Ciresele europene

In piata, tarabele sunt pline de...cirese europene, mari cat 
prunele, carnoase si la propriu si la figurat.
- Au viermi? il intrebi pe taranul care le vinde, la fel de 
neautentic si el, ca tot ce e european in zilele noastre.
- Vai, se poate, cum sa aiba viermi, domnule! Ma jigniti...
- Pe incercate?
- Fara probleme...
Iei o cireasa din asta in maini. Plesneste de sanatate;are un 
luciu metalic, de parca a fost cremuita. O despici ca pe 
pruna...Si - surpriza? - inauntru, gras si alb, un vierme cat o 
larva de carabus. Traieste si el pe picior mare intr-o cireasa 
europeana!
Taranul se uita la tine cu ochi vicleni.
- De, se mai intampla. Da' nu toate au!
Vrei sa mai incerci una, daca asa sta treaba. Trebuie eliminate 
exceptiile, nu?
Intinzi mana, dar taranul nu mai e atat de binevoitor. Ba 
dimpotriva. 
- Ba fratioare, ai venit sa cumperi sau sa-mi strici mie marfa?
Si, brusc, iti dai seama ca ceva contrasteaza aici: ciresele sunt 
europene, taranul asijderea, doar limbajul lui e autentic 
romanesc. 
Mai marii Europei au decretat: in tarile UE - deci si la noi - se 
vor comercializa doar ...ciresele uriase. Adica, cele cat ouale 
de bibilica, care sa nu aiba mai putin de 9 grame in greutate.
Ciresele noastre, asa-zise de mai, marunte si rubinii, vor deveni 
o amintire. Ca si marul romanesc, ca si laptele romanesc, ca si 
oul romanesc...Ca si multe altele.


30 iunie 2012

Banul si Imparatia

Oricat de mic ar fi, binele facut va fi candva rasplatit.
In popor se zice: fa binele, arunca-l pe apa - si tot te vei 
intalni cu el.
Binele facut nu se uita, o anumita memorie a vietii ii tine 
evidenta.
In basmele noastre, eroul pozitiv (Fat-Frumos, de regula),
este ajutat de aripa unei furnici zburatoare, pe ai carei 
supusi ii ajutase candva.
Cu un banut daruit unei batrane - vezi Harap Alb - miluitorul 
 a castigat o imparatie...Batrana nu era o babuta oarecare, 
ci insasi Sfanta Vineri, venita special sa-i incerce tanarului fiu 
de imparat darnicia.
Cu un banut daruit, Harap Alb a castigat o imparatie. Ce-i 
drept, o imparatie lumeasca, dar, totusi, o imparatie!
Cu doi banuti, aruncati in cutia milei de la templu, vaduva 
aceea a castigat vesnicia (vezi parabola biblica).
Spunea atat de frumos Sfantul Ioan Gura de Aur: Cu un 
banut poti castiga cerul, nu pentru ca cerul ar fi prea ieftin, 
ci pentru ca Dumnezeu e prea bun!
A darui insemna a avea bunatate.
Iar bunatatea te inalta la Cer, caci de oameni buni are 
nevoie Bunul Dumnezeu.


29 iunie 2012,
de ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Un lucru de pret

Tocmai am terminat de citit ,,Toate povestirile" lui Oscar Wilde
(14 la numar). Cum era de asteptat, ,,Printul Fericit" e cea mai 
remarcabila dintre ele.
Nici nu mai stiu de cate ori am citit-o pana acum.
Prima data, pe la varsta de 8-9 ani. O carte frumos colorata, 
cu care s-a intors mama, intr-o zi de luni, de la targul din comuna.
Am citit-o imediat, atat de repede cat puteam sa citesc pe la 8-9 
ani. Odata terminata, m-a vazut mama cu lacrimi in ochi.
- De ce plangi? m-a intrebat.
- A murit Randunelul...
- ?!
- Si Printul Fericit...
Vazandu-mi durerea, mama s-a intristat.
- Daca as fi stiut c-ai sa plangi, nu-ti mai cumparam carte asta...
Si plangeam ori de cate ori reciteam ,,Printul Fericit".


,,Adu-mi, te rog, cele doua lucruri mai de pret din cetatea asta, 
ii porunci Dumnezeu unuia dintre ingerii Sai; si ingerul ii aduse 
inima de plumb si pasarea moarta." 
Cetatile lumii sunt pline de bogatii si de tot felul de lucruri. Dar 
cu toate acestea, in ochi lui Dumnezeu o inima buna pretuieste 
cat o intreaga cetate!
De la Oscar Wilde citire...


28 iunie 2012, 
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Si Marcu?

Fiica mea (care a facut religie la scoala) si fata mea (care, 
dupa propria exprimare, e paralela cu religia) au ajuns cu 
discutia lor la ... evanghelisti.
Stiu ele ca evanghelistii sunt in numar de patru; ii numara 
pe degete...si ies, ca in cele mai multe cazuri, doar trei!
Care sa fie al patrulea?
Isi sucesc putin mintea...Ioc!...Care-i, frate, al patrulea? 
Nu-l dibuiau de nici un fel pe Marcu, ,,cel mai amar dintre 
evanghelisti", cum il numea Franz Marc.
Dupa lungi sfortari au tras concluzia: al patrulea evanghelist 
e Petru...ca doar el are cheile Raiului!
Le-am corectat, sa nu ramana in eroare.
Toata lumea il uita pe Marcu... Si Evanghelia lui e atat de 
frumoasa!


27 iunie 2012, 
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Cartea, prietenul nostru

Toma D'Aquino marturisea ca cea mai mare dorinta a sa este 
aceea de a fi lasat in umbra vietii, cu o carte in mana. Subscriu 
acestei marturisiri. Lectura trebuie sa aduca, nu doar relaxare, 
ci si putin spor duhovnicesc.
Ce poate sa intreaca, lumeste vorbind, binefacerile lecturii unei 
carti bune? A acelei carti pe care citind-o, iti pare rau ca se 
termina...
O carte poate sa-ti fie un adevarat prieten. numai ca, sa nu 
uitam acest lucru, prietenii adevarati sunt putini si trebuie alesi 
cu grija. Nu orice om iti poate fi prieten, cum nu orice carte iti 
este neaparat folositoare.
Sa fim selectivi; lecturile noastre sa fie alese cu sufletul. Cartile 
trebuie sa vindece rani si sa intretina arderi latente. Cine iubeste 
otrava cand isi doreste o viata cat mai lunga?!
Cartea este un fel de calauza: conduce, indruma, sfatuieste. Se 
aseamana cu acea faclie din mana vestitului Diogene, cel care 
era mereu in cautarea unui om.
Caut un om! spunea acest filosof antic.
Si noi, crestini dintotdeauna, cautam un...Om. Pe Hristos.
Daca lectura unei carti nu te duce, macar cu un singur pas, spre 
Hristos, atunci, cu siguranta ca acea carte nu e buna de nimic.
Orice pas spre intuneric inseamna timp pierdut. Iar clipa ni s-a 
dat sa fie pretuita. 
Sa cerem clipei vesnicia ei!

26 iunie 2012,
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Sarea si bucatele duhovnicesti

,,Voi sunteti sarea lumii!", asa le-a zis Hristos apostolilor Sai.
Cativa graunti de sare (apostolii) au sarat o intreaga lume, au 
transformat-o spiritual, i-au dat sens existentei. 
Stim din povesti (vezi ,,Sarea in bucate" a lui P. Ispirescu) ca 
bucatele nesarate nu au gust si nici sat.
Lumea, ca o oala pe foc - caci la foc dumnezeiesc a fiert 
lumea dintotdeauna - astepta sa fie sarata...
Apostolii au devenit sarea acestei lumi si i-au desavarsit 
bucatele duhovnicesti.
Credinta noastra e ...sarata la gust, e satioasa si deplin dreasa.
Credinta noastra e pe deplin ... comestibila!
Crestinismul e o bucurie spirituala, daca stii sa te asezi, cu 
buna dispozitie, la acest ospat al lui Hristos. Agapa noastra 
spirituala, la care Iisus sta in capul mesei duhovnicesti, ar fi 
fada fara...sarea din bucate. Fara participarea la credinta 
strabuna a fiilor Sai lumesti.
In ,,Regele moare", Eugen Ionescu a inventat o replica geniala.
Iata ce ii spune Regina Margareta Regelui: ,,Grauntele de sare 
care se topeste in apa nu dispare; din moment ce face apa sa 
fie sarata".
Asa suntem si noi, crestinii; nu murim niciodata, ci saram 
lumea aceasta dandu-i din gustul duhovnicesc al primilor 
apostoli.


25 iunie 2012, 
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Crestin si crestinism

Crestinismul nu se traieste izolat -  nu e un fel de carantina 
sociala si spirituala -  ci in comunitate si comuniune.
Crestin e acela care nu se ia dupa turma lumii, ci dupa 
turma lui Hristos; care stie sa-si aleaga Pastorul cel bun, 
care ii intelege si ii asculta glasul.
Crestinismul are de toate, e un adevarat spectacol lumesc 
si sufletesc: de la cea mai mica jertfa si pana la cea mai 
inalta bucurie, pe toate le intalnesti in crestinism. 
Cu toata umilinta si smerenia lui - sau, poate, tocmai de 
aceea - crestinul e un veritabil luptator. Lumeste -  poate 
fi infrant; duhovniceste - daca lupta din toata taria sufletului 
sau - niciodata. De ce? Fiindca lupta alaturi de Hristos! 
Cand insusi Imparatul intra in lupta alaturi de umilul ostean, 
puterea de a crede in victorie a celui din urma e mult mai 
mare... Motivatia lui sufleteasca e deplina!
Crestinismul uneste veacuri, epoci si popoare - si inalta 
nevazute scari spre cer si vesnicie.
Cand se aseaza in genunchi, crestinul tine pe umeri cerul.
Cand se roaga - vorbeste cu Dumnezeu...Cand plange, 
cand se bucura, intru Hristos le traieste pe toate... Cand 
sufera, sufera si Hristos cu el.
Crestinismul e curatat prin focul veacurilor, e ca aurul 
lamurit in cuptoarele lumii.
Crestinul traieste in el insusi toate bucuriile vietii, toate 
rugaciunile si implinirile sfintilor...Chiar si nevazutul 
ingerilor il gasesti in sufletul unui crestin traitor! 
Crestinul curat e zbor si trecere, e necuprins, prezent si 
devenire. Adevaratul crestin e un porumbel alb pe umarul 
lui Dumnezeu!

24 iunie 2012, 
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Sfanta simplitate

Sfantul Apostol Petru a fost pescar si a devenit pescar de 
oameni, adica ucenic si apostol al Domnului.
Om simplu si fara carte (Fap. Ap.4,13) acest apostol a 
ajuns piatra Vietii pe care s-a inaltat biserica lui Hristos.
Sfanta simplitate, cata bucurie a adus in inima celor multi 
si cate destine a implinit! 
La ce-ti ajuta multa invatatura lumeasca , daca inima ta e 
lipsita de harul lui Dumnezeu? 
Intelepciunea lumeasca nu mantuieste, iar un om lipsit de 
mantuire nu inseamna nimic.
Exista oameni si oameni, bogati si bogatii, dar nimic nu-i 
mai presus decat bogatia dintr-o inima iubitoare de 
Dumnezeu.
Petru si ceilalti apostoli, batuti si prigoniti de mai marii 
vremii, ziceau: ,,Noi trebuie sa-l ascultam pe Dumnezeu 
mai mult decat pe oameni" (Fap.Ap.5,29).
Si noi facem la fel?
Cand au fost scosi din temnita ,,in timpul noptii" ingerul 
Domnului le-a zis: ,,Mergeti si stati drept!"
Sa stati drept, cu dreptate, in fata oamenilor si a lui 
Dumnezeu!
Si noi facem la fel? 
Sfantul Petru si ceilalti apostoli au fost ,,oameni fara carte 
si simpli", dar cata putere duhovniceasca salasluia in ei.
Cate am avea noi de invatat de la sfanta lor simplitate! 

23 iunie 2012, 
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Lacrima lui Dumnezeu

Poetic spus, orice biserica poate fi asemuita cu o lacrima 
a lui Dumnezeu. 
Hristos s-a jertfit si a plans pentru binele nostru.
Poti ramane nepasator in fata unui semen de-al tau care 
plange, in fata suferintei lui? Nu cred.
Si totusi, jertfa, suferinta si lacrima lui Hristos le privim 
cu nepasare. 
A plans Dumnezeu...si s-au inaltat biserici ( iarasi poetic 
spus ). 
Biserica e o lacrima; in ea, duminica de duminica, se 
jerfeste Mielul lui Dumnezeu.
De la inceputuri lumea noastra a fost crestina, fiindca 
Hristos vine de dincolo de spatiu si de timp. Numai noi, 
crestinii de astazi, uitam, putin cate putin, sa mai fim 
crestini.
Crestinismul inseamna, nu doar bucurie, ci si lacrimi.
Hristos a plans pentru noi cu lacrimi de sange, dar si cu 
lacrimi de ... piatra. 
Biserica noastra crestina e o lacrima, un plans nesfarsit 
al lui Dumnezeu.
Plange piatra, numai inima noastra nu!


22 iunie 2012,
in postul Sfintilor Apostolilor Petru si Pavel

Si in concediu esti crestin!

Exista un asa-zis crestinism de vacanta, pe care eu nu-l inteleg.
Cum, daca pleci in concediu, l-ai uitat pe Dumnezeu? Nu mai 
ai nevoie de prezenta Lui, de ajutorul Lui?
Cineva se amuza pe seama unui prieten, cu care a petrecut un 
concediu, impreuna cu familiile lor, la mare. Acesta, intr-o 
duminica dimineata a mers in Constanta, la o biserica, sa 
participe la Sfanta Liturghie. 
Va dati seama ce fapta josnica a savarsit prietenul sau?! Pentru
cateva ore, a parasit marea si a intrat intr-o sfanta biserica....
Dumnezeul crestinilor e peste tot, si la tarmul marii, ca si in varf 
de munte. Daca esti in concediu, si ai acces la biserica, de ce sa 
nu te folosesti? Cum trupul a simtit nevoia unei relaxari, de aceea 
ai si plecat in acel concediu, asa si sufletul tanjeste dupa Hristos.
Ce, daca esti in concediu, nu te mai inchini, seara, inainte de 
culcare? Nu mai spui macar un Tatal nostru? Nu mai faci cruce 
inainte de masa, nu mai citesti o rugaciune?
In concediu nu mai esti crestin?
N-o sa te puna nimeni sa faci matanii, in vazul tuturor, pe tarmul 
marii. Sa fii sigur de asta.
De fapt, Hristos nu te obliga la nici o nevointa, mai ales ca Te
vede ca esti in concediu. Numai ca, daca Il iubesti din tot 
sufletul pe Hristos, vei sti si singur ce ai de facut.
Crestinismul e lucrator si nu intra in concediu niciodata!


21 iunie 2012,
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Vremuri tulburi, cu oameni rataciti

Un tanar psihopat a intrat intr-o biserica. Avea in buzunar un 
bilet cu cateva citate din Biblie si la brau, un cutit. In capul lui 
de om bolnav numai Dumnezeu stie ce avea!
Si uite asa, a fost ucis primul preot intr-o biserica ortodoxa 
din tara noastra.
Frica imi este ca acesta e doar un inceput. Bolnavii psihic se 
inmultesc ca ciupercile dupa ploaie! Bolile de natura psihica 
vor macina societatea de maine, frecventa lor va fi de-a dreptul 
ingrijoratoare (asa sustin specialistii).
In bisericile noastre ortdoxe - ce e drept, mai rar - s-au produs 
crime, dar niciodata n-au cazut victime slujitorii altarelor. Sper 
sa am dreptate in ceea ce afirm.
Ma duc cu gandul doar la viteazul voievod Radu de la Afumati.
In anul 1529, el si fiul sau au fost ucisi de boierii Craiovesti, in 
altarul unei biserici din Ramnicul Valcea.
Altadata, a te refugia intr-un spatiu bisericesc insemna a cere 
clementa. Romanii, avand frica de Dumnezeu, deveneau 
ingaduitori cu cei ce-si cautau adapost in Casa Domnului.
Boierii Craiovesti, orbiti de razbunare, au trecut peste acest 
obicei al pamantului si au luat astfel viata a doi oameni de neam 
domnesc.
Dar astea sunt fapte istorice, mult indepartate de realitatile zilei 
de astazi.
Acum, cu un cutit in mana si cu mintile ratacite, oricine poate 
sa ia viata oricarui preot ortodox. Si nu oriunde, ci chiar in 
casa lui Hristos.
Traim vremuri tulburi, printre oameni tulburi si rataciti.
Cum sa sune viitorul bine cand duhul cel rau isi face tot mai 
multi prozeliti?


20 iunie 2012,
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Usa Sfantului Antim

Ieri, avand unele treburi de rezolvat in Centrul orasului, 
am intrat in biserica Manastirii Antim.
M-am inchinat la Icoana Rugului Aprins, dar si la Icoana 
celor 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (tare mult imi 
place aceasta icoana, mi s-a lipit de suflet de cand am 
vazut-o intaia oara).
De la pangarul manastirii am cumparat o carte cu rugaciuni 
catre Maica Domnului.
Curtea Manastirii Antim se aseamana cu o bucata de spatiu 
ceresc. Liniste, tihna duhovniceasca...si asta chiar in buricul
cetatii, cum se zice!
E a treia oara cand merg la Antim si,ca de fiecare data, cel 
mai mult m-a impresionat ...usa bisericii. Usa mare, grea,din
lemn scluptat, a carei lucratura se zice ca ar apartine insusi 
Sfantului Antim Ivireanul.
Pana sa intru in biserica, am mangaiat lemnul acestei usi. 
Nu in orice zi ai ocazia sa atingi lucrarea materiala  a unui
sfant. O lucrare a propriilor sale maini pamantesti.
Usa e un simbol al trecerii, o metafora a deschiderii catre 
Vesnicie si Nevazut.
Sa impingi o usa a unui sfant traitor in alte vremuri!
Intelegem noi, oare, acest simplu gest?
Prin usa unui sfant, ca prin insusi numele lui, se intra in 
Casa Domnului; prin Usa Hristos se intra in Vesnicia lui 
Dumnezeu!


19 iunie 2012, 
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

De sfarsit, de inceput...

Rascolind prin vechi hartii, am dat peste cateva poeme.
Latinul avea o vorba: Memento mori!
Crestinismului i-a placut aceasta zicere si chiar a cultivat-o 
prin traitorii lui.
Sfantul Apostol Pavel, ca tot il cinstim in perioada aceasta,
spunea: Mor in fiecare zi!
Candva ma gandeam mai des la moarte...
E un pacat sa fii nepasator!
Iata poemul:

Hai, scuturati-va de-acum - Eu tac! - 
Voi flori de iasomie si de mac.
Voi ciocarlii gatiti-va de ruguri, 
Acolo unde da lumina muguri. 
Candva am prins, in cantecele mele, 
Fiorul vostru, de la lut la stele...


Ca sa ma-nalt, in serile tarzii 
Praseam in mine albe ciocarlii
Si adumbream, sub prag inalt de astre, 
Tot zborul si fosnirea lor, albastre.


Pelin e cerul... focul meu: pelin!
Mai canta,-n toamna, greierii putin.
Presimt cum ninge, parca din abis, 
Pe fruntea mea, ninsoare de cais.
Pe geana mea, o lacrima de stea...
Natura moarta cu nameti de nea!


De-acum va scuturati - Eu tac! - 
Voi flori de iasomie si de mac,
Voi ciocarlii cantati...Imi pare mie 
Ca veti canta, cu rost, si-n vesnicie!
Si, dac-o fi sa adumbrim in lut, 
Gasi-vom noi si-acolo...inceput!
    (De sfarsit, de inceput...)


18 iunie 2012, 
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

In Rai se vorbeste romaneste!

Astazi e Duminica Tuturor Sfintilor Romani. 
Calendarul nostru ortodox nu e prea bogat in sfinti romani, 
asta nu inseamna ca neamul nostru romanesc nu si-a dat 
prinosul sau de evlavie si de jertfa. Truditori in ale credintei 
si sfinteniei cu siguranta ca au fost destui de-a lungul veacurilor.
Romanii, asa cum deseori se zice, au credinta in sange si o 
transmit mai departe ca pe o zestre duhovniceasca remarcabila. 
Izvoarele credintei au susurat din plin si inca mai susura in inimile 
noastre, in ciuda unei aparente secete duhovnnicesti. In Gradina 
Maicii Domnului, asa cum este supranumita tara noastra, inca 
mai cresc si vor mai creste crini duhovnicesti, de a caror 
mireasma se va veseli Imparatia lui Dumnezeu.
Cine sa  cunoasca nevointa tuturor rugatorilor neamului nostru? 
Ce calendare sa-i cuprinda pe nestiutii romani care s-au nevoit 
sa poarte in inimile lor Crucea Mantuitorului nostru Hristos? 
Sunt incredintat ca, macar intr-un colt de Rai, in odihna bucuriei 
vesnice, se vorbeste romaneste!
Scari de lumina s-au inaltat si de la noi spre Cer! 
Iar atata timp cat avem sfinti ramani in Cer...suntem fericiti.
Va avea cine sa mijloceasca la Dumnezeu pentru sufletele noastre. 
Sfintilor romani, cunoscuti sau mai putin cunoscuti, astazi, de ziua 
voastra, rugati-va lui Dumnezeu pentru noi!


17 iunie 2012, 
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Saracia in proverbe

Saracul si bogatul sunt doua personaje des intalnite in 
folclorul poporului nostru.
Putini sunt oamenii care se impaca cu saracia, desi crestinul 
ar trebui sa fie mai prieten cu saracia  decat cu bogatia. Nu 
sa o cultive neaparat, ci sa incerce sa se obisnuiasca cu ea. 
Asa, ca si cum ar fi constient ca e necesara si saracia la casa 
si sufletul omului.
Notez mai jos zece proverbe romanesti despre saraci si 
saracie: 
1- Din doi saraci, s-a facut o perche de calici.
2- De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.
3- Si sarac si cu nasul pe sus.
4- Dupa toata saracia, il mai mananca si raia.
5- La cel sarac, nici boii nu trag.
6- Vorba multa, saracia omului.
7- La usa saracului nu sta nici cainele.
8- Mai bine sarac si curat.
9- Saracul nu se teme de talhari.
10-Mananca trei dintr-un ou, si ala de bibilica.
Saracu' a dat de dracu'! auzeam spunandu-se, cand eram 
copil, la mine in sat. 
Adevarat, e greu sa fii sarac, dar sa nu uitam cat de greu 
patrund bogatii in Imparatia lui Dumnezeu.
Macar consolarea asta sa o avem!


16 iunie 2012,
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Suspinul lui Eminescu

Am citit de multe ori aceasta intrebare: a fost Eminescu crestin?
Nascut intr-o familie crestina ( la Ipotesti, bisericuta familiei se 
afla chiar in curtea casei parintesti) era normal ca Eminescu sa 
fi fost crestin. Daca a fost crestin practicant? la asta se refera, 
mai bine zis, intrebarea de mai sus.
Aici, nu sunt eu in masura sa raspund. Sufletul meu, de roman 
si crestin-ortodox, imi spune ca da, Eminescu a fost si a ramas 
crestin.
Lirica si proza poetului, ca si articolele gazetaresti, vin sa 
confirme intuitia mea. Cum sa nu fie crestin un om care spune 
ca Biserica este mama neamului romanesc? Un om care a scris 
rugaciuni catre Maica Domnului, care a prelucrat colinde, care 
a scris cuvinte calde despre Biserica si fiii ei duhovnicesti? 
"Omul deplin al culturii romanesti", cum l-a numit C. Noica, sa 
nu fi fost atat de deplin? Sa-i fi lipsit tocmai latura crestin-
ortodoxa  a neamului in care s-a nascut ca un crin intr-o gradina 
arsa de seceta?...
Astazi este ziua lui Eminescu.
Ultimul suspin pamantesc al acestui "roman absolut", cum l-a 
numit Petre Tutea, a fost: ,,O, Doamne, Doamne!''
Si noi stim, de la Parintele Arsenie Papacioc citire, ca orice 
suspin este o rugaciune.
Sufletul lui Eminescu, fara doar si poate ca era crestin, altfel 
cum si-ar fi gasit salas in el acel ,,Doamne, Doamne!'', rostit cu 
atata durere omeneasca?
Suspinul lui Eminescu este suspinul unui neam intreg, un neam 
care si-a pus de veacuri nadejdea in milostivirea lui Dumnezeu. 
Eminescu a fost crestin, fiindca insasi fiinta sa si-a tras sevele 
din pamantul unui popor care a fost si va ramane de-a pururi 
crestin.
Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul de poet si de om deplin!


15 iunie 2012, 
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Agheazma si crini sfintiti

Ieri, in masina 268, in timp ce ma intorceam din oras, mirosea 
a gradina de crini.
Citeam Psaltirea, atent la insiruirea versetelor, cand am tresarit.
Am privit in jur: vreo 6-7 femei, in varsta, toate cu buchete de 
crini in brate. Crini albi, delicati si placuti mirositori.
Abia seara m-am dumirit. Catolici au sarbatorit ieri Ziua crinului, 
care coincide cu Ziua Sfantului Anton de Padova, ocrotitorul 
copiilor. Femeile acelea iesisera de la Catedrala sau de la vreo 
biserica catolica, din Centru.
Apoi, la TV am vazut ca si unele enoriase ortodoxe merg la 
biserica catolica in aceasta zi a sarbatorii crinului. In timp, 
valorile si obiceiurile se amesteca si oamenii nu mai dau atentie 
detaliilor.
Am imprumutat multe lucruri de la catolici: de la sarbatoarea Sf. 
Valentin si pana la candelutele pe care le aprindem pentru viii si 
mortii nostri cei dragi. Mai ramane sa citim Rozarii si sa mergem 
la messele lor, ca tot sunt mai scurte si mai comode.
Intr-un an, de Boboteaza, m-am intalnit cu o vecina, care se 
intorcea acasa cu agheazma de la biserica catolica.
- Sunteti catolica? m-am mirat eu.
- Nu...Dar la biserica noastra era coada la apa sfintita.
Asa se intampla cand nu traiesti Ortodoxia, cand nu te doare 
sufletul pentru Hristos, cand nu mergi la frumoasele noastre 
slujbe ortodoxe.
Cand te duci la biserica doar atunci cand trebuie sa iei aghezma 
si...crini sfintiti!


14 iunie 2012, 
in postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Cultura si Scriptura

Tocmai ce s-au incheiat alegerile, dupa o campanie electorala 
obositoare.
Agitatia politica ma oboseste, minciunile gogonate ale 
politicienilor ma scot din sarite.
Am vazut atatea afise electorale, ca mi s-a  facut lehamite...
Toti promit marea cu sarea si cerul cu pamantul, doar-doar 
vor reusi sa iti fure votul.
Pomeneam de afise electorale. O mentiune: pe nici unul dintre 
aceste afise n-am vazut scris cuvantul ...cultura. Ceea ce arata 
destul de limpede ca politicienii nostri n-au de-a face - nici in 
clin, nici in maneca, cum se zice - cu fenomenul cultural. 
De ce ? Simplu: cultura nu produce bani, iar politica nu pe 
vorbe de suflet se face. Si mai stiu ei ceva: un popor fara 
cultura e usor de manipulat politic, ceea ce le convine de 
minune politicienilor nostri.
Pe unele dintre aceste afise electorale aparea cuvantul 
Dumnezeu. Mai bine l-ar fi scris cu d mic, ca tot n-au 
politicienii nici o frica de El.
Ce tara frumoasa am avea daca politicienii nostri ar fi cu 
adevarat crestini!
Parintele Arsenie Papacioc spunea: "Daca ma intrebati 
ce este cultura, as putea spune intr-un cuvant : armonie! 
Daca m-ar intreba cineva ce este Scriptura, as putea spune 
intr-un cuvant: "Armonie, domnule!".
Iubesti armonia doar atunci cand viata ta se desfasoara in 
mod armonios intre cer si pamant. Altfel cum? 
Cultura si Sf. Scriptura, doua cuvinte de care politicienii 
nostri fug ca dracul de tamaie!


13 iunie 2012, 
in postul Sf. Apostoli Petru si Pavel

Cu creionul, pe hartie...

E vremea postului, e vremea Spovedaniei.
"Puneti mana pe creionas si notati pacatele", asa ne sfatuieste 
Parintele Arsenie Papacioc. 
Un pacat neinregistrat, pana la viitoarea spovedanie se uita. 
Si mai spune Parintele: "Sa fiti bine spovediti! Asta-i taina care 
mantuieste!".
Sfat bun, dar incomod de urmat. 
Cum sa-ti contabilizezi pacatele? Cum sa le tii o evidenta la zi?
Pacatele, cu cat sunt mai marunte, cu atat sunt mai multe si  
mai greu de tinut minte. Practic, nu trece un minut si sa nu 
pacatuiasca omul cu unul din cele cinci simturi ale sale.
Sunt unii care zic: n-am omarat pe nimeni, ce pacate sa am?...
Dar poti omori cu gandul, cu cuvantul, cu privirea...
Ura, barfa, invidia, toate acestea omoara - si mai sunt si altele.
Cand omori chipul lui Hristos in semenul tau, se numeste ca 
esti ucigas...Suntem noi constienti de acest lucru?
Nu ducem lipsa de pacate, oricat am incerca noi sa dovedim 
taman contrariul. 
Cel ce zice ca n-are pacate e cel mai mare pacatos!


12 iunie 2012,
in postul Sf. Apostoli Petru si Pavel

Lepadare si prigonire

"Saule, Saule, de ce ma prigonesti?"(Fp.Ap. 9,4).
"Adevarat zic tie ca in noaptea aceasta, mai inainte de a 
canta cocosul de trei ori te vei lepada de Mine" (Matei 26,34). 
Sunt cuvintele Mantuitorului adresate celor doi mari Apostoli
ai neamurilor, Petru si Pavel.
De cate ori nu ne-am lepadat si noi de Hristos!
De cate ori nu l-am prigonit si noi pe Hristos!
Si ne vom mai lepada, si il vom prigoni, in continuare, pe 
Mantuitorul lumii, pe Hristos!
Natura umana, in esenta ei, rodeste lepadarea si praseste 
prigonirea chipului lui Hristos in semenii nostri.
Avem atatea de invatat de la cei doi mari Apostoli.
Prigonim, ne lepadam, dar ne caim si plangem cu amar. 
De-a lungul vremii atatia crestini au facut la fel, nu vom fi 
nici primii si nici ultimii...Pocainta rodeste vesnicii!
A inceput postul...
Si cei doi mari Apostoli Petru si Pavel ne arata calea spre 
Cer. Spre Cerul cel nevazut, al crestinilor traitori intru Hristos.


11 iunie 2012,
in prima zi din postul Sf. Apostoli Petru si Pavel

Portrete de familie

Duminica Tuturor Sfintilor.
Sfintii sunt portretele noastre de familie, cu care noi, crestinii, 
ne impodobim interiorul sufletului. 
Un sfant  se aseamna cu cineva drag, caruia ii poti vorbi si 
care, intr-un limbaj cunoscut dor de tine si el, iti raspunde.
Cel mai greu e sa stabilesti legatura, sa infiripezi si sa dezvolti 
dialogul. Dupa aceea, comunicarea decurge de la sine.
Ca sa poti vorbi cu sfintii, sa poti stabili o legatura cu vesnicia 
lor, ai nevoie de rugaciune. O rugaciune curata, din inima, o 
rugaciune asemanatoare unui sfat de taina intre doi prieteni 
ca doua suflete pereche.
Cat de necesara e o legatura intre tine si Sfantul tau ocrotitor...
Intre tine si un prieten din suita lui Dumnezeu!
In existenta lui lumeasca, omul are o permanenta nevoie de 
sprijin si de ajutor.
"N-am om!", a strigat paraliticul din Evanghelie.
Noi, cei din epoca crestinismului, nu mai suferim de aceasta 
neputinta lumeasca. Noi avem OM, pe Hristos, Cel din 
mijlocul sfintilor si a prietenilor Sai.
Iar prietenii lui Hristos pot fi si prietenii nostri, fiindca 
crestinismul e o mare familie dincolo de vremuri si de timp.
De un singur lucru avem nevoie: intr-un ragaz de liniste si 
detasare lumeasca sa urnim, spre o fireasca implinire, 
sufletul la rugaciune.
Rugaciunea nu cunoaste hotare, rugaciunea uneste inimi 
si desavarseste vesnicii. Rugaciunea este limbajul comun 
din casa noastra comuna: Ortodoxia.


10 iunie 2012

Cleveteli de cartier

Iesind de la o sedinta, seara tarziu, controversatul scriitor A. 
Toma i-ar fi zis confratelui Beniuc: 
- Uite, asa cum ma vezi, sontac-sontac l-am intrecut pe 
Eminescu.
Poetul amintit, lovit de o anumita infirmitate, tara dupa el 
un picior.
Folclor literar?...Nu stiu ce sa zic. 
S-o fi gandit vreodata Adrian Paunescu, in intimitatea 
sufletului sau, sa se masoare cu Eminescu?...Numai 
Dumnezeu stie.
Ma intreb, totusi, de ce l-a "clevetit" Paunescu pe 
Eminescu? Sa fi avut vreun ...gand ascuns?
Cu ce scop a asternut astfel de versuri pe hartie:
"Eminescu a avut procese,
Si a fost borfas de carti si hot."?
sau: 
"Eminescu n-a fost tocmai teafar 
Si-a murit la casa de nebuni." 
Si clevetelile lui Paunescu continua:
"N-a fost un model de dat la tineri,
Sa-l pazim, ca e contagios, 
Astia micii, fara de retineri, 
Pot sa-l traga de pe soclu jos."
(Versurile sunt luate din poezia "Cleveteli de cartier",
volumul "Intr-adevar", 1988.)
Printre "astia micii" s-o fi inclus si Paunescu?
De curand, in Parcul Icoanei din Bucuresti, lui Adrian 
Paunescu i s-a ridicat o statuie. Nu-i prima, nu-i asa?
O fi bine, o fi rau...nu-i treaba mea asta.
Alta e problema: unii vor sa-l traga pe Paunescu "de 
pe soclu jos".
Iata ca, la judecata istoriei, intre osanale si cleveteli, 
i-a venit si lui Paunescu randul!


9 iunie 2012

Intre coperti, zapezi

Multi considera literatura pentru copii ca fiind una minora.
E problema lor...de oameni maturi si seriosi! 
E greu sa scrii pentru copii, se pare ca mai usor este sa dai 
in mintea copiilor!
Multe carti adresate celor mici ar putea avea pe coperta 
urmatoarea mentiune: pentru copii intre 5 si 99 de ani!
Un exemplu: Alice in Tara Minunilor...Si mai sunt si altele, 
desigur.
Cand am citit Fram, ursul polar, cunoscuta carte a lui Cezar 
Petrescu, ma aflam, asa cum era si firesc, in clasele primare.
Fascinat, la fel ca acel copil din carte, Petrus, m-am 
prezentat la biblioteca scolii si am cerut carti despre ursi albi 
si expeditii polare. Asa saraca cum era ea, tot s-a gasit in 
biblioteca satului cartea lui Nansen, La polul Nord si cea a 
lui Racovita, Spre Sud.
Gustul pentru aventura si cunoastere se trezise in constiinta 
mea. 
O carte pentru copii poate deschide o cale, poate fi scanteia 
care sa puna in lumina fascinatia unei  realitati nici macar banuite.
Au fost destui oameni care si-au gasit rostul in viata impresionati 
de lectura cartilor din copilarie.
N-a fost sa fie si cazul meu...Am fost, poate, exceptia!
Cartile pentru copii sunt ca niste buni pedagogi: stiu sa 
trezeasca constiinte si sa incite curiozitatea...
Vrand sa o arunc, fiind cam jerpelita, ieri am recitit Fram, ursul 
polar...Dupa ani si ani de zile!
Da, am dat in ...mintea copiilor si am recitit cartea lui Cezar 
Petrescu.
Si toate zapezile copilariei le-am regasit intre copertile ei!


8 iunie 2012
 

Politica si poezie

"Din vorbe nu se fac paini", asa spunea Ion Caraion.
Ce bine ar fi daca si politicienii nostri ar citi poezie!
Suntem la sfarsitul unei infloritoare campanii electorale.
La fiecare colt de strada te intampina, cu zambetul pe buze,
reprezentanti ai diferitelor partide politice. Iti ofera un pix, 
un carnetel, o cutie de chibrituri, toate personalizate... cum 
altfel!...Nimicuri, dar si multe sfaturi: Alegeti-ne pe noi!...
Omul nostru e cel mai bun!...Fara noi, se duce totul de rapa! 
Politicienii astia chiar n-au invatat ca oamenilor li s-a facut 
lehamite de minciunile lor? De asa-zisele lor promisiuni 
electorale...Inca n-au invatat ca ne plictisesc si ne dezamagesc 
teribil, indiferent de culoarea lor politica?
Spune acelasi Ion Caraion:
"Zapada a invatat sa fie zapada
buruienile sa fie buruieni
vantul sa fie vant.
Numai oamenii n-au invatat sa fie oameni."
Natura, cu toate stihiile ei, a invatat de mult ce-i normalitatea.
Numai oamenii, pe zi ce trece, sunt tot mai falsi, mai mincinosi,
mai alunecosi si mai prefacuti.
"Cred numai in oameni ale caror vorbe sunt oameni", daca 
tot l-am evocat pe Caraion.
De ce au incetat politicienii nostri sa mai fie oameni?
Fiindca s-au dedulcit la vorbe, ii imbata licoarea lor, uitand 
ca doar faptele implinesc promisinile facute.
Nu cladesti nici un ideal pe umerii vorbelor, asa cum nu poti 
inalta castele din nisip si palate din cenusa.
"Din vorbe nu se fac paini"...
Ce bine ar fi daca si politicienii nostri ar citi, macar din cand 
in cand, poezie! 


7 iunie 2012

Noli tangere!

Era in anul 212 i. Hr.
Soldatii romani asediau si cucereau Siracuza, cetatea grecilor 
care se aparasera cu indarjire.
Plecat dupa prada, un soldat roman s-a oprit in dreptul unui 
batran care desena niste cercuri pe nisip. 
Batranul, preocupat de munca lui, s-a rastit la soldatul roman:
Noli tangere circulos meos! 
(Nu-mi atinge cercurile!).
Soldatul, vazandu-l asa incrancenat si necunoscandu-i, poate, 
nici limba, cine stie ce si-o fi inchipuit ca i-a zis batranul acela.
L-a trantit pe batran la pamant...si l-a strapuns cu sulita.
Cercurile, simbolurile perfectiunii universale, i-au devenit fatale 
lui Arhimede!
Multi sustin ca aceasta intamplare tine de anecdotica. Ca 
celebrele cuvinte atribuite lui Arhimede ar fi, in fapt, nascocite 
de altcineva. (Tot o nascocire ar fi si oglinzile concave ale lui 
Arhimede, cu care grecii ar fi incendiat flota romana).
Cu siguranta ca, de nicaieri nu au aparut aceste cuvinte 
devenite celebre. Daca nu le-a spus Arhimede, atunci, in 
vartejul istoriei, le-a spus altcineva.
Numai ca, in gura lui Arhimede suna mai bine... Si mai 
autentic!


6 iunie 2012

Tinerii cei de toate zilele

Pe strada, doua pustoaice mancau din acelesi mar.
- Nu mai vreau...Mananca-l, tu, pe tot!
Tot pe strada, cu doua zile in urma, doua pustoaice fumau 
din aceeasi tigara.
- Tu te droghezi?
- Da.
- Si eu.
Nici macar nu s-au jenat ca le-am auzit. 
In lumea de astazi, acest dialog pare firesc; in vremea 
copilariei mele, ar fi fost o absurditate.
Dintotdeauna tinerii au fost ranile deschise ale oricarei 
societati.
Comunismul ne droga pe noi, tinerii de atunci, cu altfel de 
metode: cele ideologice. Gustai din drogul comunismului 
inca de mic copil. Soimul patriei era primul expus...Urma 
pionierul, apoi utecistul si comunistul de maine.
Toboganul vietii te arunca treptat in marasmul unei societati 
despre care erai indocrinat sa crezi ca era cea mai buna 
din lume.
Societatea de astazi pare mai nepasatoare din punct de 
vedere ideologic. Cu unele exceptii, traim democratia asa 
cum ne taie capul. Si, asa cum se intampla dintotdeauna, 
pana se aseaza lucrurile, daca se mai aseaza vreodata, 
cobaii experimentelor sociale sunt tinerii.
Ce tineri frumosi avem!
Pacat ca mana societatii noastre nu-i indeajuns de ocrotitoare!


5 iunie 2012

Cu un mar in mana

Scriu un nume : Ignatie Grecu.
Dau click, pe "Cautare".
Da, numele de mai sus apare mentionat de doua ori, in 
Jurnalul sriitorului Liviu Ioan Stoiciu.
Intru si aici...
Si dau peste o fotografie.
Merita sa ma opresc putin si sa  descriu aceasta fotografie.
Un interior modest, de chilie manastireasca. Pe perete, un 
tablou reprezentand cateva rodii. O scoarta, simpla, 
taraneasca...Si tot pe perete, intre cateva icoane, poza lui 
Eminescu. Da, am scris bine: Eminescu!
In prim plan, un calugar, cu ochi blanzi si cu barba (s-ar fi 
putut altfel? ). In mana tine un mar...Nu un sirag de matanii, 
ci un mar!...Il arata, fericit, catre aparatul foto.
Ce frumos trebuie sa fie sufletul unui om care pozeaza cu 
un mar in mana!
Ignatie Grecu e poet-monah, la Manastirea Cernica.
Manastirea Cernica a dat destui sfinti, dar si carturari de 
seama. Mai cunoscuti ar fi Sfantul Calinic...si Tudor Arghezi.
Un duh al rugaciunii si al poeziei salasluieste in aceasta manastire.
Domnul Stoiciu mi-a dat adresa poetului-monah. "Se va 
bucura sa-i scrieti"...
De ani de zile vreau sa-i scriu... Ce anume?...Nu stiu prea 
bine...Stiam, la inceput...Acum?
Nu cred ca voi putea sa-i scriu...Aproape sunt sigur ca nu o 
voi face. Traim in lumi diferite, poate doar fiorul poeziei sa 
ne apropie putin.
Poezia si rugaciunea, cat de mult se inrudesc aceste doua 
notiuni. Au crescut din aceeasi tulpina, asa cum oamenii,
risipiti in neamuri si semintii, au aceeasi origine.
Un poet-monah, cu un mar in mana...Si, pe peretele unei 
chilii, Eminescu!
Ce clipe frumoase iti poate oferi viata!


4 iunie 2012

Lacrimi si apa de ploaie

Raurile patriei noastre s-au umflat pe alocuri.
Fara diguri, fara nici un sistem de aparare, unele sate din 
campie au inceput sa balteasca sub ape.
Sus, la munte, padurile sunt taiate si vandute la export; jos, 
la campie, oamenii  au inceput sa duca o existenta lacustra.
Sus, urla joagarul; jos, oracaie broastele.
Unii numara banii, altii isi striga durerea si neputintele.
Intre ei, burtosi si nesimtitori la toate, politicienii tarii isi fac 
campanie electorala. Tiparesc afise, mituiesc electoratul, 
cheltuie bani publici, cand ar putea sa fac un dig si sa 
voteze o lege care sa sanctioneze taierea masiva a padurilor.
De pe uscaciunea versantilor despaduriti apa se scurge in 
ograda nevoiasilor din campie.
Lacrimi si apa de ploaie pana la genunchi...
Si in tot acest talmes-balmes, pe Somes aluneca la vale o ...
papusa.
Oamenii au crezut ca-i vorba de un copil, si au sarit sa-l 
salveze. 
Nu era un copil - ce usurare!...Era doar metafora duhului 
nesimtitor al acestor asa-zisi mai mari ai tarii.
Duca-se pe pustii si pe apa Sambetei al lor duh!


3 iunie 2012

Aurul povestilor de altadata

Zilele acestea, vazand-o la televizor pe Diana Musca, mi-a 
venit o pofta nebuna sa citesc '' Dumbrava minunata''.
In treacat spus, pentru cei care nu stiu, Diana Musca este 
interpreta Lizucai din filmul ecranizat dupa opera lui 
Sadoveanu.
Eram in clasa a II-a cand am citit ''Dumbrava minunata''.
Asa am aflat de existenta lui Sadoveanu, cel ce va deveni 
mai tarziu scriitorul meu preferat...
Ieri a fost 1 iunie, Ziua copilului. Vlastarele noastre si-au 
serbat ziua...Dans, muzica, distractie...peste tot...Asa, ca 
la oamenii mari!
Sunt copii care n-au auzit de Lizuca si de Patrocle, prietenul 
ei cel patruped.
Sunt copii care n-au citit basmele lui Ispirescu, sau povestile 
lui Creanga. Ce sa mai vorbim de alte scrieri dedicate lor, 
celor mici!...Da, nu va mirati, chiar sunt.
Am intalnit oameni tineri care n-au citit nici macar o carte 
pentru copii...Si oamenii acestia vor avea, la randul lor, copii.
Literatura pentru copii e cea mai frumoasa literatura din lume.
Un copil care nu s-a infruptat din acest izvor al ''tineretii fara 
batranete'' e un copil nascut deja batran.
Citite, cartile pentru copii vor modela in sufletele celor mici 
o lume interioara fascinanta.
Incercati sa-i faceti pe cei mici sa citeasca, sa-si doreasca 
din suflet acest lucru.
Ce comori se ascund in cartile pentru copii!
Mai tarziu, la raspantiile vietii fiind, de nepretuit va fi pentru 
ei aurul povestilor de altadata! 

2 iunie 2012

Degas si poezia miscarii

Edgar Degas a fost un pictor al miscarii.
O spune singur: balerinele mele au fost doar un pretext, 
m-am folosit de ele ca sa redau miscarea.
Nu cu multa vremea in urma am fost cu totii martori la un 
spectacol maret: gimnastele noastre au luat 4 medalii de aur 
( din 5 posibile ) la Europenele de gimnastica feminina.
Miscare si gratie, ca in tablourile lui Degas.
Celebrul pictor francez a cautat toata viata perfectiunea unui 
gest. S-a folosit de balerine pentru a reda poezia gratiei 
feminine.
Incerc sa mi-l imaginez pe Degas, in sala, la un European sau 
Mondial de gimnastica feminina. Ar avea ce vedea, ar avea 
ce schita, frenetic si obsesiv.
"Mica dansatoare de 14 ani", celebra statuie in bronz a lui 
Degas...
Sa fi fost Degas, in sala, la Montreal, cand Nadia noastra 
a luat prima nota de 10 din istoria gimnasticii feminine!
La Degas, balerinele au fost doar un pretext pentru a reda 
miscarea.
Dar daca ar fi vazut Degas gimnastele si poezia miscarii lor?


01 iunie 2012