In oras fiind, am vazut cum de sub cornisa unei cladiri din Centru
mai multe ciori au starnit o cucuvea. Au scos-o la lumina pe biata
pasare de noapte, din locul acela unde isi avea salasul de peste zi,
si au invaluit-o cu au aripile lor negre, alungand-o departe, spre un
palc de pomi.
Fiind in perioada postului, iata ce m-am gandit: cam asa sta treaba si cu
gandurile noastre. Avem si noi un gand bun, un gand frumos, un gand
folositor pentru noi sau pentru cei din jur si, fara veste, dau navala
grijile lumesti peste noi, saracindu-ne. E greu de pastrat un gand frumos,
toata frumusetea lumii noastre interioare e vulnerabila. Necazuri, ispite,
suferinte si tot felul de incercari ne tulbura mintea si sufletul. Am vrea sa
fim si noi mai buni, dar rautatea lumii ne incearca. Am vrea sa fim mai
rabdatori, dar neastamparul si nerabdarea din jur ne domina. Lumea, cu
toate ale ei, fiind si noi ai lumii, ne subjuga.
Traim, cand de fapt traim si viata celorlalti. Cu toata agitatia si, poate,
necredinta lor. Vorbele, faptele, gesturile lor ne influenteaza si chiar ne
domina. Traim cu lumea in tovarasie, intr-un fel de comensualism
pagubos pentru noi. Ar trebui sa avem de castigat, fiind si noi fii ai lumii,
cand de fapt, de cele mai multe ori pierdem.
Pierdem pe mana noastra...si a lumii!
stefan s.
19 noiembrie 2012, in postul Craciunului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu