Copil fiind, casuta noastra avea o singura odaie.
In odaia aceea se petrecea totul.
Acolo fierbea oala pe foc, acolo plangea sora-mea, acolo
citeam sau desenam, acolo dormea pisica pe prichiciul sobei,
acolo impletea si canta sau plangea mama, acolo citeam, seara
tarziu, la lumina lampii, ca lumina electrica nu aveam.
In odaia aceea totul era la scara redusa, chiar si evenimentele.
Doar cand venea tata acasa, o data la 2-3 saptamani, atmosfera
se tulbura. De multe ori, mama ne lua in brate si fugea cu noi in
sat. Atunci odaita noastra ramanea la cheremul lui tata; el singur,
cu sticla de tuica in mana si tigara in gura.
De multe ori m-am surprins gandindu-ma la odaia aceea din
indepartata mea copilarie. Si, uneori, mi se face dor de ea.
stefan s.
13 noiembrie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu