In piata, tarabele sunt pline de...cirese europene, mari cat
prunele, carnoase si la propriu si la figurat.
- Au viermi? il intrebi pe taranul care le vinde, la fel de
neautentic si el, ca tot ce e european in zilele noastre.
- Vai, se poate, cum sa aiba viermi, domnule! Ma jigniti...
- Pe incercate?
- Fara probleme...
Iei o cireasa din asta in maini. Plesneste de sanatate;are un
luciu metalic, de parca a fost cremuita. O despici ca pe
pruna...Si - surpriza? - inauntru, gras si alb, un vierme cat o
larva de carabus. Traieste si el pe picior mare intr-o cireasa
europeana!
Taranul se uita la tine cu ochi vicleni.
- De, se mai intampla. Da' nu toate au!
Vrei sa mai incerci una, daca asa sta treaba. Trebuie eliminate
exceptiile, nu?
Intinzi mana, dar taranul nu mai e atat de binevoitor. Ba
dimpotriva.
- Ba fratioare, ai venit sa cumperi sau sa-mi strici mie marfa?
Si, brusc, iti dai seama ca ceva contrasteaza aici: ciresele sunt
europene, taranul asijderea, doar limbajul lui e autentic
romanesc.
Mai marii Europei au decretat: in tarile UE - deci si la noi - se
vor comercializa doar ...ciresele uriase. Adica, cele cat ouale
de bibilica, care sa nu aiba mai putin de 9 grame in greutate.
Ciresele noastre, asa-zise de mai, marunte si rubinii, vor deveni
o amintire. Ca si marul romanesc, ca si laptele romanesc, ca si
oul romanesc...Ca si multe altele.
30 iunie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu