Scriam ieri despre o anumita ,,Poveste de Craciun" cu o
fetita si ursuletul ei de plus. (Astazi, ca sa fiu in ton cu cele
scrise ieri, am inceput sa citesc cartea lui A. A. Milne -
pentru a cata oara?...Craciunul este si o sarbatoare a
copilariei, a intimitatii sufletesti, asa ca nu vad nimic deplasat
in a citi o carte pentru copii, o carte scrisa, in cele din urma,
de un om adult).
Mi-am amintit de o alta ,,poveste de Craciun" (viata iti ofera
zilnic tot felul de ,,povesti"!). A doua zi de Craciun, in timp ce
ma intorceam de la biserica, am intalnit pe strada un ,,personaj
ciudat". Un batranel dolofan, scund de statura, cu o barbuta
scurta si argintie. Parea un pitic desprins dintr-o poveste, mai
ales ca si pufaia dintr-o lulea uriasa. Mai era ceva nostim la acest
,,pitic": intr-o mana tinea o sacosa si in sacosa se afla o oala. Cu
sarmale, ca mirosea de la o posta.
M-am dus cu gandul la povestile cu pitici pe care le improvizam
in copilaria mea. E-adevarat, nici unul dintre acesti pitici nu cara
dupa el vreo oala de sarmale, dar, ce sa-i faci, de aceea povestile
sunt frumoase, fiindca te surprind mereu.
stefan s.
30 decembrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu