Graurii.
Vioi, pistruiati, guralivi si exotici...
Risipiti peste tot...Seara, antenele blocurilor sunt innegrite
de numarul lor.
De trei lucruri frumoase imi amintesc graurii:
1- De scoala militara.
Elev cazon, iubeam atat de mult recreatiile. Erau micile
noastre momente de libertate... De autentic confort si de
visare.
Primavara, cu coatele pe gardul curtii scolii, priveam
agitatia graurilor de pe campul din fata...Mirosea a padure
verde (din apropiere ), fluierau trenurile in gara din
vecinatate...si graurii! Pasari abia sosite din tinuturi
indepartate, graurii pareau simbolul unei libertati pe deplin
pierdute.
2- Tot de scoala militara.
Pe coperta unui volum din ''Bios-ul'' lui Tudor Opris, poza
unui graur...Fericirea de a gasi aceste carti - aveam 21 de
ani pe atunci...Entuziasm tineresc si pofta teribila de lectura.
Avantajul, de data aceasta, de a fi elev intr-o scoala
militara si de a avea acces la un mic chiosc de carte.
In viata civila, nu as fi visat niciodata la asa ceva.
3- Graurul dintr-o gradina din Titan - cand am plecat sa
ma intalnesc cu L....Canta, nepasator, la nici doi metri
de mine...Dar canta si inima in mine!...Eram tanar, eram
indragostit, eram fericit...
Grauri, primaveri, amintiri...
Dar si minunea de a trai si de a fi.
20 mai 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu