Intotdeauna m-am intrebat: cum poate un om sa iubeasca
,,frumusetea pustiei"?
Imi place linistea, departe de zarva si galagia celor din jur,
dar intr-un pustiu nu as putea trai.
De obicei, oamenii se asociaza dupa tot felul de afinitati,
naravuri si preocupari. Mi-ar place sa traiesc intr-un grup
de oameni linistiti, cu care sa am multe in comun si cu care
sa ma pot intelege in toate cele ale vietii. Dar singur intr-un
pustiu n-as putea trai.
Ieri a fost ziua Sfantului Cuvios Antonie cel Mare, un sfant
care a avut o viata pamanteasca de 105 ani. Majoritatea
dintre ei i-a trait intr-o pustie, singur, la indemana ispitelor
de tot felul si la cheremul dracilor nelinistiti.
Se zice despre copacii singuratici ca au cele mai puternice
radacini. Dar mai au ceva: si cel mai dulce rod.
La fel trebuie sa fie si pustnicii lumii, ei care s-au luptat cu
,,vazutele si nevazutele" cat toti oamenii la un loc.
stefan s.
18 ianuarie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu