nu te simti mai bine ca in biserica ta.
Notez un mic paradox: Povestea un ,,capsunar" ca, in tara, in satul de bastina, 
avea biserica la doi pasi de casa si rareori mergea la slujbe. In Spania, desi 
biserica se afla la zeci de localitati distanta, nu lipsea niciodata duminica de la 
slujbe. Strainatatea, cu toate ale ei, te face mai raspunzator de tine insuti, iti 
pune problema identitatii.
Suntem legati ombilical de biserica, trebuie sa fim sinceri cu noi si sa recunoastem
acest lucru. Avem nevoie de biserica, fiindca numai hrana duhovniceasca ingrasa 
sufletul.
Poti fi acasa oriunde, cu o singura conditie: sa ai biserica langa tine!
Altfel, esti strain peste tot!

stefan s. 02 septembrie 2012, duminica

Acasa, oriunde?

                 ,,Te simti acasa,
                 oriunde-n Suceava..."
                 (Adrian Popescu)

Ieri, intr-o inserare aproape spirituala, ma aflam la Suceava,
la moastele Sfantului Ioan cel Nou. Astazi, cu ochii carpiti de 
somn, asezat in fata calculatorului, incerc sa-mi revin. Intre ziua 
de ieri si cea de astazi e un hotar de 500 de km.
I-am lasat pe batranii mei singuri si pe mama plangand.
O sa-mi fie dor de serile de la tara, de greierele de sub fereastra 
si de parfumul delicat al florilor de regina-noptii. Toate vor ramane 
la fel, numai eu voi fi departe.
...Si cerul, cerul acela plin de stele, vazut, aproape de miezul noptii,
din gradina casei parintesti. ,,Cand privesc cerul, lucrul mainilor 
Tale...(Psalmul 8)...Intre vazute si nevazute, cata traire si cata zbatere!
Am lipsit aproape trei saptamani din Bucuresti; in lipsa mea nu s-a 
intamplat nimic deosebit.
Cred ca poti fi acasa pretutindeni, fiindca esti acasa acolo unde esti!
Nota: Nu m-am hotarat inca, poate voi posta aici file din ,,Jurnalul 
meu de tara"... Spre aducere aminte si... retrairi!

stefan s. 01 septembrie 2012